miercuri, 1 aprilie 2009

* Măcar să ştim de unde ni se trage. Tortul de criza.

Aparent se vorbeşte despre criză.
În realitate mi se pare ca mai degrabă se bălmăjeşte. Un amestec de date pe care omul obişnuit nici nu se mai osteneşte să încerce a le pricepe.
Criza financiară.....criza imobiliară....criza energetică.....
Ceea ce se vede în presă e mai degraba o preocupare a semnatarilor pentru propriul loc de munca decât pentru explicarea problemei pe inţelesul cititorilor. Ca doar şi pentru ei e criză, ce dracu' !
Asta n-ar fi rău deloc în fond, dacă ar avea însă o perspectivă mai lungă un pic, sau mai largă. Pentru că dacă oamenii nu înţeleg ce se petrece, de ce trebuie să unească Postul Paştelui cu cel al Crăciunului, modul lor de acţiune nu poate fi decât conjunctural, un fel de reacţie primitivă la probleme punctuale, de suprafaţă şi care pot fi uneori şi benefice. Printr-un noroc chior.

Dacă înţeleg mai mult, poate ar avea şansa pentru alte abordări, mai raţionale si mai productive, pe termen mediu şi lung.
Zic şi eu, nu dau cu paru'.

La urma urmei, ceea ce pare să-l intereseze pe tot mai inexistentul cititor pare a fi custodia obţinută de Răduleasca chiar mai mult decât ultimile falimente răsuntoare ce lovesc alte economii în plin. Altele decât a noastră, pentru că la noi e destul de greu să loveşti economia în plin. Până o găseşti pe cele coclauri unde s-a pitit, ţi se termină şi benzina şi ziua de lucru.

DAR !
Când raportul leu-euro se va benocla prin lunetă la salariul îngheţat, şi va lovi în bugetul ăla cât o alună al amăreşteanului, cu precizia localizării prin satelit , Răduleasca fi-va uitată.

Acum câteva zile, privind un fragment de expunere a prof. Albert Bartlett, mă gândeam la criză ca la un tort aniversar. Oferit omenirii cu ocazia împlinirii a 7 miliarde de suflete.
Ceea ce vedem din el sunt lumânărelele aprinse de genul împrumutul FMI, creşterea varstei de pensionare sau îngheţarea îngheţatei, iar pentru cei un pic mai pretenţioşi, floricelili de marţipan valutar şi glazura acţiunilor bursiere.
Toate astea insă, stau aşa pentru că sunt aşezate pe un strat de blaturi succesive, cu diverse creme între dânsele, strat care nu se prea vede până nu tai o felie.
Dacă ceea ce vedem din criză sunt problemele-efect la nivel financiar-imobiliar-energetic....şamd, ele au dedesupt straturi mult mai consistente de a căror rezolvare depinde esenţial şi configuraţia celor menţionate, ce au mai degrabă rol cosmetic în marea noastră prijitură.
Mă uit la Bartlett cum zice :
Cel mai mare defect al rasei umane este incapacitatea noastră de a înţelege funcţia exponenţială.
Ok. Dacă zici domnia ta. Şi ? Care-i şpilu ?
Păi cică e ăla că..
..Funcţia exponenţială este folosită pentru descrierea dimensiunii oricarui element ce are o creştere continuă, de exemplu "5% pe an".
Păi să fie. La ea, acolo. Tot nu m-am dumirit.
În vara lui 1986, rapoartele informative anunţau că populaţia globului a atins numarul de 5 miliarde de oameni şi are o rată de creştere de 1,7% pe an...
Aha. Păi creşte şi ea, ce să facă ? De ce ar trebui să mă îngrijoreze amărâtul ăla de nici 2% ?
...dacă calculaţi timpul de dublare, veţi găsi că acesta este de doar 41 de ani.
41 ? Pare cam puţin. De fapt cam al dracu de putin pentru o dublare, pornind doar de la 1,7% !!!!!! Hmmm !
Da Pământu-i mare. Şi rotund. Ne dăm pe după el.
"Scientific American" concluzionează : "..producţia de alimente va creşte în urmatorii 40 de ani cât să acopere nevoile de hrană pentru aproximativ 9 miliarde de oameni"
Păi stai sa socotesc cu degetu..... care vas zică...dublare in 41 de ani...face 10 miliarde...papa la momentul ăla, pentru numa 9..... Una bucata miliard face post nonstop. Parcă nu mă mai simt aşa de confortabil. Toto se uită la mine cu o mutră oarecum întrebătoare, gândindu-se probabil la meniurile chinezeşti !
Totuşi un oscior acolo, o frunză de salată.... o maslină, poate găsim noi şi pentru...
...dacă această creştere modestă de 1,7% anual, continuă, neschimbată, pe viitor, populaţia lumii va spori la o densitate de 1 om/metru pătrat pe toată suprafaţa uscatului de pe glob în 600 de ani....
BĂI..., mă laşi ??? Ce-i aia 1 om/m2 ??? Aşa nu se poate trăi, ce dracu' ? Şi 600 de ani e cam cât a trecut de la Ştefan Cel Mare pân acu... adicătele puţin.
...iar masa oamenilor va egala masa globului pământesc în doar 1800 de ani.

BUN. Acu m-am lamurit. Sorcova vesela.....
Nene eşti dus. Ca doar n-o sa facem doo Pământuri în tot atâta timp cât a trecut de când Decebal şi cu Gerula băteau romani cu căciula.
E la mintea cocoşului că lucrurile se vor opri înainte de a ajunge acolo.
...avem câteva lucruri care ar trebui încurajate dacă vrem să încetinim creşterea populaţiei...
Ai văzut ???? Ehehe, normal că dacă vrei poţi !
...Contracepţia, avortul, familii reduse, oprirea emigraţiei, bolile, războiul, crimele, accidentele, şi desigur fumatul, în mod clar contribuie la scăderea populaţiei...
Poftiiim ???
Stau .... mă uit.... încerc să mă gîndesc..... mă mai uit odată.... mai stau....
Păi ăsta mai că nu zice că nazismul e o treabă excelentă.Sau boamba atomică. Ce naiba ?????
S-a dus dracu soarele d'afară.
...natura va alege metoda de a face asta din lista menţionată.....sau putem încerca să alegem NOI de acolo o opţiune care ne-ar conveni mai mult...
Ce mă supără ăştia care vin cu chestii nasoale şi au şi dreptate, de nu pot să mă concentrez la cafea !
Nu-i pot găsi cusur raţionamentului strict logic şi matematic, aşa că sper măcar ca premisele să fie eronate.
Mă uit în tabelul din capu' blogului (click pe "population") şi văd că ne apropiem de 7 miliarde. De la alea 5 din '86 ! Pare să respecte graficul ăla diabolic de creştere anuală cu 1,7%. Nasol.
Mă uit pe teveu şi văd astalaltă



Şi-mi aduc aminte că, cu puţină vreme în urmă, piratul nost' grăia cătră mateloţi

REALITATEA.NET - Traian Băsescu: Probabil că următoarea criză va fi cea alimentară, iar luna mai va fi cel mai bun moment pentru moneda naţională

Aşa că mă găndesc io tare-n sinea mea : ce mare brânză rezolvăm cu un împrumut FMI, salarii îngheţate, creşterea vârstei de pensionare, la o scară ca asta ???
Ce mare brânză rezolvăm cu toate măsurile locale şi/sau zonale dacă la nivelul macro cretinii se puiesc până pocnesc ?
Şi dacă totuşi, reuşim să cosmetizăm pentru moment şi să dăm o vopsea nouă pe şandramaua putredă, care ar fi paşii urmatori ?

Un fragment mai lunguţ al expunerii profesorului Bartlett, de vre-o 20 de minute, AICI, în MooViq.
.

24 de comentarii:

  1. Tital off topic dar ma simt datoare :
    ,,si pe reprezentantii lor virtuali de tip Hendrix-Cepeca-Cata-MoniqaFurculisiona fata de Loda-blogintelectual...sau superbul, inegalabilul, inimitabilul, inestimabilul, incalculabilul si mai ales inefabilul Mihnea Georgescu, pe de alta parte''
    Crede-ma, nu numai ca gresesti(in sensul ca ma reprezint exclusiv pe mine ) dar imi si dai prea multa importanta :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Loda

    Se poate.
    N-ar fi prima data :D

    Dar m-am referit doar la cei pe care i-am observat. Poate ca asocierea cu Mihnea sau cu "blogideologic" sa fie mai mult sau mai putin potrivita, dar m-am referit strict la limbaj si capacitate de relationare.
    Si astia sunt "colegii". Dupa mine nu are de ce sa-ti fie jena prea tare. Dincolo de bune-rele, sunt persoane civilizate si cu bun simt, radical diferite fata de cele ale sustinatorilor penelisti.

    Daca e sa ma intrebe cineva, mai degraba noi portocalii alunecam mai usor la ciomageala directa decat voi.

    In acelasi "oftopic", bag sama ca pentru gasca Mitrea e neinteresant, PSD fad, posibila lupta interna fara rezultate notabile.
    O fi de bine sau de rau pentru PSD ?
    Ma intreb si eu.
    ActOfGod a zis acolo niste lucruri destul de interesante. Si cum ma cam indoiesc ca in actuala lipsa de interes generala PSD sa faca mare branza la europarlamentare (de prezidentiale nu mai vorbesc) Geoana nu pare sa stea prea comod. Pe de alta parte de mersul lui pe sarma se vorbeste de ani. Si inca e bine-mersi.....

    RăspundețiȘtergere
  3. Sincer, nu stiu ce sa zic;cred eu ca la europaralmentare nu va fi o prezenta mai buna decat in toamna,ba chiar mai rea, iar rezultatele vor fi determinate, in buna masura, de mersul economiei si nivelului de trai, pana in iunie mai sunt totusi doua luni.Ce se intampla cu Mitrea ma cam nedumereste; de unde a fost unul din partizanii aliantei ,nefericite spun eu, cu PDL, ceva s-a intamplat de a fost sarit de la orice functie.Ce ? Nu putem sti.Dupa aceea ,atacurile sale la adresa lui Geoana (nu zic ca neindreptatite) lasa insa impresia de frustrare . Analiza lui Actof e buna, locul lui Geoana depinde de rezultatele la prezidentiale.Deocandata aseara, la A 3 Nastase a anuntat oficial ca renunta la ideea de a fi candidat la presedintie si-l sprijina pe Geoana. Sa fie ,,sprijinul" in directia de a-l ajuta sa cada in prapastie ca sa-si franga gatul, who knows? Ma gandesc ca Geoana poate sa-si mentina locul in orice varianta daca Basescu nu mai castiga un mandat.Daca castiga, s-a ars ,reales, Basescu de va debarasa urgent de PSD si va face guvern cu UDMR despre care am date precise ca este ciudat de menajat de PDL (oamenii sai vreau sa spun).Oricum, totul merge bine, la guvern doamna Andreescu are toata painea si cutitul, Boc i-a transferat pana si atributia de ordonator de credite, stanga nu stie ce face dreapta,dreapta o face fara stanga, ,,competentele'' sunt in floare .Poate o sa crezi ca acum ma tin la tine pe blog de diversiuni, sfatul meu este sa ai rabdare; asteapta si o sa vezi.

    RăspundețiȘtergere
  4. Poate ti-a scapat, vezi atributiile, agentiile subordonate, etc. doar pentru informare :
    http://www.cotidianul.ro/cum_a_ajuns_omul_lui_cocos_numarul_doi_din_guvern-75696.html
    Scuze, mie ceva nu mi se pare normal, atatea chestii concentrate intr-o singura mana, indiferent cui ar apartine mana.
    O seara buna sa ai.

    RăspundețiȘtergere
  5. "..reales, Basescu de va debarasa urgent de PSD si va face guvern cu UDMR.."

    Da si nu.
    E greu de stiut.

    Dupa perioada asta de fortata acceptare reciproca se vor trage niste concluzii.
    Una din cele pe care le poate trage Basescu este ca e bine sa-ti tii prietenii aproape iar dusmanii si mai aproape. Am mai spus-o cu alta ocazie, in perioada asta PSD are lesa si botnita.

    Mai vedem.

    RăspundețiȘtergere
  6. On topic,

    Viq -mi-a placut postarea ta de astazi.
    Am ras de m-am stricat de tipul asta Bartlett

    RăspundețiȘtergere
  7. Viq:
    Toti prefectii si subprefectii care au fost schimbati si facuti inspectori guvernamentali au fost trimisi ,la bataie de joc cat mai departe de casa: cei din salaj in Giurgiu si Tulcea, cei de acolo in maramures, cei din sud in Ardeal si Molova ,numai cei care proveneau de la UDMR au ramas inspectori guvernamentali la ei in judet, acasa, TOTI, FARA NICI O EXCEPTIE.Cum iti explici ?

    RăspundețiȘtergere
  8. Desves

    Mare atentie ca stilul meu te poate induce uneori in eroare. Este poate dragut, usor de parcurs dar la prima vedere poate duce subiecte foarte serioase in ridicol. Mi-a si fost reprosata asta de cateva ori.
    Scopul meu este sa atrag atentia asupra lor, nu sa le omor.
    Poate ca nu ai avut timp si/sau rabdare sa urmaresti filmuletul ala de pa MooViq pe care l-am sugerat.
    Analizele si deductiile lui Bartlett sunt beton. E foarte greu sa le gasesti o fisura. A si primit de altfel "Global Media Awards" de la Population Institute, in 18 noiembrie anul trecut.
    Chestia mai importanta este ca realitatile astea, pe cat de simple si evidente, pe atat de grave si ignorate la nivel de masa, afecteaza foarte serios ceea ce ni se intampla. Si ne miram ca nu intelegem de ce. Pentru ca la noi nu se vorbeste despre ele.

    Bartlett le preda studentilor, ceea ce ar trebui sa dea serios de gandit si corpului profesoral de la noi, care nu sesizeaza nimic, bag sama.
    De media am amintit deja in postare. O adunatura de limitati ce limiteaza intreaga societate.

    Ba mai mult, deschiderea catre informatiile de pe net se face la fel ca si cea catre economia de piata : mai intai catre reziduuri si abia apoi catre fundamente. Filmele-catastrofa de tip pseudo-documentare (ca celebrul "Endgame" spre exemplu, dar sunt multe de bolboreste virtualul) se bazeaza pe ignoranta asta.

    O sa-mi fac timp sa traduc toata prelegerea lui Bartlett, ca merita.

    RăspundețiȘtergere
  9. Loda

    1. "facuti inspectori guvernamentali" e o crestere sau descrestere in functie ?

    Dupa mine, orice firma poate face restructurarile pe care le considera necesare pentru a fi mai eficienta si performanta. Uneori trebuie sa-si schimbe tehnologia si angajatii sa invete sa faca altceva, alteori trebuie s-ai concedieze, alteori sa le dea functii ce pot implica plimbari cu avionul la Paris sau Tokio sau chia mutare la Cucuiata. Mai ales cea din urma este foarte des intalnita cand e vorba de o crestere in functie.

    De ce un organism guvernamental ar trebui sa functioneze altfel ?

    Daca cei de la UDMR au fost protejati nu este corect. Iar daca a fost avuta in vedere problema folosirii limbii, este si mai grav. Pentru ca trebuie sa aibe aceleasi drepturi si responsabilitati ca toti ceilalti romani, chiar daca asta se dovedeste contradictoriu cu politica lor izolationista. Cu atat mai mult.

    RăspundețiȘtergere
  10. Loda

    2. "..toi fara nici o exceptie.."
    Asta e o chestie greu de crezut. Ba chiar e pe invers cu ce zici despre udemeristi.

    De regula cuvinte de genul "toti" "niciunul"
    "mereu", "niciodata"...samd, nu numai ca nu au corespondente in realitate dar mai contin ceva.
    Faptul ca sunt folosite ilustreaza de regula dorinta puternica de a forma o anume perceptie asupra realitatii. Cea personala.
    Asta poate veni foarte des dintr-o frustrare personala. E de inteles sa existe asta daca masura cu pricina iti afecteaza familia.

    RăspundețiȘtergere
  11. 2. "..toti fara nici o exceptie.."

    scuze

    RăspundețiȘtergere
  12. Viq:
    Cate afirnatii fara acopewrire am facut eu, indiferent de frustrari? Daca ai putea avea acces la Monitoarele din saptamna asta si le-ai putea deschide, ai vedea ca este exact cum am spus.Din pacatr, altfe nu am cum sa-ti demonstrez, eu de acolo mi-am luat datele, prin cineva care poate dewchide Monitoarele ,intr-o institutie, caci stii ca nu mai pot fi accesate de oricine. In sfrasit, esti liber sa crezi, liber sa nu.Toate cele bune.

    RăspundețiȘtergere
  13. Loda

    De fapt ce anume vrei sa-mi spui ?
    Ca mutarile alea, ale tuturor "fara exceptie" (nici macar una ? O pila, un aranjament, un fals ceva, acolo !!!) sunt indreptate impotriva respectivilor inspectori ?
    Ca sa ce ?
    Sa demisioneze ?
    Sa-si schimbe orientarea politica ?
    Sa se inscrie in PDL ?
    ?????????????????????????????

    Ca sa nu mai vorbesc de posibila incercare de "rupere" a legaturilor si aranjamentelor locale, intre indivizi ce se cunosc si au incredere unii in ceilalti de multa vreme, care actioneaza la limita legii sau dincolo de ea in interese personale si de grup. Un fel de mafie locala daca vrei.
    Privind de dinafara, asta ar putea fi o explicatie mult mai logica si pertinenta decat "pedepsirea" respectivilor pentru orientari politice, ca altceva nu vad ce vrei sa sugerezi.

    La nivelul unei familii, o rupere brusca a vietii normale de o asemenea maniera e de inteles ca nu pica bine deloc. Daca sunteti in asemnea situatie, inteleg nemultumirea.

    Dar sotul poate demisiona in orice moiment, ca doar nu e obligat de nici o lege sa se mute la dracu-n praznic si sa-si vada caminul o data la saptamana.

    RăspundețiȘtergere
  14. Her, he, Viq, foarte buna solutia > poate demisiona...si sa plece unde .Un om fara firme, fara conturi la banca, fara alta sursa decat postul din administratie, unde poate sa plece acum in vreme de criza...iar explicatia e cea pe care am spus O eu.Daca erau increngaturi trebuiau sa intre pe fir organele de cercetare penala si unde e cazul sa actioneze conform legii ,nu, s?a urmarit pur si simplu sa oblige pe cati mai multi sa plece din administratie .Ok, hai sa o lasam asa...e clar ca va pleca, la 56 de ani sa fii somer e cam riscant,dar nici somer nu poate fi ca daca refuza i se desface contractul de munca.

    RăspundețiȘtergere
  15. pleca la post voiam sa spun.

    RăspundețiȘtergere
  16. In linia previziunilor pentru viitorul nostru, mai e si strigatul :ce ne facem , fetelor? Caci se prevede ca in 35.000 de ani specia barbatilor va disparea.
    Clipul cu 84 de copii si 17 neveste e traznet.

    RăspundețiȘtergere
  17. Loda

    "Sugestia" aia cu demisia a fost usor ironica pe de o parte pe de alta parte insa a vrut sa atraga atentia unui aspect destul de serios : de a arata un pic din "dark side of the communism".

    Situatia critica in care pot ajunge oamenii cand viata le este ordonata din alta parte.
    De altcineva.
    Pentru alte scopuri decat ale lui.

    Nu e vorba doar de faptul ca la 56 de ani mai greu gasesti alt post si intr-o economie cu traditie in piata libera chiar daca nu e criza.

    E vorba in primul rand ca poporul nost nici nu indrazneste a gandi independent la nivel de individ. Nici macar la 30.

    Este efectul paternalismului ce a dominat viata de pana acum a oamenilor si le-a structurat gandirea de asa maniera incat ce-a mai ramas din ea nu mai are nici un sens daca nu e cineva care "sa aibe grija".

    Sotul tau are studii.
    La ce-i folosesc ?
    Are experienta in organizare, poate in managementul unui grup restrans de persoane...
    Si cu siguranta are si alte veleitati.
    Dar la o adica nu-si poate castiga existenta daca postul lui (doamne feri) se desfiinteaza sa zicem !

    Nu asa isi valorifica oamenii potentialul.
    Nu asa dezvolti potentialul unui popor.
    Ci mai degraba ii anulezi valoarea.

    RăspundețiȘtergere
  18. VictorL

    Ca sa ajungem la anii aia, 35.000, musai sa trecem de 2.600, unde avea-vom fiecare cate un metru patrat si musai si de 3.800 cand in loc de Terra va fi un ghemotoc de fapturi colcaind ca serpii...

    Poate in cateva decade se ieftinesc tigarile, se da liber la viteza nelimitata pe autostrazi, circulatia fara permis, si se desfiinteaza puscariile, ca nu se mai pedepsesc borfasii.
    Asa se pune frana la dementa demografica pe principiul "scapa cine poate".

    Si as fi antipatriot daca n-as recunoaste ca in spatiul Carpato-Danubiano-pontic sunt pasi importanti in sensul asta :D

    Clipul ala e pe bune, chiar daca m-am jucat eu un pic cu subtitrarea.
    Dar in realitate campiona la capitolul asta nu este familia iepuroiului "Daad" din clip ci o familie de romani penticostali emigranti din Canada.

    RăspundețiȘtergere
  19. Salut Viq
    bună temă de ... apoplexie.

    Eu cred că natura va regla echilibrul într-un fel dar asta nu e o veste bună pentru noi oamenii. Ba chiar cred, la nivelul sefeurilor mele personale, că a mai făcut-o deja de cîteva ori. :)
    Pînă cînd specia asta își va scoate mîna din fund și privirea din pămînt vom repeta scenariul. Mai trebuie să privim și-n sus.

    Despre Loda
    mi-a plăcut foarte mult felul în care s-a referit, politicos, la subiect care, nu-i așa?, nu-i obligatoriu mai ales cînd pielea e mai aproape decît cămașa.

    Loda în familia voastră sînteți amîndoi bugetari. Asta explică foarte clar idiosincrasiile tale sociale și mai ales politice. Problema statului asistențial plutește, iacă, în România cam din vremurile din care a început să se numească așa. Adică România. Și nu pare să-și găsească rezolvare atîta timp cît cea mai mare parte a populației așteaptă providențial stăpînul să-i toarne mîncarea-n farfurie. Nu te supăra dar dacă te bagi la stăpîn și aștepți să te hrănească nu prea mai ai șanse să te indignezi decît cel mult ipocrit.

    RăspundețiȘtergere
  20. ViQ, Filadel :
    baieti ,sunteti niste draguti, dar si putin naivi,chiar nu intelegeti absurdul problemei si amploarea inversunarii.Eu va multumesc pentru vorbele bune si propun sa o lasam moarta,oricum nu este o tema de interes general,imi cer scuze ca am adus-o in discutie, desi nu este o tema chiar foarte personala, atinge cam 100 de familii. De azi, povestim eventual doar despre altceva, o zi calda si insorita va doresc .

    RăspundețiȘtergere
  21. Filadel

    Din pacate tind catre aceeasi concluzie.
    Toate finalitatile practice privind caracteristicile de baza ale speciei, de la rebeliunea adolescentina pana la "mana invizibila" a lui Smith, imping catre acelasi scenariu : abordam relatia cu absolut tot ce contine universul, de la mediul in care traim pana la noi insine, de pe pozitii belicoase.
    Ori-ori.
    Varianta "Noii Ordini Mondiale" care sa coordoneze rational dezvoltarea omenirii in simbioza cu celelalte elemente, impusa (cum altfel ?), fie a celebrului grup de care se face atata caz, fie a altuia, cuprinzand (cum altfel ?) inclusiv celebra monitorizare individuala de care se face atata caz, am parerea ca va esua.
    Chestia asta cu "coordonarea centralizata" are un parfum de paternalism comunist, este ? :D

    Nu cred ca oamenii sunt pregatiti, la nivel de masa, sa gestioneze situatia in care suntem acum.
    Da. Probabil ca "natura" va alege in locul nostru.
    Si tot "da". Si eu cred ca a mai facut-o de cateva ori, la nivel local, pe arii restranse si pe grupuri limitate.
    Niciodata inca la asemena scara la care se pune acum problema.

    Loda
    Cu toata prietenia (si nu sunt ipocrit cand o spun) si eu cred ca in conceptele tale ideologice ce declarativ tind catre comunism, natura umana intima, la fel de individualista si exclusivista ca a noastra, a tuturor celorlalti, este cea ce-si manifesta nemultumirea.
    Faptul ca masura "afecteaza" 100 de familii e hilar si la scara unei comune, dar-mi-te la cea nationala.
    "Binele comun" nu mai este bun daca nu mai esti in ... comunitatea cu pricina.

    D'asta nu functioneaza comunismul.
    Nu ni se potriveste.

    RăspundețiȘtergere
  22. VIQ:
    Cred in prietenia ta, asa cum sper ca si tu crezi in respectul meu; abandonand, cum e normal, o tema mult prea personala, o singura nedumerire am : ce concepte ideologice ce declarativ tind spre comunism am eu ? Nu te intreb ironic ci sincer interesata, de ce am lasat o astfel de impresie? Numai fiindca nu-mi place Basescu si nu mai cred in politiceni,,veri de ce neam ar fi "? Oarece sechele e posibil sa am, ca toti cei nascuti si crescuti in comunism, care vreme de decenii nu au cunoscut altceva, dar eu traiam cu impresia ca am reusit destul de bine sa las in urma o perioada; ori tu vorbesti de ,,concepte ideoloigice"????
    ,,Faptul ca masura "afecteaza" 100 de familii e hilar ''Corect, stiu ca e cam ridicol, dar crezi ca daca ar afecta, puternic , o singura familie si aceea ar fi a ta ti s-ar parea la fel de hilar?

    RăspundețiȘtergere
  23. Loda

    Sper ca nu te-ai simtit ofensata de asta.
    Privitor la "comunism", poate ca am fost prea radical.
    Poate era mai corect sa zic "concepte de stanga".

    Pai in primul rand din capul locului afinitatile catre PSD le-am interpretat drept o acceptare si sustinere a ideologiei lor politice.
    Desi, daca e sa fiu maicritic, as zice ca ai in multe directii o gandire de tip liberal dupa unele semne, dar e mai complicat.
    Despre asta cu siguranta o sa mai vorbim ca e important.

    Cat despre faptul ca e hilar aspectul afectarii a "doar" 100 de familii, m-am referit strict la raportul fata de intreg.

    De buna seama nu e nimic hilar cand este afectata chiar si o singura persoana din propria familie.

    Dar daca pui interesul propriu - familie - inaintea celui comun - tara, patria, poporul -, vorbim deja de caracteristici cu nuante de dreapta, cele normale de fapt, ce fac sa functioneze oamenii la adevaratul potential.

    RăspundețiȘtergere
  24. Pe unii nu poti sa-i convingi nicicum :))

    I want 50 babies (atleast!)

    http://www.youtube.com/watch?v=xRceie6ZFoo&eurl=http%3A%2F%2Finconstantin%2Ero%2F2009%2F02%2Fvideo%2Dsomebody%2Dhelp%2Dher%2Ehtml&feature=player_embedded

    RăspundețiȘtergere

MOOVIQ. Videotecă documentare în lb. română



In Lucru