marți, 23 iunie 2009

* Comportă-te, mă !

Pe fondul unei crize în care muncitorii şomează, şomerii flămânzesc iar economiştii ridică din umeri, filosofii filosofează. Normal. Toate astea sunt un bun subiect pentru gândeală.

Într-un Parlament ce fentează, unde justiţia ratează, corupţii se fofilează, filosofii... filosofează, evident. Totul e să fii pe fază, că sunt subiecte-o groază.

De ce ne-am mira ?
La un popor dezorientat, unde-o presă de rahat dă cu fieru’ de călcat pe-un creier neşifonat, e mult de filosofat !

Iac-aşa „filosofam” şi eu stând pe bancă-n parc la plimbarea duminicală la care mă trage cu aţa senatorul meu personal.
Dacă stai să te gândeşti activitatea asta pare singura ce se poate face oriunde, oricând, pe orice temă, iar ceea ce e cel mai îngrijorător, de multe ori fără să ai şi un motiv pentru ea.
Filosofezi şi gata.
Pentru ce ?
Pentru plăcerea de a o face.
Din fericire însă, când vorbim de zumzetul ideilor în stupul dintre urechi, întotdeauna există o finalitate practică, fie ea imediată sau ulterioaă, fie conştient asumată sau rezultată independent.

Ceea ce mă nedumireşte uneori însă este că procesul ăsta de pătrundere către esenţa firului despicat vertical, ajunge să pretindă a fundamenta antiprincipii, foarte frumos ambalate şi uşor acceptate, să argumenteze aplicarea în practică a unor anomalii altmnteri mai mult decât evidente, printr-o contorsionare ideologică care ajunge să contrazică sensul de acţiune al acceleraţiei gravitaţionale.

Domnul Andrei Pleşu, o persoană de mare calibru, cu un palmares mai mult decât impresionant, scrie un articol în Dilema Veche care pe mine, ca mai puţin filosof şi mai mult practician al lucrurilor simple, clare şi funcţionale, mă cam pune pe gânduri.

Nu mai iau în discuţie ideea votului obligatoriu, deja discutată, disecată şi demontată cu argumente de cel mai elementar bun simţ. Mă limitez să spun doar că votul obligatoriu e un fals intelectual. O legitimitate forţată a unor reprezentanţi nereprezentativi, o agresiune primitivă asupra drepturilor şi libertăţilor unui popor aflat în buricul Europei. Poate o ţâră mai jos, dar nu chiar atât cât să facem o aşa chestie..
Problema nu e ideea în sine. Ea a mai fost abordată şi de alte persoane mai mult sau mai puţin pricepătoare ale ideii de libertate. Problema este că o ridică domnul Pleşu. Respectiv un om cu o profundă înţelegere a cauzalităţii şi evoluţiei lucrurilor.
Din punctul meu de vedere filiera raţionamentului prin care a rezultat ideea, este ilustrată în tot restul articolului, prin referirile la concreteţurile unei organizări sociale pe principiul educaţiei forţate, cu pumnul, biciul, şi, la nevoie, cu satârul.

„...Dacă ar fi după mine, aş merge cu legiferarea şi mai departe, date fiind condiţiile specifice ale ambianţei locale: aş interzice prin lege – cu sancţiunile aferente – scuipatul pe stradă, aruncarea gunoaielor în alte locuri decît în coşurile de gunoi, vorbitul răstit în locurile publice, tipărirea, pe forumuri, a mesajelor în care abundă greşelile grosolane de gramatică sau înjurăturile birjăreşti. Aş reglementa prezenţa muzicii şi a televizoarelor în restaurante, aş cere restrîngerea dreptului de emisie pentru posturi ca OTV, aş suspenda cursele de automobile pe străzile Capitalei şi dreptul unor şmecheri de cartier de a asculta manele cu sonorul la maximum, obligînd astfel străzi întregi, vecini şi instituţii să asculte ce le place lor. Şi multe altele.. »

De la Ţepeş cetire.
Să aplicăm deci metodele folosite cu jumâtate de mileniu în urmă, ca să mergem ... unde altundeva decât la nivelul de dezvoltare intelectuală de acum 500 de ani !!!
Într-un mod pentru mine de-a dreptul hilar, domnul Pleşu ironizează un „Românii nu răspund la constrîngeri, ci la convingeri“ recitat cu intonaţie de Geoană, chestie care nu are alt cusur decât că e o perfectă demagogie. Dar, ca la orice demagogie, problema nu este în PRINCIPIUL ENUNŢAT, care săracu’ n-are nimic strâmb în conţinut, ci în faptul că teoria nu e şi aplicată în realitate de personul în cauză.
În fapt cred că lucrurile stau chiar ceva mai nuanţat.
Pe de o parte, răspunsul la constrângeri există, dar el nu este nici pe departe în sensul constrângerii ci puţin pe dos, chestie de soft în amigdalian, dacă vreţi. Orice om silit să facă ceva, orice, va simţi în interior dorinţa imperioasă de a NU face respectivul lucru, drept urmare a anulării sentimentului de libertate.
Pe de altă parte românii nu-s cu nimic mai grozavi sau mai tâmpiţi decât alte neamuri. TOŢI oamenii funcţionează similar când sunt supuşi constrângerilor sau sub acţiunea convingerilor.
Diferenţa fundamentală este că fiecare din cele două metode definesc stadii diferite de dezvoltare materială, socială dar mai cu seamă intelectuală.
A aplica legea pumnului în familie, în grup social, şcoală şamd, este primitiv şi antieficient. A o aplica centralizat, la nivelul societăţii adaugă în plus o nostalgie a unor concepte de care nu reuşim să ne desprindem de parc-am fi blestemaţi.

Şi găndind astea priveam la banca pe care stăteam şi pe care o plăcuţă de metal mă informa că este oferită comunităţii de o persoană particulară. Privind mai cu atenţie, am consatat că mai toate băncile din parc au propria plăcuţă. Făcute de cetăţeni, pe cheltuiala lor, pentru cetăţeni. Am găsit şi în afara parcului, pe stradă, în locuri dintre cele mai diverse.



Şi mă întreb : oare cum ar trebui să arate textul de lege care să oblige pe cineva să construiască o bancă pentru folosul comunităţii ? Probabil ca munca voluntară obligatorie de anţărţ.
Textul legii ăsteia nu-l putem copia de la cei de aici nu pentru că ar fi în engleză, ci pentru că lor nu le-a trecut prin căpşor aşa ceva. Iar dacă i-aş întreba, s-ar uita la mine ca la găina care naşte pui vii.

Dar în definitiv şi la urma urmei, ce-mi căşună pe domnul Pleşu şi pe ideile domniei sale, altminteri cu scop educativ benefic declarat, chiar dacă metoda este discutabilă ?
M-a zgâriat până la os faptul că un intelectual de calibrul dumnealui participă voios, poate chiar în juriu, la Festivalul Naţional «Romania’s got elegant». La care se fundamentează drept obiective sociale majore nescuipatul pe jos şi neînjuratul gramaticii.
Lucruri nu neinteresante, dar după a căror eliminare (improbabilă) vom constata cu surprindere că suntem la fel de înapoiaţi economic, social şi intelectual, ca atunci când scuipam. Iar domnul Pleşu nu este un simplu "profesor de română", ci s-a perindat şi prin ministere oleacă.
Peocupaţi de aceste "obiective majore" lăsăm în voia soartei descătuşarea energiilor umane pentru implicarea volitivă şi activă în viaţa socială a comunităţii şi cea economică a familiei, fundamentele simple dar esenţiale ce pot provoca evoluţia firească a comportamentului în zona pe care ne-o dorim.
Un trend la modă, uşor cretin, ce poate propulsa cele mai păguboase nonvalori frumos ambalate în funcţii vitale pentru o plenară stagnare a tuturor, pe toate planurile. Iar dacă lipsurile vor scoate în stradă milioane de nedumeriţi care-şi vor da în cap pentru o bucată de pesmet, cui naiba’i mai pasă că ţaţa Aglaia scuipă cojile seminţelor pe jos ?

O să le pese multora probabil, DE UNDE DRACU’ A LUAT AIA SEMINŢELE ???



11 comentarii:

  1. Tocmai pentru ca vine din partea dlui Plesu aceasta propunere, inseamna ca:
    - este nevoie de obligarea bizonului sa mearga la vot;
    - inseamna ca cunoaste bine poporul;

    si-apoi daca doua perechi de tari total opuse intre ele (sau aproape total)

    este vorba de Belgia+Luxemburg versus Grecia+Cipru

    au hotarit obligativitatea de a merge la vot,
    inseamna ca nu fibra natiei este in vizor,

    ci dorinta de a obliga talpa sa participe la actul democratic...

    pentru ca in ritmul in care se desfasoara lucrurile, nu numai in Ro,

    ne vom trezi intr-o buna zi ca 10% dintr-o natie vor hotari ......de exemplu.....directia spre dictatura...


    eu cred ca uneori binele se poate obtine si cu .....BICIUL...


    ceea ce este absolut obligatoriu acum in Ro

    :)

    BICIUL si unul serios!
    :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Scorpy,

    Eu nu cred.
    Ceea ce are nevoie acum naţia asta este asumarea responsablităţilor nu anularea lor. Are nevoie de cultivarea independenţei şi iniţiativei nu de paternalism şi dirijism de stat.
    Este vorba cred de chiar modul de înţelegere şi aplicare a unui model de societate, a unor reguli ce să favorizeze dorinţa de implicare nu zeama călduţă a evitării.

    Susţin responzabilizarea oamenilor nu obligarea lor.
    "Şi dacă nu înţeleg ?"
    Atunci peste încă două-trei mandate, sau încă 20 de ani.... cand vor înţelege.
    Ştiu ! Cei ce înţeleg nu pot suporta asemenea situaţie. Dar trebui s-o accepte dacă sunt în minoritate.

    Putem discuta espre "dicatura majorităţii versus dictatura elielor" dar ştii care-i chestia ?
    Obligativitatea votului va duce automat la diluarea importanţei lui.
    Dacă acum sunt mii, poate zeci de mii ce-şi vând votul fără să clipească pe un ţoi de ţuică, imaginează-ţi ce va fi dacă eşti obligat de lege să faci ceva ce nu ai chef !

    Or ceea ce dorim de fapt este IMPLICAREA omului în viaţa politică şi VOTUL RESPONSABIL, nu participarea seacă, în care o participare fizică de 99% înseamnă în realitate un vot responsabil de 5%.
    De fapt nici măca nu vei mai avea vre-un parameru de pe care să te ghidezi, cât e real şi ce e fum.

    RăspundețiȘtergere
  3. sint de acord, in parte, cu tine, da' cre' ca prin ceea ce zici, frumos, nu pot sa spun nu, cam le faci jocu' alora care s'au invatzat cu tehnica asta a descurajarii participarii, ca pot sa cumpere la pretz de sold citziva amaritzi din pegra ce astfel devin reprezentantzii si ai celor ce nu se prezinta, din varii motive...
    lor le convine asta !
    si fac si economii, bre !
    si cine's astia ?
    http://www.cotidianul.ro/cuscrul_lui_geoana_este_soacra_lui_voronin-88998.html

    daca mai intirziem mult cu masurile, o sa inceapa si altora sa le placa... liberalilor am vazut ca le'a placut si lor legislatura trecuta.
    si nus' de ce am vaga impresie ca si pedeleilor le mijeste un rinjet pe buza de sus !

    RăspundețiȘtergere
  4. Nikule,

    S-ar prea putea să dănţuiesc eyact cum vor ei având impresia că o fac după capul meu.

    Dar eu sunt uşor turbat privind participarea la vot. Dacă cauţi prin arhivă, găseşti sigur nişte spume pe tema asta.
    Dar nu în condiţii de totalitarism.
    Chestia e că am convingerea că participarea forţată este în folosul derbedeilor ce pot manevra mai uşor raportul votului prin masele de ameţiţi dezinteresaţi de politică decât prin convingerea celor ce se implică voluntar în trântitul ştampilei.

    Iar demersul unui intelectual cred că trebuie să se facă mai degrabă pe tiparul lui Liiceanu, care promovează un manual cu liniuţele şi bastonaşele capitalismului, să înţeleagă cât mai mulţi catâri cu ce mujdei să mânâncă ăsta, fie şi la 20 de ani de când pasă-mi-te ne-am îndeptat privirea cătră el.

    Metoda "Pleşu" e primitivă şi degradantă.
    Iar argumentul că "dacă e vineri, e Belgia", e subţire.
    Pentru că Belgia e înconjurată de multe alte zile ale săptămânii care NU folosesc sistemul.

    RăspundețiȘtergere
  5. stiu, sau macar cred ca stiu, toate ce le zici, si intr'o lume ideala (normala !) ar fi subintzelese, si d'aia te sfatuiesc sa stai linistit: nu vor adopta ni-cio-da-ta o astfel de masura !

    sper sa observi ca adopt metoda de maimutzarire a spuselor prezidentziale, la fel ca multzi altzii zilele astea, lucru de care mi'e o greatzaaa... bleah !

    RăspundețiȘtergere
  6. Viq,
    Ai sris foarte frumos,cu bun simt si inteligenta !
    Felicitari
    Stii ca sunt complet de acord cu tine si ca as mai avea de adus inca o mie de completari ca sa intaresc ceea ce scrii tu
    Dar n-o voi face acum,pentru ca ar suna deprimant
    Mai aman putin!
    Le aducem incet, una cate una

    Inca o data : Excelent scris !!

    RăspundețiȘtergere
  7. Desves,

    Politica românească e deprimantă.
    Iar eu parcă devin tot mai serios pe zi ce trece şi mă plac tot mai puţin.
    Cred că trebuie să fac o şedinţă de lucru cu mine şi apoi să mă trimit puţin în concediu.

    RăspundețiȘtergere
  8. Viq,
    Am uitat sa ma abonez la comentarii.
    Abia acum,intrand din nou am vazut raspunsul tau.

    EXACT LA FEL MA SIMT SI EU- MIZERABIL !!!

    RăspundețiȘtergere
  9. Cine crede ca in occident lumea nu arunca gunoaiele pe jos si nu scuipa din spirit civic se inseala. Nu o fac de frica amenzilor. Care se si aplica. De frica lor si-au educat copii si nepotii sa pastreze curatenia. Si nu sunt amenzi mici de 10-20 de euro. Sunt amenzi de la cateva sute la cateva mii de euro.
    Si chiar daca in unele tari legile privind amenziile respective au fost abrogate lumea pastreaza curetenia in virtutea inertiei si in virtutea educatiei (cei 7 ani de acasa) primite. Faptul ca in Romania e mizerie peste tot (inclusiv in politica) e rezultatul educatiei!

    RăspundețiȘtergere
  10. Vlad,

    Ceea ce spui este aparent logic.
    Chestia e că "aparent"-ul ăla vine de la faptul că foloseşti o logică inversă. Specifică educaţiei de tristă amintire. Nu înseană că ai neapărat o vină. Toţi cei ce au trecut prin perioada respectivă, au fost marcaţi mai mult sau mai puţin. Cei care NU au prins perioada pe pielicica lor, adoptă şi mai uşor teoria asta.

    Încă sunt nostalgici ce-şi amintesc cu drag cum adunau pionierii hârtiile din parcuri.
    Efectul acestui tip de "instruire comportamentală" se vede în actualii adulţi "educaţi" care-şi bat joc de un popor întreg.

    Dragule, educaţia de care vorbeşti are efect numai în strânsă corelare cu standardele de funcţonare ale societăţii. Iar cele economice sunt vitale.
    O educaţie nefundamentată pe asemenea baze, produce bombe comportamentale cu efect întârziat.
    "Educaţia" comunistă este clocitoarea ce a produs mutanţii ăştia de un cinism ce-l face pe Lucifer să-şi dea demisia de onoare.

    Dacă ce am scris mai sus nu este prea plictisitor, mai ceteşte o dată.

    Nu ştiu pe unde hălăduieşti tu, dar eu SUNT în locul unde se aplică amenzi. Aici sunt în lire.
    Pentru că se sancţionează DERAPAJELE de la normalitate.
    Dar amenzile au apărut ca EFECT al creşterii nivelului de civilizaţie în urma creşterii standardelor economico-sociale, NU INVERS !!!!

    Nu întâmplător am ales exemplul băncilor din parc.

    Este o mentalitate de profundă responsabiltate a cetăţenilor pentru ei înşişi şi, prin extindere, pentru ei ca şi comunitate.
    Ei NU cer cuiva (statuluiîn speţă) să impună standarde comportamentale, ci să le apere, să le păstreze împotriva agresiunii cretinilor scăpaţi de la "Rehab".

    La noi primăriile pun bănci în parcuri ! Aşa-i ?
    Câte bănci distruse ai văzut ? Câte coşuri de gunoi smulse şi îndoite ?

    Eu îţi arăt că AICI oamenii FAC bănci pentru ceilalţi. Pe una din ele ceteam că a fost făcută de un grup de prieteni în memoria unui amic.
    Îţi imaginezi ce simt ei şi cunoscuţii lor faţă de banca aia ? Crezi că ar sta privind ca legumele vre-un derbedeu care să dea cu picioarele-n ea ?
    Sau că ei ori copiii lor se ridică de pe ea şi-n drum spre casă distrug vre-un strat de flori ?
    Şi nici prin cap n-a trecut cuiva să facă asta prin impunere instituţonalizată.

    Responsabilitatea NU e a statului. Nu trebie să fie. Nici a comportamentului social, nici a creşterii economice, nici a alegerii reprezentanţilor politici....

    Atâta vreme cât românii vor aştepta para mălăiaţă din pomul statului, prea plin de paseri călătoare, vor primi tot ce produc respectivele paseri ca şi în ultimii 70 de ani.

    Nu mă aştept ca oamenii obişnuiţi să facă asemenea analize.
    Dar Pleşu nu e un om obişniut. Şi cei din categoria asta dau tonul la cântec.
    "Miorlăiala în Mimi Mor"

    RăspundețiȘtergere
  11. cu votul obligatoriu nu inseamna:

    paternalism si dirijism de stat. nici pe departe..

    in plus: eu fac parte din generatia ticalosilor actuali care conduc Ro, cu diferenta ca nu am facut parte din nimic ceausist (partid, pcr, turnator, securist), am fost un fel de outsider,

    dar crede-ma ca in adolescenta cind a fost inundat orasul meu natal

    si impreuna cu scoala am mers

    sa spalam, sa curatam piesele pline de noroi dintr-o fabrica de masini,

    cind am spalat conserve,

    cind am fost pe cimp sa curatam porumbul de buruieni (mi-am si pierdut acolo cheile, dar le-am gasit ulterior)


    NICIODATA nu am simtit ca fac ceva utc-ist, comunist, ceausist...

    am simtit ca asa trebuie...


    si chiar am plantat un castan pe care tare mult l-as vizita intr-o zi, daca o mai exista

    :)


    cum pot face ca eventuale mesaje sa-mi parvina pe email? cum este la blogul thor?
    se poate

    RăspundețiȘtergere

MOOVIQ. Videotecă documentare în lb. română



In Lucru