Nu mai este demult nici un secret faptul că în ramura sportivă, infinit mai pregnant decât celelalte activităţi umane, motivaţia este factorul esenţial.
Pentru simplul motiv că aici competiţia este însăşi esenţa existenţei sale şi nu poate fi anulată sau măcar cosmetizată de pseudoconcepte filosofice de tip comunist. Este o incompatibilitate evidentă.
Aici câştigi sau pierzi.Succes sau eşec.
Ba mai mult, succesul e singular iar eşecul plenar. Pe podiumul suprem urcă reprezentaţii unei naţiuni, o echipă, sau o persoană, toţi ceilalţi competitori participanţi intră automat la categoria "învinşi".
Este probabil activitatea umană neproductivă cea mai productivă din toate timpurile.Nu produce bunuri materiale palpabile. Dar produce forţă umană interioară. Forţa ce poate produce toate celelalte şi mult mai mult decât atât.
Naşte dorinţe şi ambiţii, cizelează caractere, dezlănţuie forţe volitive ce ridică specia umană la cea mai mare performaţă a viului : autodepăşirea !
Este probabil tipul de activitate ce rezonează cel mai fidel cu cerinţele legilor naturale ale vieţii. Şi care fac din făptura umană exemplarul cel mai reuşit din lumea cunoscută.
"Ai fost născut pentru succes !Pentru a fi un învingător, trebuie să planifici succesul, să acţionezi pentru el şi să fii convins de reuşită", zice undeva Zig Ziglar.
Ceea ce se potriveşte ca o mănuşă mesajului din "The Secret", cu care am început anul.Toate acestea mi-au fost reamintite de proaspătul succes al Barcelonei, dar mai cu seamă de acest filmuleţ motivaţional pe care spaniolii l-au vizionat înainte de finală, până la autoidentificare cu războinicii antici. De fapt cu eroii unei poveşti, care la urma urmei este o exprimare mult mai romanţată decât adevărul istoric.
Aşa se face treaba. Cu calcule logice, cu echilibru raţional, dar cu DEzechilibru emoţional pozitiv, singurul capabil să obţină succese aparent iraţionale şi ilogice.
.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu