* - Eşti on person de treabă ! - Ba tu eşti !

Brusc am fost forţat să las vrând-nevrând casa nemăturată şi cu păianjeni cât televizoru'...

Pen'că, socialmente vorbind, era acută nevoie de mine "dincolo" la gaşca mare.
Unde-am pus o nebunie pe care nu ştiu dacă om fi-n stare s-o întreţinem. Adicătele asta :
Nu-i vorbă că nici acum nu ma dau minutele afară, dar a trecut mai bine de o săptămână şi e de bun simţ să-mi fac o fereastră.

Aşa cum mi-am propus de la început de an, nu vreau să mai intru prea des la mine pe "teme" politice ca fulgii de zăpadă aruncaţi prosteşte în iulie, că e loc dincolo berechet.

Ce mi s-a părut foarte interesant în ultima vreme este faptul că avem probleme de comunicare.
Avem MARI probleme de comunicare. Pentru simplul fapt că nu ne preocupă ideea asta.
Aparent pot fi alte cauze mai profunde, ce ţin de nivel de instruire, de educaţie comportamentală, de caracter sau pur şi simplu de incapacitatea gestionării emoţiilor.
Înclin să cred totuşi că factorul major care ne dă cu măciuca-n carul cu oale e incapacitatea de a comunica şi, colateral, lipsa preocupării pentru capacitatea de a comunica.

Sunt aspecte relativ simple dar vitale ce pot realiza o inflorescenţă a dialogului, o emulaţie a ideilor şi un uriaş val de emoţie pozitivă pe care pot face surf cele mai neobişnuite iniţiative.

Ca de fiecare dată când încerc a înţelge ceva mai aproape de adevăr, făcând o incursiune în sentimentele ce ne ghidează supraconştient comportamentul, cred că, de la Isus la Michael Jackson, cei ce se ostenesc să facă aprecieri pozitive faţă de oameni, reuşesc cel mai bine să-şi transmită ideile. Pentru că pe puntea ce se deschide cu vorbele de bine cuvintele pot circula nestingherite cărând cu sine şi ideile.
Fenomenul mi se pare cu atât mai interesant cu cât la o observare un pic mai domoală, ideea de bază transmisă cu ocazia contruirii respectivelor punţi este tocmai.... construirea punţilor.
Toleranţa, aprecierea oamenilor, aplecarea spre a-i înţelege şi ajuta.

Aparent efectul unei aprecieri, compliment.... vorbă de bine, nu poate exista decât dacă simţi cu adevărat că doreşti să faci lucrul respectiv. Dacă simţi emoţia pozitivă ce te-ndeamnă să-i răspunzi cu vorbă bună.
Fals.
ORICE compliment este recepţionat pozitiv, plăcerea produsă fiind doar mai mare sau mai mică, în funcţie de credibilitatea de care ne bucurăm în faţa persoanei şi de sinceritatea pe care el-ea o simte. Mare-mică, dar ESTE.
Efectul e similar cu ceea ce simţim când urmărim sitcomurile la care "râde" banda sonoră din fundal.
ŞTIM că e fals ! ŞTIM că e făcut special să ne inducă în eroare.
Nu contează. Efectul favorabil există. Ne simţim bine.
De zeci de ani fără pauză !!!!
Chestiile astea funcţionează.
Oamenii răspund pozitiv la semnale pozitive.
E suficient să priveşti persoana de alături în ochi şi să zîmbeşti larg, iar ea va răspunde cu un zâmbet.
Fără să scoţi un cuvânt.
De ce ?
D'aia.
Pentru că moaca ta i-a comunicat ideea de bine.
M-am uitat mai atent la mine, că-s cel mai la-ndemână. Fac aşa ceva ?
Nţ ! Nu prea.
Prin urmare nu e rău să-mi propun printre altele să fiu mai atent şi să fac mai multe aprecieri pozitive celor cu care dialoghez, începând astfel construirea legăturii dintre noi cu piciorul de pe malul meu, aşa cum e normal.
Iar probabilitatea ca pe malul lui să se facă celălalt picior necesar întregirii unui cocoşat de podeţ, este destul de mare.
Răposatul Michael Jackson avea un obicei puţin remarcat din păcate, pe care şi eu l-am observat abia acum, cu ocazia furiei de clipuri cauzate de evenimentul pe care-l ştiţi :
De fiecare dată când discuta liber şi o voce, (de cele mai multe ori în cele mai nepotrivite momente şi de un penibil absolut), striga un "I love you, Michael !", se oprea din discurs, fie că era la un interviu, la Grammy sau la Tv, şi răspundea invariabil : "I love you more !".

Prin urmare, tu, cel ce ai cetit toate astea de mai sus, cred că eşti un person cu multă răbdare, cu oarece sensibilitate, şi musai cu un dram de toleranţă.
Pentru care-ţi mersic.
.