"The Last King Of Scotland".
Deşi lansat în 2007, abia acu' l-am văzut.
Un film excelent după părerea mea. Nu fac aici critică de film.
Că Forest Whitaker se joacă ţuţ de-a Idi Amin, că Globul de Aur.....că ce spune critica, aia-aia, e la locurile de specialitate. Mie mi-a plăcut pur şi simplu filmul şi aş spune o literă-două despre el.
Pentru că mi s-a părut că ridică nu numai problema punctuală a unui popor de la capătul lumii care e ţinut îndărătnic în sălbăticie de propria creaţie, care arată a om. Pe dinafară.
Pentru ei, pentru cei din zonă, sau cei care au cunoscut-cunosc într-o formă sau alta regimul dicatorial ca forma de guvernare, este tulburător în sine.
Un aspect însa foarte interesant este problema pe care o ridica relaţia acestei "dark side of the Earth" cu lumea civilizată.
Pentru că romanţarea poveştii infantilului doctor scoţian, reflectă excelent modul în care tragediile popoarelor de peste lume sunt văzute din interiorul lumii civilizate.
Sunt percepute ca nişte poveşti cu balauri şi împăraţi, emoţionante, poate uşor terifiante, poate le îngheaţă puţin circuitul sanguin ca gerul din zorile unei zile de februar, dar rămân la fel de tangibile precum aburul expirat în aceeaşi dimineaţă. Sunt fascinaţi să se plimbe p'acolo ca şi cum s-ar uita la "Vineri 13", la morţii-vii, sau alte distracţii de gen. Ici-colo, se duc să dea o mână de ajutor sensibilizaţi de suferinţele unor oameni ce nu reacţionează normal la propria suferinţă, dar mai cu seamă la cele ale copiilor sau bolnavilor neajutoraţi. Frumos. Uman. Etic. Şi uşor prostesc. Pentru că la mijloc e o mare doză de inconştienţă.
Privind dintr-o anume perspectivă, implicarea doctorelului este mai mult decât lăudabilă.
Dar sunt gata să pun la bătaie un vot la europarlamentare pentru Norica Nicolai contra un sâmbure de măslină, că în viaţa reală, perspectiva părinţilor unui asemenea curajos, ar fi cu totul alta.
De bună samă că diferenţe de nivel de civilizaţie între popoare au existat bine-merci, din vremi destul de bătrâne.
Pe măsură ce dezvoltarea economică a început să-şi arate efectele, diferenţele au tot crescut şi probabil tind să se accentueze chiar în momentul în care vorbim. Prin simplul fapt ca o parte a omenirii merge tot mai repede pe drumul schimbării lui "Nokia 6680" cu "BlackBerry Nuştiucare" (că e ofertă la reînoirea abonamentului), iar o alta stă. Stă pe ciuci şi aşteaptă ieşirea cărăbuşilor "de seară" pentru cină, că lăcustele s-au terminat.
Şi, conform regulii de aur, "Tatiţo, o soţietate care nu merge'nainte, care vas'zică, stă pe loc. Ba chiar dă'napoi !".
Mi s-a părut interesant acest aspect din două perspective.
Una spre lumea civilizată. Privind modul în care şi noi, cei ce jumătate de secol ne-am străduit din răsputeri să stăm pe loc sub un regim falimentar, (cei de dincolo de Prut reuşesc eşecul mai bine, dar sunt şi ajutaţi), abordăm relaţia cu "naivii" occidentali. Cum îi privim noi pe "ei".Iar aici capitolul "ţigani la Roma" îşi are vorbele lui.
Iar alta dinspre ei spre noi.
Cum ne privesc "ei" pe "noi". Poate uneori ca pe nişte ciudăţenii, nişte greşeli ale evoluţiei, nişte accidente interesante...
Dar mai degraba cu curiozitate decât cu teamă. Şi nu mă pot abţine să nu fac o paralelă privind situaţia noastră ca români, moştenitori ai "Epocii de Aur", cu ciocan de fer şi seceră de oţel. La faptul că parcurgem incredibil de greu distanţa - mult mai mică - de nivel de civilizaţie ce ne diferenţiază de cei ce au ajuns un pic mai departe pe drumul pe care vrem să mergem.
Filmul lui Mungiu ne emoţionează deopotrivă şi pe noi şi pe ei. Dar din perspective diferite.
Pentru a avea o relaţie armonioasă, pe un palier compatibil trebuie apropiat nivelul. Fie să coboare ei, fie să urcăm noi. Una din variante e "mai corectă".
Privind prin prisma asta, unde e nivelul românesc de conştientizare a propriei existenţe ?
Există atâta dezinteres real pentru viaţa publică, pentru funcţionarea societăţii, pentru ansamblul social, cum numai la Tiraspol mai găseşti. Şi probabil în estul purpuriu.
Ce ne împiedică să facem şi noi paşii spre acolo unde alţii au ajuns fără să aibe hartă ?
Noi nu nemerim nici cu Tom-Tom.
Oare ce mama dracu' îi trage pe români înapoi în grotă ?
Politicienii ?
Sunt români !!!!
Media ???? Aici, când îi vezi aproape pe toţi o apă şi-un pământ, te ia cu leaşin de la lingurică.
Secăturile respective, trei lulele-trei surcele, dacă faci un raport faţă de restul poporului - dar fac atâta gălăgie de zici că-i o armată-ntreagă, sunt tot români !!!
Cei ce numără strâmb voturile ? Cei ce le permit asta ? Cei ce nu vin să voteze ?
Sunt români cu toţii.
Atunci, or fi românii ?
.
Un aspect colateral interesant mi s-a părut prezenţa tendinţei de multiplicare de tip "virus" dusă până la iraţional, despre care am mai vorbit la "Tortul de criză" .
Idi Amin a puit 40 de bucăţi cu 7 "clocitoare". Adicătele de la 8 personi - la 40, o multiplicare X5 pe parcursul unei vieţi, presupunând că fimeile-alea nu mai fac naibii şi alţii d'acu-ncolo.
Prin prisma asta, ceea ce spune dr. Bartlett, din lumea celor cu cap (şi cu ceva-n capul respectiv), referitor la pericolul creşterii demografice devine iarăşi extrem de palpabil.
Iar atâta vreme cât la nivelul nostru de instruire încă sunt cretini ce militează habotnic pentru "Creşteţi şi vă înmulţiţi....şi stăpâniţi pământul..", ce poate înţelege iepuroiul ăla, anexă a propriului organ ?
Nu de alta, dar am crescut deja.
Mult.
Ne-am înmulţit.
Mult.
Şi stăpânim şi Pamântul.
Prost.
Tocmai ne pregătim să-l mâncăm.
.
Deşi lansat în 2007, abia acu' l-am văzut.
Un film excelent după părerea mea. Nu fac aici critică de film.
Că Forest Whitaker se joacă ţuţ de-a Idi Amin, că Globul de Aur.....că ce spune critica, aia-aia, e la locurile de specialitate. Mie mi-a plăcut pur şi simplu filmul şi aş spune o literă-două despre el.
Pentru că mi s-a părut că ridică nu numai problema punctuală a unui popor de la capătul lumii care e ţinut îndărătnic în sălbăticie de propria creaţie, care arată a om. Pe dinafară.
Pentru ei, pentru cei din zonă, sau cei care au cunoscut-cunosc într-o formă sau alta regimul dicatorial ca forma de guvernare, este tulburător în sine.
Un aspect însa foarte interesant este problema pe care o ridica relaţia acestei "dark side of the Earth" cu lumea civilizată.
Pentru că romanţarea poveştii infantilului doctor scoţian, reflectă excelent modul în care tragediile popoarelor de peste lume sunt văzute din interiorul lumii civilizate.
Sunt percepute ca nişte poveşti cu balauri şi împăraţi, emoţionante, poate uşor terifiante, poate le îngheaţă puţin circuitul sanguin ca gerul din zorile unei zile de februar, dar rămân la fel de tangibile precum aburul expirat în aceeaşi dimineaţă. Sunt fascinaţi să se plimbe p'acolo ca şi cum s-ar uita la "Vineri 13", la morţii-vii, sau alte distracţii de gen. Ici-colo, se duc să dea o mână de ajutor sensibilizaţi de suferinţele unor oameni ce nu reacţionează normal la propria suferinţă, dar mai cu seamă la cele ale copiilor sau bolnavilor neajutoraţi. Frumos. Uman. Etic. Şi uşor prostesc. Pentru că la mijloc e o mare doză de inconştienţă.
Privind dintr-o anume perspectivă, implicarea doctorelului este mai mult decât lăudabilă.
Dar sunt gata să pun la bătaie un vot la europarlamentare pentru Norica Nicolai contra un sâmbure de măslină, că în viaţa reală, perspectiva părinţilor unui asemenea curajos, ar fi cu totul alta.
De bună samă că diferenţe de nivel de civilizaţie între popoare au existat bine-merci, din vremi destul de bătrâne.
Pe măsură ce dezvoltarea economică a început să-şi arate efectele, diferenţele au tot crescut şi probabil tind să se accentueze chiar în momentul în care vorbim. Prin simplul fapt ca o parte a omenirii merge tot mai repede pe drumul schimbării lui "Nokia 6680" cu "BlackBerry Nuştiucare" (că e ofertă la reînoirea abonamentului), iar o alta stă. Stă pe ciuci şi aşteaptă ieşirea cărăbuşilor "de seară" pentru cină, că lăcustele s-au terminat.
Şi, conform regulii de aur, "Tatiţo, o soţietate care nu merge'nainte, care vas'zică, stă pe loc. Ba chiar dă'napoi !".
Mi s-a părut interesant acest aspect din două perspective.
Una spre lumea civilizată. Privind modul în care şi noi, cei ce jumătate de secol ne-am străduit din răsputeri să stăm pe loc sub un regim falimentar, (cei de dincolo de Prut reuşesc eşecul mai bine, dar sunt şi ajutaţi), abordăm relaţia cu "naivii" occidentali. Cum îi privim noi pe "ei".Iar aici capitolul "ţigani la Roma" îşi are vorbele lui.
Iar alta dinspre ei spre noi.
Cum ne privesc "ei" pe "noi". Poate uneori ca pe nişte ciudăţenii, nişte greşeli ale evoluţiei, nişte accidente interesante...
Dar mai degraba cu curiozitate decât cu teamă. Şi nu mă pot abţine să nu fac o paralelă privind situaţia noastră ca români, moştenitori ai "Epocii de Aur", cu ciocan de fer şi seceră de oţel. La faptul că parcurgem incredibil de greu distanţa - mult mai mică - de nivel de civilizaţie ce ne diferenţiază de cei ce au ajuns un pic mai departe pe drumul pe care vrem să mergem.
Filmul lui Mungiu ne emoţionează deopotrivă şi pe noi şi pe ei. Dar din perspective diferite.
Pentru a avea o relaţie armonioasă, pe un palier compatibil trebuie apropiat nivelul. Fie să coboare ei, fie să urcăm noi. Una din variante e "mai corectă".
Privind prin prisma asta, unde e nivelul românesc de conştientizare a propriei existenţe ?
Există atâta dezinteres real pentru viaţa publică, pentru funcţionarea societăţii, pentru ansamblul social, cum numai la Tiraspol mai găseşti. Şi probabil în estul purpuriu.
Ce ne împiedică să facem şi noi paşii spre acolo unde alţii au ajuns fără să aibe hartă ?
Noi nu nemerim nici cu Tom-Tom.
Oare ce mama dracu' îi trage pe români înapoi în grotă ?
Politicienii ?
Sunt români !!!!
Media ???? Aici, când îi vezi aproape pe toţi o apă şi-un pământ, te ia cu leaşin de la lingurică.
Secăturile respective, trei lulele-trei surcele, dacă faci un raport faţă de restul poporului - dar fac atâta gălăgie de zici că-i o armată-ntreagă, sunt tot români !!!
Cei ce numără strâmb voturile ? Cei ce le permit asta ? Cei ce nu vin să voteze ?
Sunt români cu toţii.
Atunci, or fi românii ?
.
Un aspect colateral interesant mi s-a părut prezenţa tendinţei de multiplicare de tip "virus" dusă până la iraţional, despre care am mai vorbit la "Tortul de criză" .
Idi Amin a puit 40 de bucăţi cu 7 "clocitoare". Adicătele de la 8 personi - la 40, o multiplicare X5 pe parcursul unei vieţi, presupunând că fimeile-alea nu mai fac naibii şi alţii d'acu-ncolo.
Prin prisma asta, ceea ce spune dr. Bartlett, din lumea celor cu cap (şi cu ceva-n capul respectiv), referitor la pericolul creşterii demografice devine iarăşi extrem de palpabil.
Iar atâta vreme cât la nivelul nostru de instruire încă sunt cretini ce militează habotnic pentru "Creşteţi şi vă înmulţiţi....şi stăpâniţi pământul..", ce poate înţelege iepuroiul ăla, anexă a propriului organ ?
Nu de alta, dar am crescut deja.
Mult.
Ne-am înmulţit.
Mult.
Şi stăpânim şi Pamântul.
Prost.
Tocmai ne pregătim să-l mâncăm.
.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu