Sentimentul de vinovatie pare a fi una din pedepsele cele mai dure, prin efectele nebanuie dar si una dintre cele mai parsive, din acelasi motiv.
Probabil il au acum unii dintre cei ce l-au facut terci pe Mihai Stanescu in urma pozitiei de molusca umana pe care a abordat-o in urma nefericitului accident si foarte probabil a avut si el acelasi sentiment caruia i-a gasit o solutie la fel de nedemna, dupa parerea mea.
Despre morti numai de bine.
Dar raman la parerea ca sinuciderea e dezertarea suprema. Nu-ti parasesti doar familia in fata rezolvarii problemelor, nici doar camarazii in fata inamicului ...
Parasesti totul in fata a tot.
Dar nu despre Mihai Stanescu- persoana vreau sa pun doua vorbe.
Dumnezeu sa-l ierte, desi poate avea si aici o problema.
Cele de mai jos nu se refera la el.
Aspectul pe care vreau sa-l observ inca o data, este parsivenia cu care sentimetul de vinovatie actioneaza si ne pedepseste cu mult inainte, mai dur si mai inflexibil decat orice pedeapsa sociala.
Prabusirea intregii vieti poate fi cauzata de sentimentul de vinovatie.
Si daca poate fi, si este.
Poate incepe cu un copiat la teza....
Dat fiind ca in creierii proprii se contabilizeaza ideea ca esti tampit, nu indraznesti sa sustii un examen de admitere serios, parcurgi apoi o institutie de invatamant superior la care iei examenele contra cost, din acelasi motiv al desconsiderarii propriilor capacitati.
Nici una din marile provocari ale vietii care-ti dau tarcoale nu te tenteaza.
Pentru ca tot ce ai facut de-a lungul vremii argumenteaza in fata sinelui ca nu esti capabil de performanta.
Ca atare nu te angajezi in nici o lupta deschisa si nu vei obtine nici o victorie cinstita.
Toate astea continua sa ti se contabilizeze intre urechi, argumentandu-se unele pe altele si imbratisand pana la contopire cauza cu efectul.
Din momentul in care ti-ai dat drumul pe toboganul asta ai toate sansele sa-l cobori pana la groapa cu nisip a esecului intregii tale vieti.
Putini sunt cei ce reusesc sa puna frana pe parcurs.
Privind in jur, constatam ca majoritatea covarsitoare sufera, la diferite nivele, de auto-desconsiderare.
Obtin in viata procente infime din ce ar fi putut realiza de fapt.
Si asta nu are absolut nici o legatura cu capacitatile intelectuale, fizice sau psihice.
Doar cu modul in care ele sunt folosite.
Iar sentimentul de vinovatie blocheaza accesul.
O fapta rea, ce contravine conceptelor de corectitudie, cinste, onoare, onestitate...samd, isi are deja pedeapsa inclusa in pret.
De cele mai multe ori pretul este incredibil.
Pornind de la prostii aproape copilaresti se poate alege praful de intreaga viata.
Pentru ca ea asa functioeaza.
Pe principiul unghiului.
La baza, cioculetul deschiderii pare infim.
Dupa ce trece timpul, distanta dintre falci e uriasa.
Te inghit cu totul.
Probabil SRS are acum de platit un pret pentru care nu era pregatit.
Pe care nu-l intelege.
O pedeapsa pe care societatea nu o are legiferata, dar care nu poate fi evitata.
Si care-i va aduce un nou sentiment de vinovatie.
E ceva de invatat din asta.
Adevarat, Viq! Imi amintesc de o discutie intre cativa studenti intr-un compartiment,pe care am ignorat-o atunci,dar care a continuat sa ma sacaie dupa aia.Tinerii erau porniti tare pe societatea noastra falsa si corupta, sufocata de hotie si minciuna.Povesteau fel de fel chestii legate de treaba asta si desigur, voiau sa-si gaseasca ceva de lucru afara.
RăspundețiȘtergereIn discutiile lor n-au pregetat, insa, sa se laude cu metode ingenioase de copiat verificate cu succes in sesiunea care se-ncheiase...
Nora,
RăspundețiȘtergerepoate e chestie de varsta.
Am trecut prin toate astea si vorbesc din pozitia fumatorului care s-a lasat.
Tentatiile sunt mari la momentul cu pricina.
Problema e ca n-ai nici cea mai mica idee cat costa in perspectiva. Iar daca ti-ar spune cineva, ar fi hilar si ridicol.
Societatea "falsa si corupta" tocmai isi exporta "valorile" afara.
Eu cred ca totul rezida in cei şapte ani de acasa.Dacă părinţii au avut grijă să te inveţe să-ţi asumi faptele e bine,dacă nu,clachezi.
RăspundețiȘtergereSRS culege roadele educatiei pe care nu a dat-o fiului sau.Nu l-a pregatit pentru viata,nu l-a lasat sa se loveasca de grinda de sus cu capul.
Stiu ca s-au facut studii din care rezulta ca ereditatea este un factor important al suicidului.Dar cred ca in familiile unde educatia se perpetueaza cu sincope peste generatii, suicidul este "solutia".
Fini,
RăspundețiȘtergereChiar daca ereditatea ar fi vinovata, precum si in cazul alcoolismlui, daca mi-aduc bine aminte, tot aici trebuie actionat.
Daca e vinovata gena stra-stra-bunicului de depresiile tale, nu e cazul sa te tamponezi linistit cu rapidul de 09.30.
Trebuie actionat in prezent.
Acolo, la varful unghiului de 7ani, dar si pe parcurs.
Invatarea tinde sa se cam intanda pe o perioada nedeterminata in societatea moderna.
Este foate posibil ca modelul comportamental oferit de parinte sa fi avut un impact asupra comportamentului tanarului urmas.
Pot apare conflicte profunde intre conceptele teoretice si exemplul viu al dascalului.
Oricum, ideea e ca se pot face corectii pe tot parcursul toboganului, chiar daca sunt mai dificile.
Knock! Knock! Bună ziua! :)
RăspundețiȘtergereDa, „e ceva de învăţat din asta”... şi e ceva de învăţat din acest blog...
Eu cred că, „privind in jur, constatam ca majoritatea covarsitoare sufera, la diferite nivele, de auto-desconsiderare” este prefect valabil doar dacă vă referiţi la persoane vinovate, dar dotate cu bun simţ, educate. Cele cărora aceste dimensiuni le lipsesc, vor ajunge mai greu la „auto-desconsiderare”... Şi, nu cred că putem rezolva totul cu „cei şapte (şase) ani de-acasă”, nici cu ereditatea....
Eu, ca părinte, mi-am văzut deseori „dat peste cap” efortul făcut în educarea copiilor mei, de unii „dascăli”, care au arătat copiilor, în şcoli, că problemele de viaţă se pot rezolva foarte bine şi pe căi mai puţin oneste, şi că, departe de a fi necesar, bunul-simţ e doar un „ceva”, acolo, care poate stânjeni grozav pe cel care îl are...
Evident, sunt şi dacăli în faţa cărora mă înclin cu respect... tot mai puţini, din păcate. Iar guvernul îi va „elimina”, curând, prin politica sa. Nu despre asta doream să vorbesc...
Cred că acestui popor al nostru, (pe care eu, de altfel, îl iubesc!) îi lipseşte educaţia. Dacă am fi un popor educat, am avea absolut totul. Dar, din lipsă de educaţie, noi nu ştim ce să facem nici cu ce avem... şi atunci, ascultăm manele, ne uităm la telenovele şi la alte astfel de emisiuni... Dacă am fi educaţi, treptat-treptat, s-ar cerne neghina... şi am putea recunoaşte valoarea, acolo unde există. Dar nu avem educaţia necesară... deocamdată...
Mă rog, poate am fost offtopic...
Viq,
RăspundețiȘtergeresuntem la numitor comun
beth,te salut,
RăspundețiȘtergereeu zic ca ai fost in topic,numai ca ai privit si din alt unghi problema.
Beth,
RăspundețiȘtergereBun venit.
Si multam pentru vorba frumoasa despe blog, chiar daca e ca pomu' de iarna :)
Intre noi fie vorba, eu sunt unul din cei care invata din el. Si nu glumesc!
Nu-s atat de prezent insa sa pot fi suficient de operativ la feedback.
Sunt de acord cu tine cu o remarca.
Spui ca sentimentul de vinovatie poate apare numai la cei care au un minim bun simt.
Eu am plecat de la ideea ca in interiorul nostru suntem programati sa fim buni, corecti, cinstiti....samd.
Nu se poate explica altfel, logic, sentimentul de bine pe care il ai atunci cand faci un bine cuiva, chiar daca asta te costa.
Ceea ce inseamna, ca revers logic al medaliei,ca ceea ce faci rau produce un sentiment de vinovatie chiar daca nu e constientizat si imediat exteriorizat. Efectul lui insa se va face simtit fara indoiala. E poate doar chestie de timp si acumulare.
Viq,
RăspundețiȘtergeremulţumesc pentru primire şi vă asigur că acest blog impresionează prin subiectele propuse şi modul în care ele sunt prezentate. Şi arată bine :)
Da, vă dau dreptate: îmi place să cred că suntem programaţi să fim buni... că suntem aşa, cel puţin în interior... Iar subconştientul are, cu siguranţă, valenţe mai mari decât suntem dispuşi să-i acordăm.
Cum spuneam, interesant subiect.
Fini,
vă salut şi eu şi vă mulţumesc pentru cuvinte.