* Liderul care este viitorul PSD.

REALITATEA.NET - Marian Vanghelie: Ne interesează să îl schimbăm pe Traian Băsescu

Marian Vanghelie - preşedinte al PSD şi candidatul la prezidenţialele din 2014.

E de sperietură ?
Poate.
Inimaginabil ?
Imposibil ?
Improbabil ?
Poate o primă reacţie ar putea fi de uşoară neîncredere faţă de o exagerare nefundamentată. La cald. Dar la o privire mai atentă, lucrurile pot avea şi alte nuanţe.
O aruncătură de ochi asupra unor amănunte.

1. Tipologia partidului şi a mişcării.
Comunismul e popular prin excelenţă, cu pondere pe masele largi. Acolo unde nivelul instruirii este cel mai scazut şi efectul manipulării este maxim. Democraţia este vârful aurit şi ascuţit al voinţei maselor, iar materializarea acestei voinţe este "calcâiul lui Ahile" al democraţiei.
Pentru că se pare că oamenii preferă pe unul "de-al lor" în competiţia cu un adversar mai scuturat dar prin asta perceput drept unul incapabil să-i înţeleagă şi să le promoveze interesele. Iar structura gândirii de tip "sau-sau" nu le permite să înţeleagă că relaţia în comun presupune convieţuirea CU cineva nu împotriva cuiva doar pentru beneficiul propriu.
Le scapă esenţialul, respectiv că liderii lor sunt (logic) din acelaşi aluat şi ceea ce fac odată ajunşi acolo sus, nu fac pentru cei ce i-au ales ci doar pentru sine.
Dar e normal să le scape, pentru că nivelul lor permite, cum spuneam, eficienţa maxima a manipulării.


2. Tradiţia.
Să ne amintim de sistemul de selecţie al "cadrelor de nadejde" ale partidului de enervantă amintire ce a zămislit actulul PSD. Unde lipsa de instruire denumită pompos "origine muncitorească" (care prin sine era "sanatoasă"), era steluţa strălucitoare a CV-ului ce oferea pe tavă cele mai importante funcţii, respectiv cele de conducere, de unde se putea ciuguli cel mai mult din punga comună.
Dupa cizmarul din Scorniceşti, nici un ciurar au lingurar nu are mai putine şanse de a fi preşedintele unui partid comunist.
Şi e foarte democratic.

3. Situaţia concretă a PSD.
Ceea ce se petrece acum în PSD este şansa de aur pentru Vanghelie.
"Nu voi candida la preşedentia partidului" a afirmat solemn Marean.
Cu destul de puţină vreme în urmă, numai ideea de a avea printre liderii partidului un asemenea personaj îţi făcea părul măciucă. Acum asta e o realitate. Este platforma de pe care Marean se uită la momentul potrivit pentru a accede la presedenţia partidului. Acum nu e momentul. Mai sunt ici-colo câţiva "madalini" ce trebe maziliţi.
Ceilalţi contracandidaţi vor cădea succesiv sub propriile măciuci reciproce, iar eminenţa cenuşie din spatele marilor manevre politice pesediste, om ce de regula NU iese niciodată la rampă în văzul lumii (indiferent cine a fi), va agreea de bună samă un incult ca Vanghelie altuia mai doxat.
Că Vanghelie, odată ce se va vedea cu pâinea şi cuţitul, va hali pâinea şi va folosi cuţitul fără zăbavă tocmai împotriva respectivului, este o urmare firească. O aplicare a unei chemări ancestrale, ilustrată şi în zicala referitoare la mamă dar şi în istoria comunistă, cu precădere rusă.

4. De ce şi la Preşedenţia României.
La un vot corect, tot neamul lui va fi foarte mândru şi plin de speranţe să-l aibe drept reprezentant într-o funcţie atât de importantă.
Un vot trucat este imposibil împotriva lui Marean, pentru că el e mâna neagră ce se ocupa de trebi murdare de gen. Ştie unde şi cum se face treaba asta.

Dar îl va propune partidul ?
Presupunând că partidul ar mai îndrăzni să sufle vre-un diftong după ce pune ăsta mâna pe sceptru ca pe maciucă, nu cred că este vre-o diferenţă între o asemena acţiune şi cele pe care PSD deja le-a făcut până acum doar sa-l descăuneze pe pirat, FĂRĂ ca Vanghelie să-i fie şef.

OK.
Ştiu. Se pot demonta, deşuruba, dezghioca toate cele de mai sus, şi arăta că una ca asta are maxim 10% şanse să se petreacă.
Oare ?