* Un munte de ura.

Tanti Motto :
"Şapteeee văăăăăiii şi-o vaale'adâncă
Şaaaapte văăăiiii şi-o vaaale'adâncă
D'aolică dodă, i-auzi lupii măăăă mănâncă
D'aolică dodă i-auzi lupiii măăăă hă mănâcăăă !"

La "Raionu' Montan" e marfă de soi,
Că era şi timpu' să mai bage o stâncă :
Mai rămăsasără numa' vre-o şapte văi,
Şi'ncă una'ntre ele : cea mai adâncă.

Cel mai bine se vinde masivul de "Bine",
Toţi clienţii vor să îl călărească.
L-ar vrea numa' p'ăla, însă nu ţine,
Nu pot de cel "Rău" să îl dezlipească.

Se dau la pachet, tu'i mama măsii,
Şi ca să ai "Bine" tre' să te caţeri pe "Rău".
Agăţândute-n deşte, legat cu forţa mătăsii,
Bălăngănind elegant în vârful de hău.

Cu cât urci mai greu, frustrarea te roade,
Şi muşcă, şi zgârie adânc pe sub stern,
Sângerând pe sub unghii, sprijinindu'te-n coate,
Sub norii ce fin, nepăsarea şi-o cern.

Curând de pe umăr, parşiv, în ureche,
O şoaptî se scurge picurând regulat :
"De ce-aş suferi, aşa fără pereche ?
De ce eu în ploaie şi alţii în pat ?

De suntem toţi degete aceloraşi braţe,
De ce sa nu simtă şi ei ce simt eu ?
De ce să mă ardă doar pe mine pe maţe ?
De ce eu sub ploaie şi ei sub curcubeu ?

Dacă-i vorba de ars, să ardem cu toţii !
Să să spulbere lumea, să nu rămâie
Decât amintirea c-am fost. Şi chiloţii,
Spânzuraţi într-un pom... Şi-un miros de tămaie.

Italieni şi români...şi ţigani deopotrivă,
Ca şi ei este oameni ce vrea să mănâncă.."
Şi sentimentul izbeşte, ca o locomotivă,
Iar obrazul ţi-e umed, şi se lipeşte de stâncă.

Şi treci limita punctului de inflexiune.....
Norii's mai jos, nu mai pot să te'mmoaie.
Nu te mai priveşti cu compasiune...
Doar obrazul ţi-e umed. Dar nu de la ploaie.

De pe celălalt umăr, fără sudalme
Un alt gând se naşte, întrebător :
"De suntem toţi degete aceleiaşi palme,
De ce nu-mi deschid coasta să intre binele lor ?

La urma urmei, de fapt, eu sunt doar unu'...
Ei sunt mai mulţi ! Şi n-ar fi normal,
Ca ei să paţă ce nutreşte nebunu',
Când l'apucă damblaua şi nu-i loc la spital !"

Eheheiii ! Aşa, frate ! Aşa, da, stai pe iarbă !
De supărare şi ploaie : nici urmă, nici neam.
Şi-ţi şopteşti uşurel, pentru tine, în barbă :
"Băh ! Bine că nu e ce-adineaori gândeam !

Bag-samă că-n lumea asta, sucită
Nu este cum pare. Pricepui io mai greu.
Nu e nici deşteaptă nici ameţită.
E mult mai simplă : e cum o văd eu."

Ridici fruntea spre culme, te-ndrepţi de şale,
Şi dai să-ţi arunci ochii, de nu-i mai prinzi :
"Mamă, să'nnebunesc... cât e pan' la vale !"
Şi priveşti câş la puntea agăţată de grinzi.

Se pare că urcăm mereu pe un munte.
Fiecare îşi are muntele său.
Păşim tremurând ca piftia pe-o punte,
Ce se bâţâie bezmetic între bine şi rău.
.



Eduard Norton in "25 Hour". Magistral.
.