* Flori roşii cu tulpini verzi.

Într-o zi un băieţel s-a dus la şcoală. Băieţelul era mic, iar şcoala era mare. Dar când băieţelul a văzut că intrarea în clasa lui se făcea printr-o uşă direct din curte a fost foarte fericit… iar şcoala nu i s-a mai părut atât de mare ca la inceput.

Într-o dimineaţă când băieţelul se afla în clasă, profesoara le-a spus copiilor:
-Astazi o să facem un desen.
-Grozav, a spus băieţelul, căci îi plăcea foarte mult să deseneze. Ştia să deseneze o mulţime de lucruri: lei şi tigri, pui şi vaci, trenuleţe şi vapoare. Şi şi-a scos cutiuţa cu creioane colorate si a început să deseneze…

Dar profesoara a zis:
-Aşteptaţi! Nu începeţi încă! Şi a aşteptat până când toţi copiii au fost pregătiţi.
-Acum o să desenăm o floare, a zis profesoara.

“Grozav” s-a gândit băieţelul, căci îi plăcea să deseneze flori. Şi a început să deseneze flori frumoase, şi le-a colorat în roz, portocaliu, albastru....

Dar profesoara le-a zis copiilor:
- Aşteptaţi, vă voi arăta eu cum să coloraţi. Şi a desenat o floare roşie cu o tulpină verde.
- Acum puteţi începe, a zis profesoara.

Băieţelul a privit floarea profesoarei, apoi s-a uitat la floarea sa. A lui era mai frumoasă decât a profesoarei; dar n-a spus nimic. A întors doar pagina şi a desenat o floare ca cea a profesoarei… Era roşie, cu o tulpină verde.

Într-o altă zi, când băieţelul intrase în clasă prin uşa din curte, profesoara le-a spus copiilor:
- Astazi o să facem ceva din argilă.
- Grozav, a spus băieţelul, căci îi plăcea să lucreze cu argilă. Ştia să facă tot felul de lucruri din argilă: şerpi şi oameni de zăpadă, elefanţi şi camioane. Dar a aşteptat până ce toţi copiii au fost gata.
- Acum o să facem o farfurie, a zis profesoara.

„Grozav”, s-a gandit băieţelul căci îi plăcea să facă farfurii de toate formele şi mărimile. Şi a început să facă farfurii de toate formele şi mărimile.

Dar profesoara le-a spus copiilor:
- Aşteptaţi, vă arăt eu cum se face! Şi le-a artat cum să facă o farfurie adâncă.
- Aşa! Acum puteţi ncepe!, a zis profesoara.

Băieţelul s-a uitat la farfuria profesoarei şi apoi la ale sale. Îi plăceau mai mult farfuriile lui, decât farfuria adâncă a profesoarei. Dar n-a spus nici un cuvânt. Şi-a transformat farfuriile lui într-o bilă mare de argilă din care a făcut o farfurie adâncă şi mare ca cea facută de profesoară.

Şi foarte curând băieţelul a învaţat să aştepte şi să privească, şi să facă lucruri ca cele facute de profesoară, şi foarte curând n-a mai făcut nimic de unul singur.

Şi s-a întâmplat într-o zi că băieţelul şi familia lui s-au mutat într-o altă casă, într-un alt oraş. Şi băieţelul a trebuit să meargă la şcoală. Şcoala cea nouă era şi mai mare şi nu mai avea nici o uşă prin care să intre direct din curte în clasa lui. Trebuia să urce niste trepte înalte şi să meargă de-a lungul unui coridor lung până ajungea în clasa lui.

În prima zi de şcoală profesoara le-a zis copiilor:
- Astăzi o să facem un desen!
- Grozav, a zis băieţelul, şi a aşteptat să-i spună profesoara ce să facă…

Dar ea n-a zis nimic. S-a plimbat prin clasă. Când a ajuns lângă băieţel i-a spus:
- Tu nu vrei să desenezi?
- Ba da, a zis băieţelul. Ce desen facem?
- Nu ştiu până nu-l faci, a zis profesoara.
- Cum să-l fac? zise băieţelul.
- Cum îţi place ţie! raspunse ea.
- Să-l colorez cum vreau eu ? a mai întrebat băieţelul.
- Cum vrei tu !, a fost răspunsul ei. Dacă toţi aţi face acelaşi desen , şi l-aţi colora la fel, cum să ştiu eu cine l-a făcut?
- Nu ştiu, zise băieţelul.

Şi a început să deseneze o floare roşie cu o tulpină verde…
---------------------------------------------------
Creativitatea umană este un dar nepreţuit. Îţi aduci aminte de uşurinţa cu care puteai să îţi imaginezi jocuri când erai copil, sau să vezi în jucăria de cârpe cea mai frumoasă păpuşă din lume ? Cine spune că floarea trebuie să aibă petale roşii şi frunze verzi ? Puterea de a fi creativi este ceea ce ne defineşte ca oameni.

Einstein spunea că “Mintea intuitivă este un dar sacru iar mintea raţională este servitorul ei de încredere. Am creat o societate care onorează servitorul şi a uitat darul. ”


dupa Jack Canfield, preluat din "Cutia cu metafore" care se Damaideparte, unul din cele mai constructive site-uri pe care le-am găsit în virtual.
.

* Gura păcătosului

Ce poate fi mai frumos, haios, caraghios şi plăcut decât să asculţi prostul cântând :

"Sunt galben ca PNL-ul,
Că mănânc pâne cu unt,
Am în stânga derbedeul,
Şi vă spun ce proastă sunt" ?

Asta este în limbaj de mahala.
În limbaj pretenţios-politic este :
""Asfaltarea drumurilor depinde de domnul primar, de noi europarlamentarii depinde sa aducem fonduri pentru Romania. Vom fi alaturi de toti primarii care inteleg sa ia banii Europei sa-i aduca aici si sa-i faca sa contribuie la binele fiecaruia dintre noi. Noi am venit la dumneavoastra pentru a va ruga sa va ganditi la viitorul generatiilor viitoare, sa va ganditi la viitorul comunitatilor dumneavoastra si sa dati un vot pentru Romania si pentru sansa ei europeana”
Semnează Norica Nicolai.

După toată propaganda antiromânească susţinută cu surle şi trâmbiţe pe Tamisa, după tot scandalul mîncătorilor de lebede din parcurile occidentale, după crimele şi tâlhăriile din Macaronaria, un partid politic românesc, care a dat Primul Ministru (nu l-ar mai fi dat), cu pretenţie de a pune laba şi pe instituţia prezidenţială, candidează la alegerile europarlamentare sub lozinca "Să le luăm banii"!!!!
Uneori stau şi mă întreb, măi frate, ăştia-s sănătoşi la cap ?

Au luat şuturi în dos acasă şi nu mai pot pune gheara pe cele de aici că primesc beţe peste deşte.
Aşa că.... hai la furat în Europa !!!
Deci d'asta am intrat noi, să le luăm banii ! Nu pentru o armonizare economică şi socială, nu pentru simbioza dezvoltării comune, nu pentru eficientizarea măsurilor privind problemele globale...
Nu.
Am intrat să luăm bani europeni. Ăia nu mai trebe şi daţi înapoi ?
Nu. Fugim cu ei. În Tanganika !
Ăsta e program de partid politic, sau de gaşcă de borfaşi notorii ?
Ce s-a dus PNŢCD-ul, da să vezi ce se duc ăştia cu asemenea "inspiraţii" de le rămân numa' crinii pe mormanu' de pământ reavăn.
Ducă-se.
.

* Ce este conştiinţa ? Ficţiunea de duminică.

- Ce este conştiinţa ?
- Conştiinţa este ..
...conştinţa este ceva....
...conştinţa este ceva care... pe mine.... e un lucru care mă opreşte să fac ceva rău."



Când un om ajunge să pună cuiva o întrebare de acest gen intră fie în filosofie, fie în medicină fie în fizică cuantică fie în toate grămadă.
Mai rar în viaţa curentă, mai rar în legislaţie.

Corneliu Porumboiu a intrat cu ea în arta cinematografică şi a tropăit tare la Cannes, unde le-a luat ălora premiul FIPRESCI şi premiul juriului. Şi-a plecat cu ele.

Dat fiind că e vorba despre un poliţist care pe parcursul unei anchete banale, în virtutea apărării declarative a unor valori umane, pune asemenea întrebări uşor existenţiale, merita să le ia.

Întrebări care încep să se uite îndărăt la autor, încep să mişte mişte pârghii ce fisurează zidul încrederii ignorante în cele ce par a fi fără a se osteni să şi fie cu adevărat. Întrebări ce se scurg parşiv înapoi în urechea celui ce întreabă şi îmmoaie chirpicii primitivi de "număinteresează" lipiţi cu "mergeşiaşa", de înclină şandramaua cu tot cu acoperişul caschetei.

- Cum adică "rău" ?
- Ce-aş regreta după !

După Cristi Mungiu, venirea lui Porumboiu demonstrează limpede că la teorie nu stăm deloc rău. Practica ne omoară. Pentru că inteligenţa noastră e remarcabilă, e sublimă putem zice.

Conform celor de mai sus, politicienii noştri, acel procent covărşitor ce se luptă cu valorile umane şi deseori le înving, jurnaliştii noştri, acea uriaşă majoritate ce fac din conştiinţă un cuvânt bun la scrabble şi la "încrucişate", nu fac nimic rău.

Pentru simplul fapt că ei nu regretă "după".

N-am văzut filmul lui Porumboiu, n-am avut cum, dar probabil merită văzut. Ca să vedem probabil ce buni suntem la vorbe, la filosofia cotidianului, la arta interpretării unui scenariu.

Realitatea nu merită atenţie.
Nici Antenele.
.

* Lituania are o femeie preşedinte de stat. Urmează Republica Moldova.

Greceanîi nu a fost votată pe 20 mai ca preşedinte-păpuşă a Moldovei lui Voronin.

La prima strigare, TOŢI parlamentarii opoziţiei au refuzat să voteze pentru domnia sa. Toţi 41 au participat NU, părăsind sala.
De cealaltă parte TOŢI parlamentarii comunişti i-au acordat votul.

Toţi 60, au votat pentru doamna Zinaida şi nici măcar unul pentru amărâtul de "contracandidat" Stanislav Groppa, propus ...tot de comunişti.

Dat fiind că domnul Groppa nu a obţinut nici măcar un singur vot, se înţelege de la sine că nu au votat pentru el alţi comunişti, nici măcar cei ce l-au propus, ba chiar ...nu s-a votat nici el însuşi, ceea ce e de-a dreptul hazliu.

Comunismul are comicăriile lui proaspete care spun mai mult despre ridicolul pretenţiilor de fum democratic decât un teanc de declaraţii sforăitoare şi caragialeneşti.

Partea delicată este însă că parlamentarii opoziţiei, reşpective cei ai Partidului Liberal, ai alianţei Moldova Noastră şi ai Partidului Liberal-Democrat nu au dat nici un vot doamnei Zinaida nefiind în sală.

Din principiu, am părerea că ieşirea din sală, fie că este a udemeriştilor noştri sau a opoziţiei moldovene, rămîne o metodă primitivă de a-ţi exprima dezacordul şi trebuie privită drept exact ceea ce e : fugă de la serviciu.

Din păcate însă trebuie să recunosc că varianta prezenţei opoziţiei în sală ar fi fost poate şi mai periculoasă ştiut fiind apetitul comuniştilor pentru falsificarea voturilor.

Mi-e teamă însă că poate fi vorba de ceva şi mai trist. De pericolul extrem de palpabil ca blocul opoziţiei să poată fi fisurat. De posibilitatea ca printre cei declaraţi anticomunişti, să se strecoare o coadă de topor care sa facă jocul lui Voronin. Să nu uităm e nevoie de un singur vot.

Serafim Urechian, preşedintele alianţei Moldova Noastră, a declarat că e deschis negocierilor ridicând în discuţie problemele opoziţiei, ceea ce înseamnă de fapt că la repetarea votării doamna Zinaida va obţine votul de aur şi va deveni preşedintele Republicii Moldova.

Pentru că dacă fie şi un singur om din opoziţie e deschis negocierilor, comuniştii vor negocia fărăr nici o îndioală. Alternativa repetării alegerilor parlamentare e uşor apocaliptică, aşa că vor fi negocieri. Iar dacă vor fi negocieri, comuniştii vor obţine votul de care au nevoie.

Că vor promite aproape orice.
Chiar dacă după ce vor primi ce vor nu vor onora ceea ce promit.
E în fişa postului.

Aşa că din 28 mai, când se repetă tentativa ne putem aştepta ca doamna Zinaida Greceanîi să fie noul preşedinte.
.

* Americanii au găsit-o pe Xena. Noi pierdem şi ce nu avem.

Nu pe EBA noastră şi nici pe supărata cu bikini de piele şi bluză cu jartele din curele, din filmul care i-a dat numele.
Pe Planeta Xena bre.
Planeta e chiar mai babană decât urechiatul de Pluto, pretenu' lu 'Zdreanţă, cel cu ochii de faianţă, ce mărşăluia pân'acu în coada plutonului.



Nenea Hubble, cum stătea el aşa, la o cafea.... şi se uita... hopa - Xena !

Cum făcea ea "Vââjjjjjj...zzzzzzvvviiuuuuuuu" prin orizontul dumnealui, a pus micrometrul pe dânsa şi a constatat că e chiar mai mare decât potaia de Pluto cam cu 30%.

Asta însă pentru românii trăitori pe marnea şanţului carpat are tot atâta relevanţă cât are "Nomenclatorul Şuruburilor cu Filet pe Stânga" pentru pervazul ferestrei de la baie.
Ei, iaca fâs ! A găsit-o.
Şi ce ?
Ştie NASA pe ce loc e Dinamo-n clasament ?
Dacă-i aşa ochios, pe Elodia a văzut-o undeva ?
Nu ?
Vax.
Dar faptul că acelaşi NASA cu năsoiu-i fin mirositor a găsit şi creieraşe cu scântei printre elevii noştri cei cu drag filmători cu mobilu' a scenelor picante din şcoala românească, poate să conteze.

Muraru Costin Grigore, Felix Liviu Milorad şi Muraru Sebastian, plus Vlad Adam, Ana Maria Borlovan, Roberta Răileanu şi Sabina Zăvoianu.
De bună samă că, aşa cum ne stă bine, e cazul să ne mândrim. Ai noştri ca brazii, care vas'zică.
Ai noştri.... până când ?
Păi ezact până primesc scrisorica-invitaţie la viitorul loc de muncă de peste Marea Cea Mare.
Şi atunci se vor duce şi ei aşa cum s-au dus şi brazii, acolo unde lucrurile, departe de a fi perfecte, funcţionează mai aproape de normal. Acolo unde efortul încununat de succes este plătit şi răsplătit, unde legislativul nu-l ascunde după draperii pe distinsul ales furăcios prins cu mâna-n poşeta lu' Tanti Tamara, atunci când madam Justiţia vine să-l caute. Unde susul e deasupra şi josul în partea opusă, şi nu invers. Unde cei cu cap între urechi fac eforturi să găsească indivizii cu potenţial şi nu să le astupe gura, să-i ridice la locul meritat şi nu să-i înjure, să-i ajute să realizeze ceva remarcabil în beneficiul lumii, nu să le ia şi scăunelu' cu trei picioare spre propria îmbogăţire tembelă.
Dar poate tinerii nu pleacă !!!!
Poate rămân aici să...... să...... adică rămân să.., care vas'zică.. .SĂ.
Să predea spre exemplu, sau să se reprofileze pe proiecte ecologice de "Dacia".
Cum "Care Dacia" ?
A !
Atunci pe biciclete, pe cutii de ambalaj de carton, pe globuri ecologice pentru brăduţi de plastic.
Ce perspective au adevăratele valori, care precum bine vedem, nu strălucesc musai în lumea "lor", ci şi la noi acasă ? Ce le oferim ? Ne uităm iar la politicieni !

Cei ce sunt acum pe fotel par să scoată codurile alea cu forcepsu' din dantura colţoasă a "partenerilor" de guvernare. Iar măsurile anticriză care vor veni (că încă aplicarea lor este pe drum) au primit răspuns organizat de aceiaşi "parteneri"de guvernare, prin mitinguri care deja au fost!!! Cu aşa parteneri, nu văd ce brânză mai poate face opoziţia.

Da' chiar ! Opoziţia ?
Ce ne promite clasa politică care s-ar dori înscăunată în locul portocaliilor ?
"Jos Băsescu" !!!!
Fleoşc !

Ia să vedem, o asemena promisiune ce ..lipsă de "ceva", are impact la tinerii de mai sus ?
Sau perspectiva a realizării a "ceva" e mai importantă !
.

* Dar steluţa cea de sus, oare ce-o avea de spus : Highway Star

Nu-s bucate fără sare şi weekend fără cântare.

Azi îmi revitalizez terminalele cu un remember Deep Purple. I-am zgâriat în urmă cu mai bine de 35 de ani pe răboj, cu nota de subsol : "a se reasculta". Şi-mi înveleam discul de vinil cu grijă să nu se frece nici mapele-ntre ele, dragă-doamne să nu se tocească :D

Nu aveam atunci perspectiva că aş putea să-i revăd ! Fără disc de nici un fel.
Dar dacă nu-i pâine, e bun şi cozonacul.
Aici avanpremiera cu "Highway Star" :


Pentru cine-şi face timp să trăiască şi se brodeşte în gen, număr şi caz cu stilul, tot concertul "Machine Head" live este depozitat de-o părere în MusiConcert, magazia mea cu maimuţe, AICI.
.

* Liderul care este viitorul PSD.

REALITATEA.NET - Marian Vanghelie: Ne interesează să îl schimbăm pe Traian Băsescu

Marian Vanghelie - preşedinte al PSD şi candidatul la prezidenţialele din 2014.

E de sperietură ?
Poate.
Inimaginabil ?
Imposibil ?
Improbabil ?
Poate o primă reacţie ar putea fi de uşoară neîncredere faţă de o exagerare nefundamentată. La cald. Dar la o privire mai atentă, lucrurile pot avea şi alte nuanţe.
O aruncătură de ochi asupra unor amănunte.

1. Tipologia partidului şi a mişcării.
Comunismul e popular prin excelenţă, cu pondere pe masele largi. Acolo unde nivelul instruirii este cel mai scazut şi efectul manipulării este maxim. Democraţia este vârful aurit şi ascuţit al voinţei maselor, iar materializarea acestei voinţe este "calcâiul lui Ahile" al democraţiei.
Pentru că se pare că oamenii preferă pe unul "de-al lor" în competiţia cu un adversar mai scuturat dar prin asta perceput drept unul incapabil să-i înţeleagă şi să le promoveze interesele. Iar structura gândirii de tip "sau-sau" nu le permite să înţeleagă că relaţia în comun presupune convieţuirea CU cineva nu împotriva cuiva doar pentru beneficiul propriu.
Le scapă esenţialul, respectiv că liderii lor sunt (logic) din acelaşi aluat şi ceea ce fac odată ajunşi acolo sus, nu fac pentru cei ce i-au ales ci doar pentru sine.
Dar e normal să le scape, pentru că nivelul lor permite, cum spuneam, eficienţa maxima a manipulării.


2. Tradiţia.
Să ne amintim de sistemul de selecţie al "cadrelor de nadejde" ale partidului de enervantă amintire ce a zămislit actulul PSD. Unde lipsa de instruire denumită pompos "origine muncitorească" (care prin sine era "sanatoasă"), era steluţa strălucitoare a CV-ului ce oferea pe tavă cele mai importante funcţii, respectiv cele de conducere, de unde se putea ciuguli cel mai mult din punga comună.
Dupa cizmarul din Scorniceşti, nici un ciurar au lingurar nu are mai putine şanse de a fi preşedintele unui partid comunist.
Şi e foarte democratic.

3. Situaţia concretă a PSD.
Ceea ce se petrece acum în PSD este şansa de aur pentru Vanghelie.
"Nu voi candida la preşedentia partidului" a afirmat solemn Marean.
Cu destul de puţină vreme în urmă, numai ideea de a avea printre liderii partidului un asemenea personaj îţi făcea părul măciucă. Acum asta e o realitate. Este platforma de pe care Marean se uită la momentul potrivit pentru a accede la presedenţia partidului. Acum nu e momentul. Mai sunt ici-colo câţiva "madalini" ce trebe maziliţi.
Ceilalţi contracandidaţi vor cădea succesiv sub propriile măciuci reciproce, iar eminenţa cenuşie din spatele marilor manevre politice pesediste, om ce de regula NU iese niciodată la rampă în văzul lumii (indiferent cine a fi), va agreea de bună samă un incult ca Vanghelie altuia mai doxat.
Că Vanghelie, odată ce se va vedea cu pâinea şi cuţitul, va hali pâinea şi va folosi cuţitul fără zăbavă tocmai împotriva respectivului, este o urmare firească. O aplicare a unei chemări ancestrale, ilustrată şi în zicala referitoare la mamă dar şi în istoria comunistă, cu precădere rusă.

4. De ce şi la Preşedenţia României.
La un vot corect, tot neamul lui va fi foarte mândru şi plin de speranţe să-l aibe drept reprezentant într-o funcţie atât de importantă.
Un vot trucat este imposibil împotriva lui Marean, pentru că el e mâna neagră ce se ocupa de trebi murdare de gen. Ştie unde şi cum se face treaba asta.

Dar îl va propune partidul ?
Presupunând că partidul ar mai îndrăzni să sufle vre-un diftong după ce pune ăsta mâna pe sceptru ca pe maciucă, nu cred că este vre-o diferenţă între o asemena acţiune şi cele pe care PSD deja le-a făcut până acum doar sa-l descăuneze pe pirat, FĂRĂ ca Vanghelie să-i fie şef.

OK.
Ştiu. Se pot demonta, deşuruba, dezghioca toate cele de mai sus, şi arăta că una ca asta are maxim 10% şanse să se petreacă.
Oare ?

* Acţiuni şi consecinţe

Facem.
De toate.
Chestii bune, rele, inteligente, cretine, subtile, făţişe, cu efecte imediate, târzii sau fără. Da' facem.
De bună samă că cel mai bine e să alegi ce şi cum faci, cu ochii gogonaţi la efect. Indiferent că e vorba de dat foc capătului unui trabuc sau bugetului ţării, de băgat belciug în nasul propriu sau cel al justiţiei, de tatuat poponeţul tău sau al monarhiei istorice.
Două clipuri.
Unul despre o problemă.
Altul despre alta.
Că e weekend şi tre' să ne şi relaxăm un pic.
Pare că nimic nu le leagă.
Şi totuşi !


REALITATEA.NET - Băsescu susţine că Tăriceanu şi Vosganian i-au prezentat cifre false despre Educaţie



Cineva şi-a tatuat o măgărie. Undeva unde credea că nu se vede.
Acu s-a lungit şi arată ca la balamuc. Şi se vede, că nu mai are ...puterea s-o acopere.
.

* Regi, popoare şi civilizaţie.

"The Last King Of Scotland".

Deşi lansat în 2007, abia acu' l-am văzut.
Un film excelent după părerea mea. Nu fac aici critică de film.
Că Forest Whitaker se joacă ţuţ de-a Idi Amin, că Globul de Aur.....că ce spune critica, aia-aia, e la locurile de specialitate. Mie mi-a plăcut pur şi simplu filmul şi aş spune o literă-două despre el.
Pentru că mi s-a părut că ridică nu numai problema punctuală a unui popor de la capătul lumii care e ţinut îndărătnic în sălbăticie de propria creaţie, care arată a om. Pe dinafară.
Pentru ei, pentru cei din zonă, sau cei care au cunoscut-cunosc într-o formă sau alta regimul dicatorial ca forma de guvernare, este tulburător în sine.
Un aspect însa foarte interesant este problema pe care o ridica relaţia acestei "dark side of the Earth" cu lumea civilizată.

Pentru că romanţarea poveştii infantilului doctor scoţian, reflectă excelent modul în care tragediile popoarelor de peste lume sunt văzute din interiorul lumii civilizate.
Sunt percepute ca nişte poveşti cu balauri şi împăraţi, emoţionante, poate uşor terifiante, poate le îngheaţă puţin circuitul sanguin ca gerul din zorile unei zile de februar, dar rămân la fel de tangibile precum aburul expirat în aceeaşi dimineaţă. Sunt fascinaţi să se plimbe p'acolo ca şi cum s-ar uita la "Vineri 13", la morţii-vii, sau alte distracţii de gen. Ici-colo, se duc să dea o mână de ajutor sensibilizaţi de suferinţele unor oameni ce nu reacţionează normal la propria suferinţă, dar mai cu seamă la cele ale copiilor sau bolnavilor neajutoraţi. Frumos. Uman. Etic. Şi uşor prostesc. Pentru că la mijloc e o mare doză de inconştienţă.
Privind dintr-o anume perspectivă, implicarea doctorelului este mai mult decât lăudabilă.
Dar sunt gata să pun la bătaie un vot la europarlamentare pentru Norica Nicolai contra un sâmbure de măslină, că în viaţa reală, perspectiva părinţilor unui asemenea curajos, ar fi cu totul alta.

De bună samă că diferenţe de nivel de civilizaţie între popoare au existat bine-merci, din vremi destul de bătrâne.
Pe măsură ce dezvoltarea economică a început să-şi arate efectele, diferenţele au tot crescut şi probabil tind să se accentueze chiar în momentul în care vorbim. Prin simplul fapt ca o parte a omenirii merge tot mai repede pe drumul schimbării lui "Nokia 6680" cu "BlackBerry Nuştiucare" (că e ofertă la reînoirea abonamentului), iar o alta stă. Stă pe ciuci şi aşteaptă ieşirea cărăbuşilor "de seară" pentru cină, că lăcustele s-au terminat.

Şi, conform regulii de aur, "Tatiţo, o soţietate care nu merge'nainte, care vas'zică, stă pe loc. Ba chiar dă'napoi !".

Mi s-a părut interesant acest aspect din două perspective.

Una spre lumea civilizată. Privind modul în care şi noi, cei ce jumătate de secol ne-am străduit din răsputeri să stăm pe loc sub un regim falimentar, (cei de dincolo de Prut reuşesc eşecul mai bine, dar sunt şi ajutaţi), abordăm relaţia cu "naivii" occidentali. Cum îi privim noi pe "ei".Iar aici capitolul "ţigani la Roma" îşi are vorbele lui.

Iar alta dinspre ei spre noi.
Cum ne privesc "ei" pe "noi". Poate uneori ca pe nişte ciudăţenii, nişte greşeli ale evoluţiei, nişte accidente interesante...
Dar mai degraba cu curiozitate decât cu teamă. Şi nu mă pot abţine să nu fac o paralelă privind situaţia noastră ca români, moştenitori ai "Epocii de Aur", cu ciocan de fer şi seceră de oţel. La faptul că parcurgem incredibil de greu distanţa - mult mai mică - de nivel de civilizaţie ce ne diferenţiază de cei ce au ajuns un pic mai departe pe drumul pe care vrem să mergem.
Filmul lui Mungiu ne emoţionează deopotrivă şi pe noi şi pe ei. Dar din perspective diferite.
Pentru a avea o relaţie armonioasă, pe un palier compatibil trebuie apropiat nivelul. Fie să coboare ei, fie să urcăm noi. Una din variante e "mai corectă".

Privind prin prisma asta, unde e nivelul românesc de conştientizare a propriei existenţe ?
Există atâta dezinteres real pentru viaţa publică, pentru funcţionarea societăţii, pentru ansamblul social, cum numai la Tiraspol mai găseşti. Şi probabil în estul purpuriu.
Ce ne împiedică să facem şi noi paşii spre acolo unde alţii au ajuns fără să aibe hartă ?
Noi nu nemerim nici cu Tom-Tom.
Oare ce mama dracu' îi trage pe români înapoi în grotă ?
Politicienii ?
Sunt români !!!!
Media ???? Aici, când îi vezi aproape pe toţi o apă şi-un pământ, te ia cu leaşin de la lingurică.
Secăturile respective, trei lulele-trei surcele, dacă faci un raport faţă de restul poporului - dar fac atâta gălăgie de zici că-i o armată-ntreagă, sunt tot români !!!
Cei ce numără strâmb voturile ? Cei ce le permit asta ? Cei ce nu vin să voteze ?
Sunt români cu toţii.
Atunci, or fi românii ?

.

Un aspect colateral interesant mi s-a părut prezenţa tendinţei de multiplicare de tip "virus" dusă până la iraţional, despre care am mai vorbit la "Tortul de criză" .
Idi Amin a puit 40 de bucăţi cu 7 "clocitoare". Adicătele de la 8 personi - la 40, o multiplicare X5 pe parcursul unei vieţi, presupunând că fimeile-alea nu mai fac naibii şi alţii d'acu-ncolo.
Prin prisma asta, ceea ce spune dr. Bartlett, din lumea celor cu cap (şi cu ceva-n capul respectiv), referitor la pericolul creşterii demografice devine iarăşi extrem de palpabil.
Iar atâta vreme cât la nivelul nostru de instruire încă sunt cretini ce militează habotnic pentru "Creşteţi şi vă înmulţiţi....şi stăpâniţi pământul..", ce poate înţelege iepuroiul ăla, anexă a propriului organ ?
Nu de alta, dar am crescut deja.
Mult.
Ne-am înmulţit.
Mult.
Şi stăpânim şi Pamântul.
Prost.
Tocmai ne pregătim să-l mâncăm.
.

Studiu cretin. La concluzii, idioate, hop şi noi.

"Ziarele care trec exclusiv pe online ar putea avea mai degraba de pierdut decat de castigat"

WOW !!!
Tare, este ?
Deci e mai bine pe hârtie decât pe conducta de lumină !
Mai ieftin cu cerneala pe celuloză, decât cu umbre pe display.
Mai mare piaţa în piaţa de vechituri, decât miliardele de lipitori de pe monitoare.
Măi sa fie !
Poate e vorba de Banthustan, unde singurul calculator e la şefu' de trib.
Şi ăla e unu' de buzunar pentru tabla adunării, cu tastele tocite, lipite cu marmeladă, că s-a terminat skociu....
Nţ.
"...studiu publicat de City University de la Londra..."
Hmm.
"...argument exemplul publicatiei finlandeze Taloussanomat care a trecut exclusiv pe online in decembrie 2007.."
Măi, dacă zic omini aşa de instruiţi, aşa o fi.
Cum e posibil ? Unde e logica ?
Să vedem datele :
- mutarea pe internet a însemnat pentru ziarul finlandez o reducere a costurilor cu 50%;
Right. Asta are sens.
- ea a adus cu sine şi o scădere cu 22% a numarului de cititori online;

Asta nu mai are. Păi dacă toate energiile se muta cu căţel şi purcel în online, ţie-ţi scade număru' de cetitori în loc să-ţi crească ?
Nici măcar nu ţi-i păstrezi pe cei ce erau acolo dinainte !!!!! Cum boalili vine asta ?
În cele din urmă, în ultimul paragraf, se strecoară cu chiu cu vai, câteva amănunte "neimportante" (este strecurat acolo termenul "aparent" care e de un hilar... hazos) :

" Printre factorii care au contribuit, aparent, la esecul publicatiei finlandeze pe internet, studiul aminteste disparitia de la standurile de ziare unde, indirect, era promovata si editia online a ziarului, precum si micsorarea redactiei de stiri care a dus si la o scadere a calitatii continutului."

Păi dacă-ţi moare brusc un canal de promovare, firesc să-ţi scadă audienţa, iar dacă mai şi reduci calitatea conţinutului, ce dracu pretenţii ai mai putea avea ???

De tot hazul sunt "concluziile" lui nea Thurman :
" Neil Thurman, unul dintre autorii studiului, potrivit caruia, "doar daca ai un venit cu peste 31% mai mic decat costurile, avand in vedere si cazul mentionat, ar fi bine sa treci exclusiv pe online"."

Adicătele dacă venitul jurnalului este mai mic cu 31% decât costurile.... rămâi pe hartie.
sau de 30%.....29...27....25....20....19....15....
Mai Nea Caisă !
În momentul în care venitul este egal cu costurile, aia e o afacere "pe rosu" pentru moment si FA-LI-MEN-TA-RĂ dacă nu te redresezi urgent.
Dacă ai venit negativ, se cheamă că eşti subvenţionat fie de guvern împotriva opozanţilor, fie de opozanţi împotriva guvernului, fie de derbedeii afacerişti împotriva amândorura. Da aici nu mai are nici un rost discuţia despre profit şi pierdere că mirosim a proşti de pe Lună.
Dacă te încăpăţânezi să rămâi în zona afacerilor clasice, cu profit şi pierdere, atunci eşti puţin idiot să mai menţii jucăria...şi la - 1% prea mult timp fără un plan clar de redresare.
Iar la -30%... no comment.
În condiţiile în care eşti pe negativ, treci şi pe distribuţie prin difuzoare în Senegal, dacă asta te salveaza, nu numai online.
Asta dacă vrei să supravieţuieşti economic.

"Nu cred ca ce spun este o aberatie" - conchide stimabilul.
Punem pariu ?

Cred ca Neil este cercetătorul ce a facut şi studiul asupra comportarii miriapodului în condiţii extreme impuse.

- Miriapod cu 1000 de picioare, SARI !
Miriapodul sare.
Se notează : "Miriapodul cu 1000 de picioare sare la auzul comenzii."
Se rup 500 de picioare puştiului.

- Miriapod cu 500 de picioare, SARI !
Miriapodul sare.
Se notează : "Miriapodul cu 500 de picioare sare la auzul comenzii."
Se mai rup 400 de picioare, că încă n-a făcut reclamaţie.

- Miriapod cu 100 de picioare, SARI !
Miriapodul sare.
Se notează : "Miriapodul cu 100 de picioare sare la auzul comenzii."
I se mai rup 99 de picioare amărâtului.

- Miriapod cu 1 picior, SARI !
Miriapodul sare ca prostu'.
Se notează : "Miriapodul cu 1 de picior sare la auzul comenzii."
Se rupe ultimul picior nefericitului.

- Miriapod fără nici un picior, SARI !
Miriapodul stă.
- Miriapod fără nici un picior, SARI !
Ăsta stă pe burtă şi dă mărunt din buze....
Se noteaza CONCLUZIA : "Miriapodul fără picioare nu mai aude."

Şi pentru ca "jurnaliştii" noştri să nu fie mai afoni ca Neil, la capitolu "tâmpenii" titlul articolului din HotNews este :
"Ziarele care trec exclusiv pe online ar putea avea mai degraba de pierdut decat de castigat"

Adica nu numai miriapodul ala surzeste, ci TOŢI miriapozii !!!

Când de fapt la mijloc este o şmecherie finanţată de interese subterane care şi-a tras eticheta de "Presă" pe freză şi are pretenţia să credem că e o afacere cinstită ce trăieşte din bănuţii plătiţi de cumpărătorul minciunelelor. Şi la ei şi la noi.

.

* Romanyland Bâlci Festival 2009 !

REALITATEA.NET - Îmbulzeală pentru mici şi bere la petrecerea lui Marian Vanghelie

Fum !
Miros de mici. Cu aromă de rugină uşor ruginită dă pă grătarili di sârmă.
- Băăă ! Unde-i micu' meu ?
- Ai bon ?
- Care dracu' bon ? De unde ?
- Cum de unde ? Cine dă revelionu', când dai votu' şi iei bonu' ?
- Cică nu mai are. S-au terminatără !
- Atunci pas.
- Ce pas, mă ? Tu-ţi pasu' mătii...
Barosanu se fleoşcăie în direcţia pirpiriului cu mâna plină de un mic, şi-l ia delicat de ciuf.

Ăsta chirăie subţire un fel de "Miau !" şi se ofileşte. Chiar dac-ar fi făcut gălăgie cât camionu' cu azot, tot nu l-ar fi auzit nimerica în hărmălaia generală de pus mâna pă micii moacă. Babanu' întinde braţul cu cei cinci cârnăciori mişcători, să-i ia ameţitului comoara pe care ăsta încearcă s-o dosească disperat în poală.

Pe d'alături se freacă o mulţime pestriţă cu ochii după câte un politruc bun de jumulit. Câţiva purtători de tricouri roşii cu însemne pentru ţinut minte locu' de pus ştampila, zâmbesc strâmb cu neşte mutre de parcă tocmai i-a călcat tramvaiu'. De unde dracu' atâţia mici la câte guri de burdihanuri mari şi goale sunt aici ?
Primarele care este, în funcţie, calcă apăsat pe gazonu' de pământ cu iarbă lipsă a doftorului independent, inconsecvent şi impertinent. Numără atent cotoarele de la boane. La doi se incurcă şi dă să o ia de la capăt. Da' nu mai ştie unde dracu' e capătu'.
- Şefu', mai avem mici pă undeva ?
- Nţ.
- Măcar unu', că a pus laba o măgăoaie pe Tilică şi cred că-l pune pă grătar cu totu' !
- Nţ.
- Da' altceva, cîrnaţi, salam, mălai.... zacâr ?
- Nţ.
- Atunci mai bine plecăm dracu' că ne mâncă ăştia cu totu'...
- Nţ.
- Ă ?
- Nţ.Nţ. Mergem. Nţ.
- P-atunci de ce zici "Nţ" ?
- Mi-a rămas de la mici în strungăreaţa ... Nţ...care este...nţ...mare, rânjeşte Marean.
- De ce râzi şefu' ?
- De opoziţie. Nţ.
- Daaa. Ei n-are organizate "campania micilor".
- Ehehe. Nu se pricepe la marcheting politic. Dacă trimetea peneleii ce-au pus în fruntea listei europarlamentare, acilea, la grătare, le creşteau procentele de 5 ori. Ajungeau aproape cât şi-au tras în sondaje.
Cu chiu, cu vai, şi cu tricou roşu şifonat în trei găuri, iese din vălmăşeală şi se duce să se dea pe sticlă la TV.

În spate, pe terenul frământat, un "AAIiiiiiii" destul de acut urmat de un "Hă-hă-hă.." gros şi hotărât, semnală că malacul reuşise să-i ia comoara lu' Tilică. Unu' mai milos se aplecă să-l ridice pe nefericitul rămas chircit cu mâinile-n poală.
- Al dracu' nesătul. Ţi-a luat micu' mă ?
- Aşa crede el - răspunde sfrijitul gemând uşor, cu doo dâre de zoaie pe moaca plină de praf.
- Da' ce avea în mână ? Ţi-a rupt vre-un deşt ?
- Daaaaa, se smiorcăie păgubitu', punându-şi palmele pe obraji.
- Păi..... pă care, că văz că le ai pă toate la mâini....
- Îhâââââ., îhîîîî, ...Altu' !....Îhîîîîîî...
La Realitatea, domnu' Marean aduna voturi cu basca.

Trăiască mai întâi !
...ăia care dau cu micii, că e băeţi de treabă.
Mare.
.

* Tinerii din ziua de azi.

Pentru că începe weekendu' lung, "muncitoresc", şi plecaţi la prăjit grătare, printre timp poate se merită a fi văzut şi exemplarul de mai sus. A fost văzut deja de 3.468.437, până la mine, iar după voi se mai adună probabil şi alte vizionari.
Clipul are 14.100 de comenturi. Tot până la mine.

Tânărul, pe care nu am aflat cum îl cheamă dar de bună samă că voi afla, cântă parcă spre a ne reaminti că lumea nu se termină cu noi aşa cum nu cu noi a început.
Învie şi reînvie cu fiece nou exemplar.
Tinerii din ziua de azi !