UK - Romania si retur.

UK.
In complexul masurilor luate de guvernul britanic de a reduce cheltuielile cu ajutorul social pe de o parte si de a sprijini integrarea beneficiarilor acestuia in activitatea economica productiva, una din ele prevede ca persoanele fara loc de munca care nu lucreaza un numar minim de ore lunar isi pierd dreptul de a primi respectivul sprijin financiar.
Pentru a-i ajuta cat mai concret, respectivilor li se ofera slujbe temporare pentru a-si acoperi respectivele ore de lucru.

O tanara careia i s-a oferit o slujba de vanzator la "PoundLand" (sau "PoundWorld" - ceea ce e cam acelasi lucru, un fel de magazinul saracului, gen "38.000") a refuzat profund indignata o asemenea oferta scarnava, cu mult sub demnitatea domniei sale de absolventa a unor studii superioare in geologie.
Daca guvernul nu i-a oferit o slujba care "sa corespunda" pregatirii sale, a considerat ca dreptul ei sacru este sa stea acasa pe banii statului. Adica pe banii celor carora nu le e rusine sa munceasca la "PoundLand" si sa plateasca taxele din care domnisoara sa-si primeasca "drepturile".

O sa radeti (sau poate nu) invocarea de catre respectiva domnisoara a "Drepturilor Omului" a avut ecou favorabil, i-au dat castig de cauza !

Ne confruntam aici cu o mentalitate ce mi se pare putin stramba si cu oarecare aroganta tampa izvorata din aceasta.
Avem de fapt o mixtura intre doua idei eronate ce s-au infiltrat cu timpul in mintea oamenilor, le-au creat obisnuinte, au devenit litere de lege pe care acum ei le considera imuabile.

Una este ca actul invatarii in sine merita platit de comunitate.

Cealalta este ideea ca statul trebuie sa dea. De la el din punga. De fapt nici nu se gandeste cineva de unde.

Cred ca ambele erori sunt periculoase dpdv social.

Azi numai despre prima.

Oriunde in lume.
Actul invatarii a inceput sa-si piarda din consistenta si sensul concret-productiv.
In fond de ce ne inchipuim noi ca cel cu mai multa carte ar fi mai bun decat cel neinstruit ?
De ce ne trebuie mai multa carte ?
Cumva pentru ca cine stie mai multe poate face mai bine ceea ce face ?
Cu alte cuvinte, invatam pentru a folosi cunostintele respective intr-o actiune ulterioara. Cel mai adesea, intr-o afacere proprie sau intr-o afacere a altcuiva care are nevoie de cunostintele, capacitatile, abilitatile noastre native dar mai ales dobandite. Dobandite tocmai in urma acumularii cunostintelor si eventual, a exersarii aplicarii lor.

Oricum am intoarce-o si am analiza-o, invatarea este un proces care nu are finalitate pana in momentul aplicarii cunostintelor respective. Este un potential cu atat mai valoros cu cat instruirea este mai variata si mai indelungata, care insa ramane doar UN POTENTIAL.
Poate fi evaluat si rasplatit NUMAI in momentul in care este valorificat concret.
Pana atunci, oricat ar valora teoretic, valoarea lui pentru comunitate este practic ZERO.

Lipsa perspectivei corecte asupra acestui aspect duce anomalia extrem de departe, ajungand uneori chiar ca cel care nu produce dar este platit, sa-si manifeste aroganta si dispretul tocmai fata de cel care produce si-l plateste, doar in temeiul faptului ca este mai bine instruit. 

In Romania.
Un nene (nu conteaza cine) care a trecut putin pe la scoala si apoi a intrat in viata, are o afacere ce curata orasul de gunoaie. Dupa mai multi ani de trebusoara de acest gen, nenea este dorit de cetatenii respectivei urbe intr-o functie majora peste comunitate.

Un alt nene (nici acesta nu conteaza) care a trecut pe la mai multe scoli (si care inca mai este acolo), este aproape complet necunoscut de cetatenii localitatii.

Ma intreb, cine merita sa fie ales in functia cu pricina ?

Cel care a invatat mai mult (si inca invata) sau cel care  a intreprins o afacere si a facut-o profitabila ?

Cel care a dovedit ca poate face sau pe cel care pretinde ca poate ?

Cel care are deja sustinerea electoratului obtinut in urma activitatii lui concrete anterioare sau cel care ne inchipuim noi ca i-ar trebui electoratului, chiar daca acesta nu-l cunoaste ?

Daca as avea puterea sa influentez un pic decizia electoratului, daca as fi de exemplu un partid politic, pe care dintre ei l-as sustine ?

Viq

Masterat în "Pază de noapte"

"...presedintele Federatiei Spiru Haret, Gheorghe Isvoranu......, sustine ca "masurile Guvernului nu fac nimic altceva decat sa diminueze personalul", iar "prin legea salarizaii ne pierdem toate drepturile castigate din '90 pana acum..."

"...Sindicalistii sunt decisi sa nu accepte ordonanta ce prevede reducerea cu 15.000 a numarului de cadre didactice in 2010 si ameninta ca vor ataca actul normativ la Curtea Constitutionala,.."
(din articol)
"loc de munca (Marţi, 5 ianuarie 2010, 15:28) studentii ultimu an ce fac [anonim]

sa inteleg ca am facut facultatea degeaba si nici nu o sa se mai scoata posturi de profesori anul acest..."(comentariu la articol)
".Concluzia ar fi una singura: in Romania zilelor noastre trebuie sa ai mult noroc aproape in toate domeniile pentru a-ti gasi un loc de munca onorabil si corespunzator calificarii tale". (concluzia unui prieten)

La ce e bun învăţământul ?

Ei, iaca !
Păi cum la ce e bun ?
La.... asta....
..... la .... să fii mai deştept !
Corect.
Şi aici pare că problema înţelegerii rolului învăţământului e rezolvată.

A învăţa este necesar pentru a fi deştept aşa cum a păşi este necesar pentru a merge !
Chestia e că în lungul drum al generaţiei noastre de-a lungul comunismului şi de-a latul tutelării dirijiste, acest răspuns a căpătat notă de finalitate.
Nu mai există răspunsuri ulterioare pentru că nu ne-am mai pus întrebări ulterioare.
UNDE mergem ????
DE CE să mergem acolo ????
Asta nu era treaba noastră. Exista nenea Statu Palmă Papă Tot, care avea grijă de noi. Tot ce trebuia să fim în stare să facem, era să mergem.

Atunci, tot ce aveai de făcut era să înveţi. Nu conta ce. Orice. Dacă se nimerea să-ţi şi placă, foarte bine. Dacă nu, aia era.
Şcoală primară, apoi profesională şi apoi în construcţii. Pentru construirea SSMD.

Sau, dacă aveai capul mai barosan, făceai şi un liceu ... şi o facultate şi apoi .... în construcţii.
Şef de echipă la ăi de construiau SSMD.

Dacă aveai căpăţână barosană şi ereai şi cuminte şi silitor, mai făceai neşte postuinversitare şi apoi.... în construcţii. Treceai la "construirea omului nou".
Ăla care să se potrivească cu SSMD :D

Din momentul în care intrai la şcoală, gata. Grija a ce vei face în viaţă nu mai era treaba ta.
Este una din cele mai grele traume pe care regimul le-a provocat întregii populaţii.
Uciderea viitorului propriu. Distrugerea sistematică a voinţei şi capacităţii oamenilor de a-şi stabili propriile obiective.
Epoca respectivă a construit un mutant de societate incapabil de adaptare. Motiv pentru care a şi sucombat.

Aşa că poate e timpul să încercăm a înţelege că epoca aia să fârşi.
Gata. O puşcarăm şi muri.
Şi poate că e timpul să punem întrebarea ulterioară : DE CE adicătele să fim deştepţi ?

Pentru că în lumea normală a fi deştept şi atât, e echivalent cu a fi prost.
Nu-i glumă !
Şocul loviturii ce care realitatea i-a lovit pe toţi cei obişnuiţi cu vechiul concept a fost atât de puternic încât unii nu s-au dezmeticit nici în ziua de azi. Şi au trecut 20 de ani !!!!
A deţine informaţia nu mai înseamnă nimic. Avantaj zero.
A FACE ceva în societate înseamnă totul. Avantaj maxim.
Acţiunea concretă este singura care poate schimba ceva.
Acţiunea poate fi eficace sau nu.
Acţiunea poate fi eficace şi eficientă, sau nu.
Chestia e că un om instruit poate face acţiuni eficace şi eficiente cu mai multă uşurinţă decât unul neinstruit.
Şi abia aici îşi găseşte sens instruirea.
Învăţământul ca MIJLOC de atingere a unui obiectiv, nu ca obiectiv în sine. Ca pârghie de realizare a unui scop, nu ca scop final.
Pentru că în afirmaţia subliniată cuvântul cheie nu e instruit, ci POATE.
Un om instruit POATE face acţiuni eficiente.
Dar la fel de bine poate să NU le facă, rezultatul fiind în acest caz absolut identic cu cel produs de un scaun sau o vază de flori. Goală.

În mod normal instruirea ar trebui să vizeze deci deopotrivă şi acumularea de informaţii şi dezvoltarea abilităţilor, dar mai cu seamă dezvoltarea personalităţii independente şi spiritului de iniţiativă. Inteligenţa academică măsurabilă deja cu celebrul IQ păleşte în faţa "inteligenţei emoţionale".

Prin urmare, faptul că tinerii care ies pe porţile instituţiilor de învăţământ precum carnea tocată din celebrul film "The Wall" al lui Pink Floyd, incapabili să-şi găsească un loc de muncă sunt rebutul sistemului educaţional, nu al economiei. Un sistem educaţional în care ŞI familia are un rol major.
A te revolta ca părinte pentru incapacitatea de adaptare a progeniturii este un autoblam.
A te revolta ca dascăl pentru aceeaşi chestie este un autoblam cu diplomă.

Sistemul economic are nevoie de capacităţi care să-l facă să funcţioneze şi nu invers. Nu absolvenţii au nevoie de un sistem economic care să-i absoarbă !!! Ei sunt cei ce trebuie să-l construiască !
Sistemul economic e cel ce are nevoie de un învăţământ croit pe caracteristicle lui, care să formeze indivizi capabili de a iniţia afaceri, de a construi firme, de a născoci sisteme, principii, poate complet neconvenţionale.
Nu sistemul de învăţământ e cel care are nevoie de o economie care să corespundă programei curriculare, ci economia are nevoie de specialişti capabili să o facă performantă !!!

Iar în momentul în care avem absolvenţi de instituţii superioare de învăţământ angajaţi drept paznici, avem în faţă nivelul real de performanţă al mentalităţii educaţionale.
.