joi, 25 iunie 2009

* Criza de joi.





Tanti Motto :

Cât e vară, bate briza

dar la toamnă bate criza.

(citat posibil de pe peretele

unei toalete fără hârtie higienică)


Filă de agendă personală.
Deschisă.

Perodic, cam pe la mijlocul săptămânii, mă mai uit să văz ce mai e cu criza. Nu de alta dar, dacă mai ştiu câte-o chestie, mai încerc a gândi un picuţ, mai inventez câte ceva şi plus un noroc chior, s-ar putea să am şanse să fiu printre supravieţuitori.
Sau nu.
Dar măcar ştiu c-am încercat.
Azi mă uit la Germania, un ţăroi cât roata carului, cu omini serioşi şi exacţi, cu popor de tradiţie mixtă capitalisto-comunistoidă, cu alte cuvinte, ce merită să fie luat în serios pentru spaţiul *CPD.
"...executivul de la Berlin a reuşit să echilibreze încasările şi cheltuielile şi în proiectul de buget pe 2010. Vestea proastă este că pentru aceasta, Germania va trebui să contracteze datorii suplimentare de aproape 100 miliarde de euro. .."

Recunosc, după sumele mişcate de Obama, 100 de miliarde de euro, nu mă mai impresionează ca prima dată. Uneori, vag, îmi mai aminesc cât trăgea România Socialistă la şaibă să plătească 2-3 amărâte de miliarde (de dolari). Şi parcă firele de păr execută comanda cazonă verticală când încerc să-mi imaginez sumele pe care le vehiculează oamenii ăştia aici..
Dar să nu lucrez pe impresiile mele ci mai degrabă pe concluziile celor ce se pricep.
Iar vorbele lor sună cam aşa :
"Noul proiect de buget pare să deschidă perspectiva asupra unei prăpăstii.... Planificarea financiară pe termen mediu prevede până în 2013 noi datorii în valoare de 310 miliarde de euro. Germania va încălca din nou în mod flagrant criteriile deficitului bugetar prevăzute în pactul de stabilitate pentru moneda euro. "
Pare groasă treaba. Să oferi perspectiva unei prăpăstii vorbind depre economie, treaba lor, da' nu-i fromos.
"...situaţiile excepţionale justifică adoptarea unor măsuri excepţionale... Efectul va fi nu doar lipsa mai multor miliarde de euro la perceperea impozitelor, cât şi suprasolicitarea noului buget federal. Acesta trebuie să includă atât pachetele de ajutoare pentru salvarea băncilor, cât aşa-numitul fond pentru Germania, destinat ajutorării celorlalte ramuri economice în vederea depăşirii crizei.."
Totuşi în mintea mea dăinuie încă încrederea că acolo, la butoanele banilor şi a macroMAnivelelor economice, sunt oameni care au altă perspectivă decât de la parter, alte cunoştinţe şi de bună samă au soluţii şi pot să facă estimări cât de cât pertinente pe perioade de timp de măcar câţiva ani şi probabilităţi pentru câteva decenii.
Dar lucrurile stau parcă mai puţin liniştitor :
"Ministrul federal al finanţelor intenţionase de fapt să facă un ultim pas în vederea asanării bugetului şi să prezinte, pentru 2011, primul plan de buget echilibrat, care să nu prevadă noi datorii. În loc de aceasta, el a prezentat un nivel record al datoriilor, care ar fi fost anul trecut de neconceput..."
Înţeleg deci că domnul ministru cu capul lui de neamţ, a fost silit să facă acum ceva ce cu doar un an în urmă era de neconceput.
În mod logic 2010 poate aduce cu sine ceva ce acum este de ... neconceput !!!!

Şi cu ocazia asta s-a dus pe apa sâmbetei şi liniştea mea la gândul că "ăia deştepţi" ştiu ce fac.

"...strategia de a renunţa la a face economii în vederea combaterii crizei, şi de a accepta, în schimb, deficitele bugetare uriaşe şi astuparea găurilor din buget cu ajutorul datoriilor, s-a dovedit corectă. De altfel, ea şi este lipsită de alternativă devreme ce o politică riguroasă de austeritate economică ar provoca daune colaterale dramatice, slăbind cererea de cumpărare şi aşa modestă, şi afectând în plus criza conjuncturii economice, situaţia pe piaţa de muncă şi evoluţia financiară a claselor sociale, totul culminând, în final, cu o scădere şi mai puternică a sumelor percepute din impozite..."

Mie mi se pare că de fapt marii "specialişti" nu mai specializează nici o ceapă degerată. În loc să acţioneze asupra fenomenuli econimic, ei REacţionează. Măsurile nu vizează soluţii de ieşire din criză, indiferent ce costuri sociale ar fi necesare, ci protecţia socială indiferent de urmările economice pe termen mediu şi lung. Iar "lung" a început să însemne doar ... câţiva ani !!!!

"Majorarea impozitelor şi a taxelor sociale este mult mai probabilă decât reducerea fiscală, cu atât mai mult cu cât rezervorul de scamatorii, la care s-a recurs frecvent în trecut, este epuizat." Bine că recunosc în cele din urmă că până acum au scos batiste din pălărie.
Păi după ce mi-au pus ăştia creierii pă moaţe, aş cam zice că :

1.
Pe nea Euro nu-l aşteaptă zile prea bune.
Chestia e că nu m-aş aventura să vorbesc de devalorizare în raport cu alte monede pentru că situaţia poate fi cred similară şi cu celelalte, ce depind evident şi ele de mersul economiilor ce le reprezintă. Nici dolarul nu stă pe roze şi cam toate sunt probabil în situaţii cel puţin apropiate.
Dar (şi asta poate fi foarte important !!!) cred că ţara care va face cei mai hotărâţi paşi pentru rezolvarea crizei are şansa istorică de a crea un raport monetar incredibil de favorabil faţă de orice altă monedă din lume, oricât ar părea de solidă acum respectiva concurentă.

2. "Pachetele de ajutoare pentru salvarea băncilor" se dovedesc a fi pietre de moară de gâtul întregii economii (indiferent de statul care face asta) care are neinspirata idee să nu le lase să falimenteze, aşa cum merită. "Salvarea băncilor" începe să miroasă tot mai mult a sinucidere planificată. Falimentul ar fi avut loc deja cu câţiva ani în urmă dacă nu se recurgea la asistenţa statului, iar atunci ar fi fost probabil cumplit ca efecte pentru o parte importantă a populaţiei şi cu efecte nefaste consistente asupra economiilor respective. Dar dacă nu va putea fi evitat (şi sunt semne din care se pare că NU va putea fi) falimentul lor ar putea pune cruce economiilor respective, după ce a înghiţit sume de-a dreptul inimaginabile.

3. "..daunele colaterale dramatice" sunt se pare cauza principală pentru care nici un stat nu are curajul să ia măsurile radicale şi dure, dar probabil absolut necesare pentru a supravieţui economic. Teama faţă de mişcări sociale de masă, de haos, de incapacitatea poporelor de a face faţă unor regimuri drastice de austeritate probabil fără precedent, îi face se pare mai pe toţi guvernanţii să amâne măsurile necesare. Unele state probabil se pot duce până dincolo de limita de timp la care măsurile respective mai pot să dea rezultate.

Ce ar fi bine de făcut ?
Probabil că guvernul în funcţie va trebui să ia măsurile cele mai hotărâte INDIFERENT cât de dureroase vor fi şi INDIFERENT pentru ce procent de populaţie. Pentru că alternativa cea mai probabilă ar fi probleme şi mai mari pentru un procent şi mai mare.
Ca răspuns la acţiunile guvernului, oamenii ar trebui să suporte probabil lipsuri la care acum nici nu se gândesc, dar mai ales să scoată din pământ, din piatră seacă, iniţiative economice pentru sine, care să se brodească la situaţiile specifice nou-nouţe, privind mai ales sursele de energie şi simbioza cu mediul.
În contextul ăsta orice demers de conştientizare a cetăţenilor privind realitatea dureroasă a crizei este binevenită. Orice idee merită încercată practic şi orice iniţiativă personală trebuie încurajată.

Orice activităţi ale oricărei organizaţii ce încurajează oamenii să-şi asume responsabilitatea vieţii lor şi a stării materiale ale propriilor familii sunt binevenite.
Măsurile economice luate de guvern trebuie intens mediatizate ca şi toate aspectele legate de mersul economic la nivel mondial.
În toate cele de mai sus ar fi necesară (chiar vitală) implicarea mass-media, un trend civic extrem de consistent, specialişti economici performanţi şi politicieni responsabili.

Dacă am o fărâmă de dreptate, România nu stă bine. Ba aş zice că nu stă nici măcar rău.
Nu stă... în nici un fel.
Un guvern ce ţopăie-ntr-un picior, o mass-media plină de demenţi, o masă de politicieni mai mulţi nemernici decât bine intenţionaţi, (conform raportului de forţe parlamentar) şi, tronând regeşte peste toţi, un popor dezorientat, zăpăcit, incapabil de a-şi lega singur nici şireturile de la galoşi, ce a exersat primirea pomenii până la perfecţiune.
Cred că la faza asta României i-ar prinde tare bine o minune. Dacă ştie cineva o lambă fermecată, un peştişor fermecat, sau altceva fermecat în afară de băietanul cu manelele, mare pomană şi-ar face.

Iar eu tre' să mă duc să mai lucrez pentru mine la câte ceva, că n-am de gând să fac doar exerciţiu de limbă şi conexiuni neuro. Puţină acţiune face bine la ten.

Cele de mai sus, aşa cum am spus, sunt doar "gândeala de iunie", pentru propria mea orientare. Nu vă luaţi după ea dacă vi se pare dusă cu sorcova , că riscaţi să păţiţi ce o să paţ io.
______________________
* CDP = Carpato-Danubiano-Pontic.
.

8 comentarii:

  1. Sunt informatii convergente care prezic o acutizare a crizei incepand cu luna septembrie. Deasemeni, se mai vorbeste despre o reuniune economica care a avut loc recent, Rusia + China + sateliti, care ar dori introducerea unei noi monede, alta decat euro ori dolarul.
    http://cnintruth.com/2009/06/21/gorbachev-promotes-global-perestroika.aspx

    http://www.bloomberg.com/apps/news?pid=20601087&sid=a3X76sjV801Y&refer=worldwide

    RăspundețiȘtergere
  2. sinistra situatia Germaniei...

    inseamna ca a Romaniei va fi groasa rau...rau de tot....

    si ce clasa politica avem + mass media ticalosita => poate sa fie chiar extraordinar de rau!

    am vorbit cu un amic aflat la munca in Hu, spune ca incepind cu 1 iulie TVA ajunge la 25%, ca preturile au crescut...

    iar un american - nu stiu numele lui - a pronosticat un virf al crizei in .....2011,

    de unde si cifrele Germaniei, probabil...

    RăspundețiȘtergere
  3. Olandezii mei imi spun :
    consumul de flori a scazut cu 70%

    RăspundețiȘtergere
  4. Viq,
    Unde-ai gasit "purcelul de criza"

    RăspundețiȘtergere
  5. Riddick,

    Cred că monea cea mai puternică va fi cea care va avea în spate un efort serios al populaţiei pentru un refresh economic cu reformatare de hard.

    Toate artificiile financiare din vârful pixului se vor da peste cap fără o reconstrucţie economică de profunzime. Şi acolo e chestie de oamenii simpli, de la bază.

    RăspundețiȘtergere
  6. Skorpy,

    şi din câte ştiu, Germania e cel mai gras cotizant finaciar al UE, printre alte amănunte...

    RăspundețiȘtergere
  7. Desves,

    Afacerile astea cu florile se ofielsc primele pe vremi de restrişte. Urmează entertainementu'... produsele de lux, încet-încet bătălia se va da pe produsele de bază. Coşul zilnic.

    Porcuşorul pentru economia de piaţă pe vreme de criză, e din marea grădină a netului. Băiet bun. Le ciugulesc şi io de pe ici-colo

    RăspundețiȘtergere
  8. de citit:

    http://www.romanialibera.ro/a158171/castiguri-financiare-riscuri-economice.html

    RăspundețiȘtergere

MOOVIQ. Videotecă documentare în lb. română



In Lucru