* Ce este conştiinţa ? Ficţiunea de duminică.

- Ce este conştiinţa ?
- Conştiinţa este ..
...conştinţa este ceva....
...conştinţa este ceva care... pe mine.... e un lucru care mă opreşte să fac ceva rău."



Când un om ajunge să pună cuiva o întrebare de acest gen intră fie în filosofie, fie în medicină fie în fizică cuantică fie în toate grămadă.
Mai rar în viaţa curentă, mai rar în legislaţie.

Corneliu Porumboiu a intrat cu ea în arta cinematografică şi a tropăit tare la Cannes, unde le-a luat ălora premiul FIPRESCI şi premiul juriului. Şi-a plecat cu ele.

Dat fiind că e vorba despre un poliţist care pe parcursul unei anchete banale, în virtutea apărării declarative a unor valori umane, pune asemenea întrebări uşor existenţiale, merita să le ia.

Întrebări care încep să se uite îndărăt la autor, încep să mişte mişte pârghii ce fisurează zidul încrederii ignorante în cele ce par a fi fără a se osteni să şi fie cu adevărat. Întrebări ce se scurg parşiv înapoi în urechea celui ce întreabă şi îmmoaie chirpicii primitivi de "număinteresează" lipiţi cu "mergeşiaşa", de înclină şandramaua cu tot cu acoperişul caschetei.

- Cum adică "rău" ?
- Ce-aş regreta după !

După Cristi Mungiu, venirea lui Porumboiu demonstrează limpede că la teorie nu stăm deloc rău. Practica ne omoară. Pentru că inteligenţa noastră e remarcabilă, e sublimă putem zice.

Conform celor de mai sus, politicienii noştri, acel procent covărşitor ce se luptă cu valorile umane şi deseori le înving, jurnaliştii noştri, acea uriaşă majoritate ce fac din conştiinţă un cuvânt bun la scrabble şi la "încrucişate", nu fac nimic rău.

Pentru simplul fapt că ei nu regretă "după".

N-am văzut filmul lui Porumboiu, n-am avut cum, dar probabil merită văzut. Ca să vedem probabil ce buni suntem la vorbe, la filosofia cotidianului, la arta interpretării unui scenariu.

Realitatea nu merită atenţie.
Nici Antenele.
.