miercuri, 13 mai 2009

* Liderul care este viitorul PSD.


REALITATEA.NET - Marian Vanghelie: Ne interesează să îl schimbăm pe Traian Băsescu

Marian Vanghelie - preşedinte al PSD şi candidatul la prezidenţialele din 2014.

E de sperietură ?
Poate.
Inimaginabil ?
Imposibil ?
Improbabil ?
Poate o primă reacţie ar putea fi de uşoară neîncredere faţă de o exagerare nefundamentată. La cald. Dar la o privire mai atentă, lucrurile pot avea şi alte nuanţe.
O aruncătură de ochi asupra unor amănunte.

1. Tipologia partidului şi a mişcării.
Comunismul e popular prin excelenţă, cu pondere pe masele largi. Acolo unde nivelul instruirii este cel mai scazut şi efectul manipulării este maxim. Democraţia este vârful aurit şi ascuţit al voinţei maselor, iar materializarea acestei voinţe este "calcâiul lui Ahile" al democraţiei.
Pentru că se pare că oamenii preferă pe unul "de-al lor" în competiţia cu un adversar mai scuturat dar prin asta perceput drept unul incapabil să-i înţeleagă şi să le promoveze interesele. Iar structura gândirii de tip "sau-sau" nu le permite să înţeleagă că relaţia în comun presupune convieţuirea CU cineva nu împotriva cuiva doar pentru beneficiul propriu.
Le scapă esenţialul, respectiv că liderii lor sunt (logic) din acelaşi aluat şi ceea ce fac odată ajunşi acolo sus, nu fac pentru cei ce i-au ales ci doar pentru sine.
Dar e normal să le scape, pentru că nivelul lor permite, cum spuneam, eficienţa maxima a manipulării.


2. Tradiţia.
Să ne amintim de sistemul de selecţie al "cadrelor de nadejde" ale partidului de enervantă amintire ce a zămislit actulul PSD. Unde lipsa de instruire denumită pompos "origine muncitorească" (care prin sine era "sanatoasă"), era steluţa strălucitoare a CV-ului ce oferea pe tavă cele mai importante funcţii, respectiv cele de conducere, de unde se putea ciuguli cel mai mult din punga comună.
Dupa cizmarul din Scorniceşti, nici un ciurar au lingurar nu are mai putine şanse de a fi preşedintele unui partid comunist.
Şi e foarte democratic.

3. Situaţia concretă a PSD.
Ceea ce se petrece acum în PSD este şansa de aur pentru Vanghelie.
"Nu voi candida la preşedentia partidului" a afirmat solemn Marean.
Cu destul de puţină vreme în urmă, numai ideea de a avea printre liderii partidului un asemenea personaj îţi făcea părul măciucă. Acum asta e o realitate. Este platforma de pe care Marean se uită la momentul potrivit pentru a accede la presedenţia partidului. Acum nu e momentul. Mai sunt ici-colo câţiva "madalini" ce trebe maziliţi.
Ceilalţi contracandidaţi vor cădea succesiv sub propriile măciuci reciproce, iar eminenţa cenuşie din spatele marilor manevre politice pesediste, om ce de regula NU iese niciodată la rampă în văzul lumii (indiferent cine a fi), va agreea de bună samă un incult ca Vanghelie altuia mai doxat.
Că Vanghelie, odată ce se va vedea cu pâinea şi cuţitul, va hali pâinea şi va folosi cuţitul fără zăbavă tocmai împotriva respectivului, este o urmare firească. O aplicare a unei chemări ancestrale, ilustrată şi în zicala referitoare la mamă dar şi în istoria comunistă, cu precădere rusă.

4. De ce şi la Preşedenţia României.
La un vot corect, tot neamul lui va fi foarte mândru şi plin de speranţe să-l aibe drept reprezentant într-o funcţie atât de importantă.
Un vot trucat este imposibil împotriva lui Marean, pentru că el e mâna neagră ce se ocupa de trebi murdare de gen. Ştie unde şi cum se face treaba asta.

Dar îl va propune partidul ?
Presupunând că partidul ar mai îndrăzni să sufle vre-un diftong după ce pune ăsta mâna pe sceptru ca pe maciucă, nu cred că este vre-o diferenţă între o asemena acţiune şi cele pe care PSD deja le-a făcut până acum doar sa-l descăuneze pe pirat, FĂRĂ ca Vanghelie să-i fie şef.

OK.
Ştiu. Se pot demonta, deşuruba, dezghioca toate cele de mai sus, şi arăta că una ca asta are maxim 10% şanse să se petreacă.
Oare ?

13 comentarii:

  1. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

    RăspundețiȘtergere
  2. Vanghelie este mana cu care cineva se sterge la fund, dar fiind atat de nespalata , poate , de acolo , sa infesteze tot organismul si asa destul de subrezit ideologic....
    Daca in '90 iti spuneam eu, ca daca nu belim bine ochii , vom ajunge sa avem presedinte de tara!!! unul ca Basescu, oare ce mi-ai fi raspuns?
    Nu-i tarziu nici acum......

    RăspundețiȘtergere
  3. Radule,

    Poate e cazul să-ţi schimbi părerea.
    Nu mă interesează banii din politică.
    Nu pentru ca mă dau corocleii afară ci pentru că banii politici miros urât.

    Şi mă întreb dacă eu ar trebui să-mi schimb părerea faţă de Radu Humor pe care îl apreciam drept un partener onest de cealaltă parte a tablei de joc, într-un derbedeu care mă'njură la mine acasă !

    Înainte de a o face însă aştept să-mi dai o expresie similară "prostituatei politice" pe care eu ţi-am adresat-o pe undeva. Poate am făcut-o şi merit un asemenea răspuns.

    Cât despre "Principele" Radu sau celălalt vegetal, e treaba ta să-i susţii unde şi cum poţi, dacă-ţi plac. Bag samă că încă nu ştii pe care-l vrei mai degrab.

    Lipsa răspunsului o să-l consider un răspuns.
    Şi-n cazuil ăsta o să şterg mizeria aia.

    RăspundețiȘtergere
  4. Ce elegant il tratezi pe Raducu. Observa-l in mediul sau la Roxania.

    RăspundețiȘtergere
  5. Care mizerie ?
    A ta , sau a mea ....

    RăspundețiȘtergere
  6. Viq
    Oricat m-ai "sterge" , n-ai sa-mi poti sterge de pe retina imaginea superba pe care mi-o ofera deschiderea blogului tau.
    Mi-aduce aminte de vizita la Buckingam Palace, din fericire inca neocupat de presedinti, precum cel de la Cotroceni.

    Ce pacat ca uneori expresia
    " pe-afara-i vopsit gardul......"
    se potriveste si unde n-ar trebui....

    RăspundețiȘtergere
  7. TOG,

    Minutele mele-s extrem de importante.
    De ce mi-as pierde fie si unul singur ca sa ma uit la niste excremente ?
    Cand nu stiu despre ce e vorba sau atunci cand e necesar pentru documentare si cumul de informatii, o fac ca nu se poate altfel.
    Da de ce sa ma mai duc la Roxana cand Radu vine singurel la mine sa-mi spuna deschis ca e magar ?

    Radule, pentru ca nu ai reusit sa-ti tii echilibrul pe un palier civilizat, vorbele-ti de ocara le-am dat la raţe.
    Dacă te mai mănâncă tastele vezi că stânga-sus e un avertisment elegant.
    Nu e pus degeaba.

    RăspundețiȘtergere
  8. Radule,

    Avertismentul e în dreapta, mama lui.
    Mă găndeam la Vanghelie.

    RăspundețiȘtergere
  9. Te (va) inteleg Viq...
    Ceva insa ma opreste sa te si compatimesc...

    P.S. Am inteles prea bine de unde vine avertismentul!
    Nu e nici primul, dar sper sa fie printre ultimile....
    Salutari celui mai galonat sau mai ...(s)tresat dintre voi !

    RăspundețiȘtergere
  10. Aş fi preferat să mă compătimeşti.
    Era un jalon în plus că e ok.

    Apreciez "ultimile".
    Bye-bye şi pupici lu' Duda.

    RăspundețiȘtergere
  11. O.K. !
    Tu pupa mai departe la prora lui Basescu, ca de fund nu te prea poti apropia din cauza de Pata, Pora,Avra ,Cristi, Liichi si ceilalti .
    Ar trebui doar sa va interzica sa scuipati pe jos, si mai ales unde nu cu mult timp inainte ati lins ( si invers ).
    Astea au fost ultimele....
    Treci la sters !

    RăspundețiȘtergere
  12. Salut! Chiar daca am incerca o psihanalizare a lui Marean, nu putem pune un diagnostic clar...

    RăspundețiȘtergere
  13. Riddik,
    Trebuie să fii mare fan Freud să poţi pune o umbră de diagnostic la 75% din politicienii noştri.
    Da' e de bănuit nişte trebi.

    RăspundețiȘtergere

MOOVIQ. Videotecă documentare în lb. română



In Lucru