Dictatorul loveste din nou

Fără milă.
Drept în bilă.

Actul I
Scena 1.

 Cotroceneni.
Sala holului de pe scara de incendiu.
Invitați la șezătoarea de seară a discuției pe tema "Avem o țară ! Vrem și noi una !" liderii de căpătâi ai opoziției politice (dat fiind că odată cu ei se și termină) se pregătesc să intre la întâlnirea cu președintele țării, domnul Decebal Marinărescu.

Floricel Adormescu e furat de liniștea dinaintea furtunii și sforăie încetișor. Pictor Tonta, încă treaz și ușor livid, e vărsat pe un fotel lângă liderul Partidului Contemplator, domnul Ălamicu, care molfăie încet ceva dintr-un staniol ce foșnește de-ți ia urechile.
Tonta : - Ce naiba faci, mă ?
Ălamicu : - Pap o biscuită.
Tonta : - Un biscuite poate.
Ălamicu : - Nu. O biscuită, că are gaura-n mijloc. Ioute !
Tonta : - Lasă-le, te rog, că nu mă pot concentra.
Ălamicu : - La ce ?

Ușa de la salonul de primire se deschide și un aprod îmbrăcat festiv cu un tricou de marinar fără mâneci din cauza uzurii excesive din coate, anunță pe ton solemn
Aprod : - Domnul Președinte este bucuros să vă primească.

 Tonta primește vestea cu neplăcutul fior al celui chemat de un medic încruntat să i se comunice rezultatul radiografiei. Ălamicu o primește într-o doară iar Floricel Adormescu primește un ghiont în coaste să se trezească și să înceapă să mestece pedestru în direcția ulterioară.

Aprodul se făcu că închide ușa în urma lor dar o lăsă oooooolecuță crăcănată, cât să tragă cu ochiul și timpanul spre alimentarea "surselor".

Actul I
Scena e tot aia, că doar n-o să ducem spectatorii în altă sală.

Marinărescu le iese în întâmpinare cu un zâmbet larg cât tăierile de salarii și lung cât criza elenă.

Marinărescu :- Bine ați venit stimați invitați. Nici nu știți cât mă bucur să vă văd. Deci domnilor președinți nu avem guvern, hai să facem unul.
Adormescu :- Timpul, timpul domnule președinte, e scump, urăsc crizele de timp, ceasurile deșteptătoare și președinții în funcție. Apropo's, nu credeți că e timpul să vă dați demisia ?
Tonta : - Bună ziua, domnule președinte și mulțumim pentru invitație !
.... asta o bâigui instinctiv, cu o figură de gheață de la muzeul cu ceară de albine. Bâigui în gândul său, că pe dinafară nu se mișcă nici un mușchi și nu se auzi nici un sunet.

Bucuria suspect de vie a gazdei, avea efectul unui cub de gheață scăpat din basca muncitorească pe sub gulerul rubăștii. Din câte îl știau, Marinărescu nu se bucura fără motiv. Și acum avea trei motive umblătoare care i se ofereau pe post de carne tocată pentru tunul cu amortizor.

 Oricum nu ar fi avut timp pentru că Floricel Adormescu preluase in sente discuția pe subiecte pe care nu le pricepea ducând-o vesel către nicăieri, cu un roi de vorbe cât un stol de țânțari din serile de vară ce bâzâie marinarii care încep a da la pește cu undița și termină adunând cu năvodul.

Marinărescu aruncă cârligul cu un cap de râmă pentru un cap de pod al discuției.
Marinărescu : - Precum știm, dumneavoastră râvniți postul de președinte de țară dar nu ați nimerit țara, iar domnul Tonta pe cel de șef de guvern dar n-a găsit un guvern care să-l vrea.
Adormescu : - Nu înțeleg.
Ălamicu : - Normal.
Marinărescu : - Îl punem pe domnul Tonta premier și îi dăm și lui un guvern să se joace cu criza.
Adormescu : - Glumiți. Noi vrem UNPR-ul înapoi. Ni-l dați ? Și șosetele lui Ștefan Cel Mare.

Tonta simți cum cubul de gheață începu să înghețe zona ultimei toracale și coborâ înfiorător spre lombare. Opiniile sale nu doar că nu existau, da nici nu erau luate în seamă de nimeni, mulțime vidă în care se număra desigur și propria-i persoană. Continua să tacă intens concentrându-se la sloiul ce-i paralizase partea superioară și acum amenința parterul.

Între timp Adormescu continua ficțiunea reală convins că atunci când se va trezi va avea ce povesti.
Adormescu : - HaHa ... de fapt nici nu-i vrem pe ăia. Am glumit. De fapt despre ce glumim noi aici, că am uitat ?
Marinărescu : - Ziceam de Tonta pe post de prim ministru ...
Adormescu : - Deci noi considerăm, așa cum v-am mai spus, că anticipatele sunt soluția și ca atare ... ăăăă ... vom vota în consecință (încântat de legarea atâtor cuvinte fără a fi nevoie de idei între dânsele, continuă pe un crescendo de mai să cadă jos din pat) Mă tem că o soluție pe care să o construiți din nou, ceea ce nu cred că e foarte greu, pesemne că veți reuși cu aceeași majoritate, nu se va bucura de încrederea pe care înțeleg că totuși ... (căută cuvântul potrivit pentru a spune ceea ce urma dar neștiind ce urma să spună se dovedi a fi destul de dificil, așa că spuse ce se nimeri) .. .. încrederea suplimentară pe care totuși domnul Boc o dorește dându-și sau pentru care și-a dat demisia. Am înțeles care este ... (aici se opri oleacă, realizând brusc că la faza cu înțelesul l-au luat vorbele la vale ...)
Marinărescu : - Da !
Adormescu : - ăăăăă ... ăă mulțumim frumos dacă ... ăăăă ...

La acest moment Ălamicu termină de molfăit biscuita și intră direct în subiect cu predicatul ferfeniță dar cu cârligul ademenitor ca naiba.

 Ălamicu : - Domnu' .. dacă îmi permiteți !
Marinărescu - Vă rog. V-am făcut o propunere: desemnarea domnului Tonta ca prim ministru - îi oferi acesta cârligul spre folosire imediată și personală.
Ălamicu : - Aha ! Am înțeles, o notăm ca pe o propunere.

Sloiul de gheață de pe șalele lui Tonta își întinse insidios tentaculele ocolind parșiv fesele, pe interior, și udând generos cracul stâng. Între degetele picioarelor era fleașcă. Mai ales între degetul mare de la piciorul drept și omologul său de la stângul.
Discuția părea să se îndepărteze cu tot cu purtători, zgomotul se estompa ca într-un film pe care Nicolaescu urma să-l facă cândva despre cum se omoară presa vremii, cu mitraliera, din poziția "la genunchi".
De undeva din neantul imediat vraciul partidului bâțâia amenințător cu mâna stângă din motive neclare, iar un bun prieten arunca cu ouă de la o fereastră în felii.
În minte i se perindau imagini amestecate de pe Facebook, Google și un film pe care-l văzuse legat la ochi săptămâna trecută, când era copil, în care un dragon cu bentiță și papuci cu canaf încerca să-i fixeze niște decorații de tablă cu niște cuie de fer.

 Tonta : - Să nu ne dați decorații ! - rosti aproape instinctiv provocând căderea bruscă a întunericului sonor asupra tabloului rembrandt-ian.
Privirile participanților se holbară cu tot cu ochii purtători a supremă mirare, într-un urlet mut : "Dumnezeule ! E viu ! Vorbește !"

Marinărescu rupse tăcerea în două bucăți inegale, un mică și alta și mai mică și încercă să-l liniștească.
Marinărescu : - Nu, nu... pot să vă dau
Tonta : - Nu, vă mulțumaesc, i-ați dat lui Manghelie
Marinărescu : - A fost ales de trei ori prin vot ...
Adormescu : - Nu înțeleg .. (observație perfect corectă la care nimeni nu îl contrazise).

În acest moment, Marinărescu observă că ușa nu era bine închisă și din două mișcări scurte o trase brusc și ferm.

Actul artistic.
Scena 3, cu lemn pe jos.

O lună jumate mai târziu.
Sediul unui partid din opoziție.
În sala de ședințe se ține una din ele.
Se ține de pereți săraca, că e anorexică precum o ață dentară.
Trei membri necotizanți, în mână cu carnetele pe partid, electricianul de serviciu, în mână cu o șurubelniță - CreionDeTensiune și Tanti Aglaia în mână cu un colț al broboadei în timp ce de celălalt colț trage cu dintele.
Președintele de partid al partidului, domnul Pictor Tonta, ține expunerea "Cum yes americanii din criză și de ce !", dat fiind proaspăta documentare făcută personal la fața locului din spatele blocului.
European.

Cei 5 participanți păstrează o tăcere respectuoasă drept învățătură de minte după ce domnul Manghelie a fost dat afară pentru că l-a întrebat pe conferențiar ce mai face domnul Clistron. Și dacă nu i-a trimis cumva bucata aia de hamburgher pe care a uitat-o în mașina oficială, aia galbenă, cu pătrățele pe ea, când a fost condus la aeroport.

Vorbitorul se face că-și drege glasul ca să dea mai multă greutate spuselor sale și continuă o idee începută înainte de a scrie eu acest material.

Tonta : - ...... m-am întrebat deci, cum de reușesc acești americani să treacă peste crize mai ușor decât trecem noi peste Marinărescu. Pentru a nu da greș în răspunsul meu pe care mi-l dau mie ca să-l auziți voi și să-l înțeleagă cine o putea, am fost acolo. Am văzut. Am auzit. Am aflat ! (Aici vorbitorul face o pauză intenționat lunguță, ca să creeze vidul de sunet ce provoacă întrebarea din sală. Dar sala - nimic. Lemn-Tănase. Atunci continuă.)
Tonta : - Am fost în America. (Pauză) Am privit cu atenție (pauză mai lungă ) Am aflat în cele din urmă de ce americanii pot rezolva problemele cu care se confruntă. (pauză semnificativă)

Privește la cei din sală. Electricianul își privește atent șurubelnița din poală. Sau Dumnezeu știe ce, aflat în aceeași zonă.
Tanti Aglaia e încă cu un colț al broboadei în gură. Nici o șansă nici aici.
Din cei trei membri unul se uită pe fereastră la niște paseri cu cap de om pe care le vede numai el, iar altul privește fix peretele alb din stânga, cu gura ușor întredeschisă lăsând o picătură lungă de salivă să verifice verticalitatea gravitației în locul de staționare.

 Cel de-al treilea însă a căzut în plasă. Din neatenție a recepționat privirea vorbitorului în plin iris (în zilele lor bune) și în urma contactului vizual silabisește firav și mecanic întrebarea :
Membru : - De ce ?
Tonta se ridică și mai mult în picioare pe vârfurile tocurilor cui, își aruncă bărbia semeț, undeva, în față, și privind ușor spre colțul din stânga-sus al sălii slobozește scurt și apăsat :
Tonta : - PENTRU CĂ FAC !!!! (privește superior-rotativ peste cele cinci capete ale auditoriului, unele cu ochi pe dânsele, și repetă :
Tonta : -Fac ! Fac ! FAC ! Toți fac.
Am fost pe străzi și bulevarde, prin parcuri și cafenele, în stații de metrou, autobuz, aeroport și gări, peste tot unde am avut acces și i-am întrebat întrebări pe care mi-au venit în minte. Cum se descurcă cu banii, cum le merge serviciul, cât plătesc la facturi ..... Răspunsul a fost de fiecare dată același : FAC ! Faptul că mi-au răspuns direct în română m-a șocat. Vă transmit cu această ocazie îndemnul pe care mi l-au dat de fiecare dată când am insistat să-mi dea detalii. : "Fac You !" (cu un zâmbet superior) : Asta înseamnă în româno-americană : "Fă și tu" adică.

În acea clipă ușa se deschise și Ălamicu îi făcu semn să întrerupă. Tonta privi contrariat dar figura nou-venitului părea destul de neliniștită, așa că decise să facă o pauză.
Tonta : - Acum vă invit să luăm o mică pauză de cafea și respirație. Eu beau cafeaua, voi respirați respirația. Reluăm peste 15 minute. (Ieși din sală și-l ajută pe Ălamicu să se ridice după ce cei cinci participanți trecuseră buluc peste el în drum spre locul de respirat.)

Actul neoficial
Scena de pe hol

 Tonta : - Da, măh ! Ce vrei ? Ce s-a întâmplat ?
Ălamicu : - Dictatorul a ...&&%4£^^^..it !
Tonta : - Trage-ți sufletul, ce a făcut ? A fugit ?
Ălamicu : - Ei, a fugit pe dracu'. A lovit.
Tonta : - Bun. L-ați filmat ? Victima a fost internată ? SMURDu' e acolo ? Medicul legist ... În cine a dat acum ? O femeie, un copil, un câine, o pasăre ... o floare..
Ălamicu : - Da, se poate spune că a lovit și într-o floare.
Tonta : - Cine e victima ?
Ălamicu : - Victimu. E noi. A dat în noi.
Tonta : - Gata, îi facem dosar. Îl dăm în judecată... îl suspandăm ...
Ălamicu : - Nu șefu. Nu ne-a atins cu palma, cu pumnu sau cu alt băț de-al lui.
Tonta : - Da' cu ce ?
Ălamicu : - Cu divulgația. A zis la teveu că ți-a propus lu dumitale să te faci premier de guvern și nu ai vrut.
Tonta : - Ce-a făcut ? FACK ! L-ai sunat pe Adormescu ?? Ce-a zis ?
Ălamicu : - L-am sunat. A zis că "Sforrrrrrrr....Sforrrrgmd...gmd..ach.. SFOOOORrrrrrrr !"
Tonta : - Doarme ?
Ălamicu : - Păi ?! E obosit mort, că de când a împușcat nebunul ăla femeile de la coafor în cap, nu se mai duce decât travestit în bărbat.
Tonta : - Aiurea. De parcă dacă ar vrea să-l împuște pe el cineva în cap, ar avea cum ! Dormire-ar somnul ăla fără zgomot care-l știu eu. Cheamă-l în sala de consiliu. URGENT ! În 3 minute să fie acolo.

Actul oficial.
Scena ultima că e târziu și lu' Adormescu i-o fi somn. Mie mi-e.

Sala de consiliu, fix 3 ore mai târziu.
Adormescu : - Eu nu pricep. Am hotărât decizia să intrăm în grevă ? Hotărât. Bun. Când colo, hodoronc-tronc : convocare. Ce fel de grevă e asta. E ceva ce eu nu înțeleg.
Tonta - Eu m-aș mira să fie ceva pe care să și înțelegi !
Adormescu : - Nu înțeleg.
Tonta : - Corect. V-am chemat să ne sfătuim ce facem.
Adormescu : - Bună idee. Eu zic să continuăm greva ....
Tonta : - ... ce facem în actuala conjunctură. Dictatorul tocmai ne-a pus într-o situație delicată.
Adormescu : - Care dictator ?
Tonta : - A zis că ne-a dat guvernul și noi n-am vrut să-l luăm.
Adormescu : - Care guvern ?
Tonta : - A lu' coana ...... (se oprește în ultima clipă înainte de a slobozi cuvintele grele și se calmează rapid prin două exerciții Yogi de autoconcentrare intrinseacă, făcute simultan pentru potențarea efectului cumulat) Când a propus ca eu să fiu premier.
Adormescu : - Daa ! Când a propus asta ?
Tonta : - În februarie, într-unul din actele precedente, cetește și tu ce a scris nebunul ăsta de Viq mai sus, la naiba. Chiar tu ai discutat cu el despre asta că eu eram în stare de șoc.
Adormescu : - Eu ? E ! Parcă am avut io un vis în care se făcea că .... Am uitat. Și ce facem acum ?
Tonta : - Păi nu vezi ? Ne adunăm și discutăm !
Ălamicu : - Bun. Păi de adunat ne-am adunat, de discutat am aflat ... acu' putem să plecăm ?
Tonta : - Nu înainte de a decide ce urmează să facem mai departe.
Ălamicu : - Păi..... să plecăm, n-am zis ?
Tonta : - Ce facem drept răspuns la mutarea lui Marinărescu.
Adormescu : - Nu înțeleg.
Tonta : - Nici nu trebuie. Uite ce o să facem : ..... eu ies pe televizii și recunosc cinstit că atunci când spun adevărul, mint, tu, Adormilă .........

(sunetul scade treptat, cei prezenți se adună grămadă gen rugby și șușotesc șușoteli întrerupte ici-colo de câte un "HiHihi" și "Eu nu înțeleg !"....)

Cortina se așează delicat prin cădere liberă.
Eu mă așez ușor prin prăbușire că mi-e un somn de 3 noaptea.
Voi poate ați adormit demult, ca niște oameni cuminți, așezați la locurile lor.

Viq