Stefan Popa pentru Adrian

Un prinţ din Levant îndrăgind vânătoarea

prin inimă neagră de codru trecea.

Croindu-şi cu greu prin haţişuri cărarea,

cântă dintr-un flaut de os şi zicea:

- Veniţi să vânăm în păduri nepătrunse

mistreţul cu colţi de argint, fioros,

ce zilnic îşi schimbă în scorburi ascunse

copita şi blana şi ochiul sticlos...

- Stăpâne, ziceau servitorii cu goarne,

mistreţul acela nu vine pe-aici.

Mai bine s-abatem vânatul cu coarne,

ori vulpile roşii, ori iepurii mici ...

Dar prinţul trecea zâmbitor înainte

privea printre arbori atent la culori,

lăsând în culcuş căprioara cuminte

şi linxul ce râde cu ochi sclipitori.

Sub fagi el dădea buruiana-ntr-o parte:

- Priviţi cum se-nvârte făcându-ne semn

mistreţul cu colţi de argint, nu departe:

veniţi să-l lovim cu săgeată de lemn!...

- Stăpâne, e apa jucând sub copaci,

zicea servitorul privindu-l isteţ.

Dar el răspundea întorcându-se:

- Taci... Şi apa sclipea ca un colţ de mistreţ.

Sub ulmi, el zorea risipite alaiuri:

- Priviţi cum pufneşte şi scurmă stingher,

mistreţul cu colţi de argint, peste plaiuri:

veniţi să-l lovim cu săgeată de fier!...

- Stăpâne, e iarba foşnind sub copaci,

zicea servitorul zâmbind îndrăzneţ.

Dar el răspundea întorcându-se:

- Taci... Şi iarba sclipea ca un colţ de mistreţ.

Sub brazi, el strigă îndemnându-i spre creste:

- Priviţi unde-şi află odihnă şi loc

mistreţul cu colţi de argint, din poveste:

veniţi să-l lovim cu săgeată de foc!...

- Stăpâne, e luna lucind prin copaci,

zicea servitorul râzând cu dispreţ.

Dar el răspunde întorcându-se:

- Taci... Şi luna sclipea ca un colţ de mistreţ.

Dar vai! sub luceferii palizi ai bolţii

cum stă în amurg, la izvor aplecat,

veni un mistreţ uriaş, şi cu colţii

îl trase sălbatic prin colbul roşcat.

- Ce fiară ciudată mă umple de sânge,

oprind vânătoarea mistreţului meu?

Ce pasăre neagră stă-n lună şi plânge?

Ce veştedă frunză mă bate mereu?...

- Stăpâne, mistreţul cu colţi ca argintul,

chiar el te-a cuprins, grohăind, sub copaci.

Ascultă cum latră copoii gonindu-l...

Dar prinţul răspunse-ntorcându-se.

- Taci. Mai bine ia cornul şi sună întruna.

Să suni până mor, către cerul senin...

Atunci asfinţi după creste luna

şi cornul sună, însă foarte puţin.

Stefan Popa

Ce ciudate contorsiuni in nebanuite dimensiuni, ne ofera viata !

Cum te ajunge blestemul mistretului cand si unde te astepti mai putin !

Poate Adrian Nastase nu este cel mai cumplit dusman al societatii romanesti, dar fara indoiala este unul din crema acestei clase. Este intr-un fel o victima a propriului sistem stramb, de antivalori, promovat de conceptul socialist/comunist.

Omul a performat. Dar a performat in construirea unei societati schizoide, a unui sistem obedient perimat, antisocial si antieconomic. Poate, intr-un fel destul de ciudat, Adrian Nastase este si victima indirecta a propriilor conceptii despre lume, a propriilor gafe chiar neconstientizate ca atare. E suficient sa ne gandim la faptul ca renasterea in forta a statului totalitar promovata fara cea mai mica jena de Victor Ponta in ultimile luni se prea poate sa fi avut darul de a trezi la realitate si spirite mai circumspecte, mai tolerante, mai putin tematoare ca ne-am putea intoarce in regimul ante '89.

Votul judecatorilor a fost unanim.

Finalul aventurii lui Adrian Nastase in politica romaneasca semnifica inceputul unei noi societati.

Un inceput firav, timid, plapand ca un fir subtire si tremurator, cu doua frunzulite de decor. Dar cand va creste, va fi ditamai stejarul.

Daca justitia functioneaza, atunci statul isi protejaza cu adevarat cetatenii, societatea in ansamblu poate functiona normal. Iar condamnarea concreta a actelor abuzive ale fostului premier cred ca este primul si cel mai important semn de independenta a justitiei din ultima jumatate de secol.

Desigur nu totul va merge perfect incepand de acum, inclusiv in justitia romana. Vor mai fi smecheri cu pile, vor mai fi procese aranjate, vor mai fi martori mincinosi si probe contrafacute... Dar trendul general este altul.

Viq

PS.
Am cetit despre spectacolul ridicol al tentativei de incercare de a cauta sa... se zgarie cu ceva undeva , ca o cocota de salon. Exista banuiala ca ar fi izbutit sa provoace scurgerea unei picaturi de sange la a carei vedere a lesinat si a fost luat cu salvarea.
In salvare de cum si-a recapatat cunostinta a vazut o asistenta medicala cu seringa si a lesinat la loc.

Intr-un mod de-a dreptul hilar, episodul care il ingroapa si ca fiinta umana, care dezvaluie gaunosenia , putregaiul profund al caracterului fostului pretenent la functia suprema in statul roman este ridicolul spectacolului de opereta din final.
Adrian Nastase INSUSI este groparul propriei imagini. Lasitatea de un penibil suprem a acestui personaj este nota finala pe care singur si-o da pentru prestatia lui in societate.
Nici in ultimul ceas nu are minimul de barbatie necesar pentru a infrunta cu capul sus efectele propriilor tampenii.
Profunda scarba pentru o asemenea atitudine.

Si individul asta voia sa reprezinte Romania !!!!!!!!