UK - Romania si retur.

UK.
In complexul masurilor luate de guvernul britanic de a reduce cheltuielile cu ajutorul social pe de o parte si de a sprijini integrarea beneficiarilor acestuia in activitatea economica productiva, una din ele prevede ca persoanele fara loc de munca care nu lucreaza un numar minim de ore lunar isi pierd dreptul de a primi respectivul sprijin financiar.
Pentru a-i ajuta cat mai concret, respectivilor li se ofera slujbe temporare pentru a-si acoperi respectivele ore de lucru.

O tanara careia i s-a oferit o slujba de vanzator la "PoundLand" (sau "PoundWorld" - ceea ce e cam acelasi lucru, un fel de magazinul saracului, gen "38.000") a refuzat profund indignata o asemenea oferta scarnava, cu mult sub demnitatea domniei sale de absolventa a unor studii superioare in geologie.
Daca guvernul nu i-a oferit o slujba care "sa corespunda" pregatirii sale, a considerat ca dreptul ei sacru este sa stea acasa pe banii statului. Adica pe banii celor carora nu le e rusine sa munceasca la "PoundLand" si sa plateasca taxele din care domnisoara sa-si primeasca "drepturile".

O sa radeti (sau poate nu) invocarea de catre respectiva domnisoara a "Drepturilor Omului" a avut ecou favorabil, i-au dat castig de cauza !

Ne confruntam aici cu o mentalitate ce mi se pare putin stramba si cu oarecare aroganta tampa izvorata din aceasta.
Avem de fapt o mixtura intre doua idei eronate ce s-au infiltrat cu timpul in mintea oamenilor, le-au creat obisnuinte, au devenit litere de lege pe care acum ei le considera imuabile.

Una este ca actul invatarii in sine merita platit de comunitate.

Cealalta este ideea ca statul trebuie sa dea. De la el din punga. De fapt nici nu se gandeste cineva de unde.

Cred ca ambele erori sunt periculoase dpdv social.

Azi numai despre prima.

Oriunde in lume.
Actul invatarii a inceput sa-si piarda din consistenta si sensul concret-productiv.
In fond de ce ne inchipuim noi ca cel cu mai multa carte ar fi mai bun decat cel neinstruit ?
De ce ne trebuie mai multa carte ?
Cumva pentru ca cine stie mai multe poate face mai bine ceea ce face ?
Cu alte cuvinte, invatam pentru a folosi cunostintele respective intr-o actiune ulterioara. Cel mai adesea, intr-o afacere proprie sau intr-o afacere a altcuiva care are nevoie de cunostintele, capacitatile, abilitatile noastre native dar mai ales dobandite. Dobandite tocmai in urma acumularii cunostintelor si eventual, a exersarii aplicarii lor.

Oricum am intoarce-o si am analiza-o, invatarea este un proces care nu are finalitate pana in momentul aplicarii cunostintelor respective. Este un potential cu atat mai valoros cu cat instruirea este mai variata si mai indelungata, care insa ramane doar UN POTENTIAL.
Poate fi evaluat si rasplatit NUMAI in momentul in care este valorificat concret.
Pana atunci, oricat ar valora teoretic, valoarea lui pentru comunitate este practic ZERO.

Lipsa perspectivei corecte asupra acestui aspect duce anomalia extrem de departe, ajungand uneori chiar ca cel care nu produce dar este platit, sa-si manifeste aroganta si dispretul tocmai fata de cel care produce si-l plateste, doar in temeiul faptului ca este mai bine instruit. 

In Romania.
Un nene (nu conteaza cine) care a trecut putin pe la scoala si apoi a intrat in viata, are o afacere ce curata orasul de gunoaie. Dupa mai multi ani de trebusoara de acest gen, nenea este dorit de cetatenii respectivei urbe intr-o functie majora peste comunitate.

Un alt nene (nici acesta nu conteaza) care a trecut pe la mai multe scoli (si care inca mai este acolo), este aproape complet necunoscut de cetatenii localitatii.

Ma intreb, cine merita sa fie ales in functia cu pricina ?

Cel care a invatat mai mult (si inca invata) sau cel care  a intreprins o afacere si a facut-o profitabila ?

Cel care a dovedit ca poate face sau pe cel care pretinde ca poate ?

Cel care are deja sustinerea electoratului obtinut in urma activitatii lui concrete anterioare sau cel care ne inchipuim noi ca i-ar trebui electoratului, chiar daca acesta nu-l cunoaste ?

Daca as avea puterea sa influentez un pic decizia electoratului, daca as fi de exemplu un partid politic, pe care dintre ei l-as sustine ?

Viq

Eurocriza. 1. Cum a inceput.

Un clip scurt.
Scurt rau, ca nu'l pot tine pe tabla mai mult de cateva zile.

Viq

12 march 2011, 11:17 AM GMT, Miyagi prefecture, Japan

La scuturarea mai serioasa un pic a pamantului de plosnitele ce l-am napadit, Japonia va avea de suferit cum nu a mai suferit probabil de la a doua cearta mondiala.
Niponii nu sunt niste iresponsabili. Nicidecum.
In ciuda violentei cutremurului nici o singura cladire majora nu s-a prabusit in Japonia.
Din pacate insa ravagiile campiei de apa, parca copie fidela a unor scene din filmul "2012", se pare ca au fost mult subestimate.

Erau pregatiti pentru efectele clasice ale unui cutremur, de a limita/elimina prabusirea cladirilor si antrenarea populatiei pentru acest tip de pericol. Dar nu pentru potop.

Dintr-o localitate cu 17.000 de locuitori 10.000 sunt lipsa la apel.
Cu localitate cu tot.

Daca nenorocirea s-ar opri aici, ar fi deja una dintre cele mai mari catastrofe din istoria Japoniei.
Daca centralele nucleare nu vor fi tinute sub control poate fi mai rau.
Dumenzeu sa ajute poporul ala.

Dar Dumnezeu e sus si ocupat.
Apa la doi pasi. Furioasa.

Cum se va reface economia japoneza dupa aceasta teribila experienta, cum se va mobiliza poporul respectiv, ce influenta va avea evenimentul in economia globala.... sunt intrebari la care multi personi mai priceputi sau mai putin vor gasi degraba raspunsuri.

Cum ar fi supravietuit Romania dupa o catastrofa de aceasta amploare mi-e teama sa incerc a-mi imagina.

Viq

Pirateria şi prostia IV. Şipca cu cap.

Un recent scandal tocmai a dat cu capul de prag.
De cel de jos, că sus era ocupat.

Ralph Lauren şi-a pus blugii la uscat pe domniţa Filippa Hamilton, model de meserie. Adicătele model de prostie, scopul vieţii dumisale fiind a deveni o buca' de şipcă cu cap.

"Designerii", probabil după un chef monstru, unde-or fi aruncat cu fesu' după câini (după ai noştri, la peste 10.000 de km, că la ei s-au terminat) au "prelucrat-o" pe amărâta cu pricina până a arătat aşa cum o vedeţi. Nu-mi cereţi să întorc poza, că e întoarsă gata, nu e pe cant !!

Odată terminată trebuşoara, şi-au zis : "Bun aşa. Ţapănă. Acum nu poa' să mai zică nimeni că nu are cap".
Şi au dat drumu' la reclamă pe piaţă.

Absolut normal şi previzibil, caricatura photoshop a fost subiectul bătăii de joc în virtual pentru toţi blogării care-au dat de ea. Până aici nimic anormal.

Dar, intervine prelungirea caricaturii poveştii cu atitudinea perfect idioată adoptată de firmă : Ralph Lauren i-a dat în judecată pentru folosirea fotografiei fără permisiune şi pentru încălcarea drepturilor de autor.
Pam-PAM !

Adicătele, am făcut o idioţenie ca să o vadă toată lumea, dar dacă în loc de beneficiu ne aduce "beneciuciu" (ba chiar mai rău) , nu mai aveţi voie s-o vedeţi, plătiţi amendă....că noi am făcut-o şi-i a noastră !
Hai nu mă'nnebuni !!!!
Evident, bloggerii au refuzat să şteargă poza, că doar nu-s tâmpiţi, pentru că au tot dreptul de a-şi informa publicul cu privire la tehnicile utilizate în industria modei.

Informaţia trebuie să circule. Oamenii au dreptul să ştie.
Au OBLIGAŢIA să ştie tot ceea ce pot afla şi de a respecta tendinţa naturală de a împărtăşi semenilor ceea ce au aflat, spre a le fi şi lor de folos.
.
Din aceeaşi serie :

"Pirateria şi prostia I. Mai proastă ca Paris Hilton".
"Pirateria şi prostia II. Priponirea ideilor."
"Pirateria şi prostia III. Lupta pentru izolarea socială"

Pirateria şi prostia III. Lupta pentru izolarea socială.

Anterioare ...
"Pirateria şi prostia I. Mai proastă ca Paris Hilton".
"Pirateria şi prostia II. Priponirea ideilor."
- continuare -

Deci.... două cauze, după părerea mea.

1. Internetul.
Internetul nu cred că este "noul suport informaţional", aşa cum se spune, care le înlocuieşte pe cele tradiţionale la care am făcut referire în posturile precedente. Internetul este similar mai degrabă cu desfiinţarea oricărui suport material de vehiculare a ideii. Internetul este transmiterea instantanee a informaţiei de la un creier la alt creier, fără nimic altceva decât conectarea. Internetul este interconectarea creierelor într-un fel de macro-creier global.
Dacă vă imaginaţi că un om ar fi capabil să redea prin viu grai unui interlocutor "O noapte furtunoasă" spre exemplu, în formă exactă şi completă, iar cel din urmă să o reţină aşişderi, ei.... este ceva pe-aproape.
Cu "micile" deosebiri că "interlocutorul" este ... toată omenirea (potenţial că deocamdată e cea cu acces la net), că spaţiul nu mai există, cantitatea de informaţie vehiculată este practic nelimitată, iar capacitatea de stocare creşte exponenţial cu ajutorul "memoriei externe" :D

Aspectul ăsta este ocolit cu un fel de groază. Şi pe bună dreptate.
"Se sparie mintea !"
Este atât de neobişnuit, pulverizează atâtea paradigme că ţi-e şi frică să vorbeşti despre el, convins că n-ai cum să nu aluneci în ridicol. Şi cam aşa cred că şi este. Inclusiv ce scriu eu aici cred că abordează un aspect atât de minor încât peste ceva vreme va fi de tot râsul.
Da' asta mai încolo puţin. Acum tâmpenia asta cu pirateria chiar există şi nu vrea deloc să-şi accepte "minoritatea".

2. Inerţia puturoasă şi antisocială a marilor interese financiare reprezentate de "interfaţa" dintre autori şi consumatori. Acele edituri, concerne, corporaţii, care adună sume uriaşe din buzunarele consumatorului folosind autorul pe post de râmă în cârligul mulinetei intelectuale. "Casele de producţie" care în realitate nu produc nimic. Nu fac decât să se folosească pe de o parte de talentul unor favorizaţi ai sorţii şi pe de altă parte de foamea omenirii de a şti.

Au început de la forme unicelulare nesemnificative, s-au dezvoltat ca lipitori acceptate care ajutau autorul spre a dezvolta o piaţă mai largă de clienţi. Au ajuns acum nişte mastodonţi antisociali ce obligă autorii la contracte de cele mai multe ori aberante, care le îngrădesc până şi libertăţile individuale elementare şi care vor să pună zăbală întregii omeniri. Zăbală, botniţă, dopuri în urechi şi "ochelari" de catifea pentru somnic. Au pretenţia, în numele "dreptului de autor", să interzică comunicarea LIBERĂ dintre oameni, schimbul de idei, de informaţii, de orice fel de materiale, dacă omenirea nu le umflă fălcile cu bani.
Bani. MULŢI BANI !

Dimensiunile financiare ale respectivilor coloşi le permit influenţarea politicului care încearcă, deocamdată nu cu foarte mare succes, să îngrădească libertăţile sociale cele mai elementare. Dreptul de a dispune de propriul bun pentru care omul a plătit deja, dreptul de a comunica, dreptul de a da, dreptul a primi. În virtutea singurului motiv real, dacă ăsta poate fi numit motiv, acela că..... acum se poate face mai uşor şi mai ieftin decât în urmă cu două decenii. Au dispărut barierele impuse de suportul material al informaţiei. Nimic altceva nu s-a schimbat. Asta e tot. Dar e mai mult decât suficient să pulverizeze veniturile uriaşe şi sistematice ale respectivilor.

Nu am nimic cu "Autorii". Nici cu "dreptul de autor". A fost şansa lor. Acum o să se diminueze dpdv al contribuţiei consumatorului şi o să crească dpdv al beneficiilor autorului. Pentru că dispare "lipitoarea intermediară".
Cei care se mai cramponează de idee, sunt probabil prea ruginiţi pentru a mai face efortul să ânţeleagă ce se petrece, incapabili de a privi dincolo de vârful bocancilor. Poate Lilly Allen este plătită pentru fiecare DVD vândut chiar de conţine aceleaşi piese cântate o singură dată.
Cine-l cumpără să fie sănătos.
Dar dacă odată cumpărată muzica aia e dată şi nepotului de la Caracal, asta e, soro !
Un tâmplar care face un gard nu vine să ia banii pe el încă o dată în fiecare săptămînă, nu pretinde o sumă pentru fiecare vizitator care-ţi foloseşte poarta şi nu-ţi interzice să-l demontezi şi să-l duci la Urleasca să faci coteţ pentru porc.

Mai vrei bani încă o dată, mai fă un gard, ..
...mai cloceşte o compoziţie, mai fă un spectacol.....

De fapt problema nici nu sunt autorii. Aşa cum am spus, ei vor avea enorm de câştigat prin adresarea directă către consumator, fără intermediar. E mult de vorbit şi despre asta. Mulţi sau prins deja de fază, se adresează deja direct consumatorului şi au format asociaţii care se luptă cu marii rechini intermediari.
Problema sunt tocmai intermediarii care-şi joacă de fapt cartea existenţei.
Şi e doar chestie de timp până vor fi spulberaţi.

Nu se pune problema CUM SE POATE ÎNGRĂDI accesul oamenilor la oameni, CUM SE POATE BLOCA dorinţa lor de a împărţi bunuri, CUM SE POATE PEDEPSI plăcerea de a împărtăşi semenilor ceea ce consideră că le aduce o bucurie sau ajutor. Vorbim de fapt de încercarea de a împiedica.... comunicarea. Iar internetul asta înseamnă de fapt : comunicare în stare pură.
E o absurditate.
Procesul ăsta ce a început să conecteze oamenii între ei, odată început nici Dumnezeu nu-l mai poate opri decât dacă esplodează tot globul.
Dacă rămânem fără electricitate, ne luăm biciclete medicinale, punem dinam la ele de scoatem 24V şi tot ne dăm pe net.

Problema este prostia şi căpoşenia din capul nesătuilor îngroziţi că nu-şi mai pot vârâ ghearele-n buzunarele noastre până la umăr.

Prin urmare, părerea mea este că asist la o luptă a unor cinici penibili, cu bani (încă, deocamdată) pentru a-şi conserva sursele de venituri, ignorând că de fapt luptă pentru un obiectiv imposibil.


"Pirateria" în forma în care ei o vehiculează acum, va putea fi eradicată atunci când va fi interzisă comunicarea dintre indivizi, dreptul firesc de propietate asupra unui bun plătit, libertatea elementară de a da şi cea de a primi... practic completa izolare a individului faţă de celalţi indivizi.
Am îndoieli serioase că omul poate supravieţui într-un asemenea tipar social.
.
PS.
Cineva a făcut clipul insertat mai sus, cineva a făcut programul ce i-a permis lui să-l ofere lumii, cineva a făcut platforma blogurilor ăstora ce face posibil ca eu să adun de la ei, să mai pun de la mine şi să ofer la rândul meu. Ceea ce a rezultat poate fi o mare prostie dar ajunge la cel ce citeşte şi poate spune "Bă da mare prostie a scos ăsta!" - iar acesta este lucrul cel mai important.
.

Pirateria şi prostia II. Priponirea ideilor.

Continuare la "Pirateria şi prostia I. Mai proastă ca Paris Hilton"

Este acceptat drept un lucru firesc ceea ce din altă perspectivă este cel puţin ciudat : că dreptul de propietate se menţine şi după ce bunul respectiv a fost vândut !!!
În orice alt compartiment al vieţii sociale este de la sine înţeles că un bun ori îl ai ori nu-l ai. Nu poţi fi în ambele situaţii simultan. Relaţie de excludere, nu viţăvercea.
Ai un autoturism - e al tău. L-ai vândut - nu mai e al tău. Iar dacă noul propietar decide să-l dea cumnatului său să-şi plimbe soacra pe locul din faţă (în ideea că poate-poate... cine ştie !!) sau să facă din el cotineaţă pentru cloşcă, nu te mai interesează. Simplu, clar, logic.
De bună seamă că la nivelul ideilor conceptul de propietate este un pic diferit de cel folosit în contextul material-palpabil fiind oarecum ... imaterial şi impalpabil. Dacă ai o idee şi o împărtăşeşti cuiva, tu nu te prosteşti instantaneu. Încă o mai ai şi după ce ai dat-o.

Dar asta este în avantajul producătorului nu în dezavantajul său !!!

De unde atunci pretenţia materială asupra dreptului de propietate la infinit asupra unui bun pe care-l produci, apoi îl vinzi în ciuda faptului că râmâi definitiv în posesia lui ???

Cred că totul a început cu ani în urmă, de la primele idei tehnice şi de la primele posibilităţi de multiplicare a unor materiale în număr mare. Ele conţineau IDEI. Mai întâi privind soluţii ştiinţifice, tehnice, cu aplicabilitate practică, mai apoi de orice factură, inclusiv literare, filosofice, artistice.
Tiparniţa a favorizat precum ştim răspândirea ideilor şi a provocat prin asta primele revoluţii socio-economice de mare anvergură. Odată cu apariţia cărţilor au apărut două elemente ca efect colateral al mişcării acestor "produse" :
- dreptul de autor şi
- interfaţa dintre autor şi clientul consumator - editura.

O carte avea o arie relativ restrânsă de emanaţie a ideii. Cât să atragă atenţia, să creeze şi să crească cererea, dar nu suficient să o şi satisfacă. Ceea ce a făcut posibil ca piaţa să fie suficient de mare pentru a putea vinde produsul multiplicat în mod repetat.
În virtutea posibilităţii ca o idee să fie vândută de mai multe ori, a apărut şi posibilitatea câştigului repetat la care făceam referire mai sus, sub forma de "drept de autor".

În mod similar, materialele asemănătoare ulterioare, inclusiv muzica şi filmele, au urmat aceeaşi schemă care a fost legată ombilical de suportul pe care era vehiculată informaţia. Câtă vreme acest suport a fost o condiţie intrinsecă a accesării ideii respective, fie el celuloza cărţii, vinilul discului sau celuloidul, comerţul "repetat" a funcţionat.
Nimeni nu şi-a pus problema ce face cumpărătorul unui volum de Eminescu cu ce află între pagini şi dacă are voie sau nu să-i bolborosească, cu privirea fixă, "Lacul", colegei de cameră.
Nici că ne strângeam toată gaşca să ascultăm "A night at the opera", făcând din asta o sărbătoare, după care discul circula săptămânal pe la fiecare, spre calma disperare a părinţilor.(Putea fi o problemă cumva din altă perspectivă, politico-socială, de tip "Ia spuneţi voi la dom' plotoner, de unde aveţi astea ?? Ha ?? ", dar nu asta am în vedere acum).
Pentru că a interzice aceste lucruri e o absurditate mai mult decât evidentă.

Cartea odată cumpărată, pot s-o citesc, să repet cuiva ce am aflat acolo, să scriu altcuiva despre ea, s-o împrumut sau .... s-o mănânc cu o legătură de ceapă verde !
ACUM dialogăm unii cu alţii în virtual folosind ceea ce am aflat din sutele de cărţi ce ne-au trecut prin mână ! Unii se dau foarte deştepţi şi acum aducând munţi de citate, săracii. Nu e neapărat ceva rău, dar .... oameni buni !!! NU sunt produsele minţii noastre proprii !!!! Cel mai probabil peste 90% au fost "preluate" fără a plăti ceva în schimb. Atunci pot să-mi pun întrebarea : Dacă mi-am "însuşit" ideile respective, am piratat propietatea intelectuală a autorului !!!!
Sesizaţi aberaţia ?

Atunci ce mama dracului se petrece acum de oamenii nu mai sunt în stare să păstreze o logică simplă, a bunului simţ ???

Două cauze, după părerea mea.
Pe care le spui mai încolo. În postarea următoare :D
.

Pirateria şi prostia. I . "Mai proastă ca Paris Hilton"

Lilly Allen şi-a închis blogul.
Vai tu !

Ei ?
Şi ce-i cu asta ? Nici nu ştim cine naibili o fi Lilly asta.

E fătuca din imagine (recunosc, am ales o poză care mi s-a părut că-i reprezintă elocvent inteligenţa remarcabilă) care se ocupă cu cântatul şi o ferventă militantă antipiraterie.

După ce şi-a pus pe site nişte paragrafe foarte ambiţioase împotriva pirateriei pe internet, internauţii, (care or fi ei murdari pe bocanci sau neduşi la biserică dar tâmpiţi nu sunt) au defiinţat-o frumuşel aruncând-o într-un ridicol total. Mai întâi i-au dat în cap cu copierea respectivelor paragrafe de pe un alt site, fără să se întrebe cum e cu respectarea tâmpeniei de copyright pe care o susţine. După aia s-au luat de music-mixerul ce şi-l postase pe site cu diverse piese asupra cărora desigur dreptul de propietate pe care-l susţine era la fel de nul.
Lilly s-a ofticat şi şi-a închis prostia de pe site.

Ocazie cu care îi adresez şi eu cea mai cumplită înjurătură modernă pentru dame bine : " Lilly, eşti mai proastă ca Paris Hilton".

Episodul ăsta însă mi-a readus în atenţie o chestie care mă cam roade de o vreme.
Unde se termină propietatea intelectuală proprie şi unde începe abuzul împotriva libertăţii semenilor ?

E ceva timp de când mă enervez la aberaţiile privind copyright-ul şi incriminarea pirateriei pe internet. Sunt unele abordări de-a dreptul cretine uneori, din perspective nu numai primitive, ci complet iraţionale. Nu tot ce e vechi e şi prost. Dar abordarea asta e ca şi cum te-ai încăpăţâna să trăieşti în scorbură învelit în piei de capră şi să te hrăneşti din vânat pentru că aşa e tradiţia.

Pirateria pe internet este asociată din capul locului cu hoţia. Cu furtul unui bun. Asocierea pare logică la prima vedere dar la o analiză mai atentă, singura logică căreia îi corespunde este logica prostului.
"Propietatea intelectuală" de care se face atâta caz, poate fi ţinută bine merci acasă în sertar şi nu ţi-o fură nici dracu'.

Vrei s-o vinzi ?
Foarte bine.
Atunci o vinzi şi gata.
Aici apare fractura raţionamentului !!!

Da' continui mai încolo că nu mai am timp.....
.

* Speak bă, english !

Mai e cineva care nu ştie engleza ?
Mai e.
Motiv pentru care citatele lui Riddick, clipurile BBC, linkurile către The Sun, sunt minunate dar pot lipsi cu desăvârşire. Iar versurile lui Cohen sunt la fel ca ale Madonnei.
Fraţilor şi surorilor, care nu vă pricepeţi încă la limboaca lui Shakespeare şi actorul englez preferat e Mr. Bean pentru că face pe mutu'....
Puneţi mâna şi-nvăţaţi engleza !!!
Ştiu !
"Eu sunt prea....(bătrân, ocupat, izolat...) ca să fac asta !"
"Mă descurc şi fără".
"Nu-mi trebuie, că doar sunt la mine acasă, unde toţi vorbesc limba ce o pricep eu ".
....şamd.
Nimic din tot noianul de "justificări" a evitării inevitabilului nu poate sta în picioare. Nu există "Dacă" ci "Cand" vă apucaţi de învăţat engleza. Există o singură scăpare : moartea.
Ori muriţi cât mai repede, ori v-apucaţi de engleză.
Niciodată nu eşti prea bătrân pentru a afla ce se petrece în lume, de ce e criză, de ce e prea cald sau prea frig, pentru că aşa înţelegi de ce n-ai pâine pe masă şi de ce nu creşte iarba şi, mai ales, ai idee despre ce dracu' ar fi bine să faci.
Chiar dacă "eşti la tine acasă" cei din jur care nu stau cu capul între urechi precum TU, vor discuta peste puţină vreme despre chestii pe care nu le vei mai pricepe. Vei fi exclus dintr-o lume în care refuzi să intri.
Şi NU. Nu te vei descurca fără. Acum, pe termen scurt nimic nu pare să se schimbe.
Dar schimbarea nu vine de sus să se vadă. Vine de dedesupt.
Cei ce învaţă engleza.... o învaţă şi gata. Nu vin la tine să-ţi zică "Ehehehe...Ioute, bă, io-nvăţ engleza !"
Oamenii îşi văd de trebi şi de interese.
Am abordat subiectul pentru că există părerea greşită că doar cei ce vor să facă lucruri extraordinare, ce-şi propun scopuri extrem de ambiţioase, ce vor să performeze...şamd, ar trebui să aibe în obiectiv învăţarea limbii engleze. Nu lor mă adresez.
Ei ştiu deja engleza brici. Şi alte 4-5 limbi de circulaţie.
Mă adresez celor ce vor să râmână în mijlocul unei vieţi obişnuite, normale, pe care să o poată înţelege.

Poate modul în care pun problema cei cu ochii ca orezu' să spună mai elocvent.



Nu ştiţi încă ?
Select "Romanian" de la "View subtitles".
.

* "The Ghost"

"Patrick Swayze s-a stins astăzi, în tăcere, în mijlocul familiei sale, după ce s-a luptat cu provocările bolii sale în ultimele 20 de luni." (Annett Wolf - reprezentant pentru relaţia cu presa)

Swayze a fost diagnosticat cu cancer pancreatic în martie 2008.
La momentul diagnosticării, rapoartele medicale au evaluat durata de supravieţuire la câteva săptămâni.

"As spune ca cinci ani este mai degrabă dorinţă de autoconvingere. Doi ani pare mai probabil, dacă evaluez după statistici. Vreau să dureze până când se va gasi un leac, ceea ce înseamnă că mi-ar face tare bine acceleraea cercetărilor în domeniu." - spunea Patrick la inceputul acestui an.

În ciuda bolii sale, Swayze a reuşit să scrie în această perioadă o autobiografie cu soţia sa Lisa Niemi şi să toarne film un TV (drama "The Beast"), în care a jucat rolul unui agent FBI sub acoperire. A ales să nu utilizeze analgezice în periada filmărilor, deoarece acestea i-ar fi diminuat capacităţile artistice.

Născut în Texas, fiul unui coregraf, actorul a avut sentimentul proeminent că performanţa sa de "băiat rău" în rolul Johnny Castle alături de Jennifer Greyd in "Dirty Dancing (1987), a fost greşit interpretată.

La aflarea decesului , Grey a spus: "Când mă gândesc la el, cred că momentul în care am fost în braţele lui, atunci cand eram mai degrabă copii, în dans, ne ridicam practic dintr-un lac îngheţat cu o explozie, ceea ce face acest film mic ceva ce nu ne-am gandit că s-ar putea vedea vreodată.
Patrick a fost o combinaţie rară şi frumuseţe tandră şi masculinitate.
Inima mea e lângă soţia sa, dragă din copilarie, Lisa Niemi, la mama sa, Patsy, precum şi alături de restul familiei".

La trei ani după "Dirty Dancing" a jucat alaturi de Demi Moore şi Whoopi Goldberg in "Ghost", în rolul lui Sam, omul ucis care-şi protejează soţia şi de dincolo de mormânt. Goldberg, ca un omagiu adus stelei cinematografice, spune reaminteşte mesajul din "Ghost : "..va fi mereu aproape".
Făcându-se ecoul sentimentelor celor ce-l regretă, Demi Moore - ("Molly" în "Ghost") spune : "Patrick, esti iubit de atât de mulţi şi lumina ta va străluci pentru totdeauna în toate vieţile noastre".


Actorul Rob Lowe - care a jucat alaturi de Swayze în anii '80 în "Flicks Outsiders" şi "Young Blood" - a declarat ca a "pierdut un frate".
"Patrick trăit o mie de durate de viata intr-o viata. A fost un expert al dansului, a scris cântece, el a jucat in filme de primă mărime, a fost un călăreţ uimitor..." - spune Lowe în Toronto.
"Dar, lucrul pe care mi-l voi aminti cel mai mult despre el, cea mai mai mare aventură, a fost uimitoarea sa dragoste pentru sotia lui Lisa."

"Voi păstra în suflet mereu amintirile mele uimitoare a lui Patrick. Ne-am distrat atât de mult împreună. Întoarce-te repede, Patrick, avem nevoie de tine aici, pe pământ." (Kirstie Alley)

Pertenerul său din "Point Break", Gary Busey : "Patrick Swayze a fost un spirit înrudit, fratele meu spiritual.
Şi-a meţinut permanent concentraea pe ţinta centrală, iar scopul său a fost credinţa în bunătate, în înţelegere şi în dragoste.
Cartea autobiografică a lui Patrick Swayze nu va putea ilustra niciodată suficient ce a făcut, pentru că el sa mutat pe platoul spiritual, unde rămâne viu pentru totdeauna".

C. Thomas Howell : "Nu numai că am pierdut un actor excelent al zilelor de azi, mi-am pierdut fratele meu mai în vârstă din "Outsiders". Inima mea e de a nu numai cu întreaga sa familie, dar şi cu toţi fanii lui, de asemenea."
("The Sun")

Ca menţiune personală, pot spune două lucruri.

Ca şi în cazul nedreptăţitului Michael, decesul prematur, la doar 57 de ani, este o mare pierdere.

Ca şi în cazul lui Michael, eşecul era previzibil, de astă dată în ciuda efortului uimitor şi a ambiţiei exemplare cu care a abordat lupta cu inevitabilul. Au mai fost lucruri care se impuneau a fi făcute şi pe care nu le-a putut gestiona.
Cel mai probabil, oricum nu l-ar mai fi salvat în stadiul în care afecţiunea a fost diagnosticată, dar la fel de probabil e că abordarea mai atentă a stilului de viaţă cu mult mai devreme, încă de la momentul la care un asemenea final nu ar fi putut fi nici măcar bănuit, ar fi creat şansele evitării lui.
Cancerul pancreatic de care a suferit, aceeaşi formă ce l-a pus la podea şi pe dr. Randy Pausch, este poate unul din cele mai frustrante forme de manifestare ce duce la victoria neantului. Forma fizică şi intelectuală este practic neştirbită până în ultima clipă, iar şansele de supravieţuire în acest moment sunt evaluate, pe bună dreptate, la deloc generosul număr "0".
Dumnezeu să-l odihnească.
.
UPDATE TRIST !
Nicu Constantin s-a dus după pretenu de mai sus, doar câteva ore mai târziu.

.

*** În memoriam

* "Folk Alley" cu Diana Jones

Am ascultat şi nu pot ţine doar pentru mine :
Diana Jones.

O voce excelentă, dar mai ales un om de o simplitate dezarmantă şi o implicare civică pe măsură.

"Există un fel de canalizare pe interiorul său a întâmplărilor din viaţa altor oameni. Nu pot să-mi explic acest fenomen, tot ce pot să gândesc este că trebuie să vină probabil dintr-o parte misterioasă a sufletului ei.." - spunea Joan Baez despre Diana.

Iar ascultând-o eu pot spune cu mâna pe inimă că nici nu se putea o recomandare mai potrivită pentru caracterul ei şi pentru stilul componistic şi interpretativ, decât de la Joan Baez care pare a fi fost idolul său.
Piesa "Henry Russell", sau mai bine zis "Henry Russell's last words", în memoria unui miner îngropat de viu alături de alţi 110 ortaci în una din cele mai mari accidente de gen, este emoţionantă. Este de fapt şi cea pe care am surprins-o într-un concert BBC şi care m-a pus pe urmele interpretei.
Un miniconcert de 4 piese cu parfumul "flower-power" de toată frumuseţea, ce par a fi fost înregistrate chiar la ea acasă.

De altfel Diana Jones este implicată în acţiuni ecologiste, cu precădere împotriva distrugerii arealului de exploatările miniere tot mai mari. Unul din filmele eco la care face trimitere este "CoalCountry" al cărui trailer este mai jos.

"Distrugerea masivului muntos este activitatea cea mai devastatare pe timp de pace
în istoria omenirii - de fapt, în cazul în care distrugerea bogăţiilor naturale ale naţiunii noastre şi a patrimoniului cultural ar fi fost comise de către o putere străină, ar fi fost
considerat un act de război - pentru că într-un sens foarte real, acesta este un război împotriva Pământului.
În fiecare săptămână, detonările masivului de cărbune pentru îndepărtarea suprafeţei în scopul mineritului, presupun explozii mai ample şi mai puternice pentru terenul şi comunităţile
de Appalachia decât bomba atomică la Hiroshima, cu scopul de a extrage cărbune, pentru încălzirea planetei, otrăvirea apei, aerului şi a solului.
Ar trebui să ne implicăm cu toţii pentru a încheia această politică energetică efemeră, care ne îndreaptă practic spre sinucidere în cele din urmă şi pentru a promova alternative de energie regenerabilă şi crearea de locuri de muncă ecologice."
Spune Woody Harrelson promovând filmul.

Frumos, nu zic nu.
Frumos şi constructiv.
Să oprim odată această metodă primitivă de a ne hrăni cu energie brută !
Rămâne doar să vedem CE PUNEM ÎN LOC !!!
Că până nu avem alternative viabile, practice, eficiente şi acceptabile, nu văd cum ne-am opri înainte de a arde tot ce putem arde. Ne pricepem la asta.

* Nu ne mai încăpem

Tanti Motto în vacanţă :
Nu e "evening" cum e seara,
Da' nici plajă ca Sahara !


Întins şi floeşcăit ca o moluscă,
Stau cu privirea-nfiptă-n zare.
Oprită-o clipă din alunecarea-i bruscă,
Ca micu-nţepenit în scobitoare.

Precum minuta în clepsidră-mpinge,
Mi se strecoară nisipul printre deşte.
Pe plajă nu mai e picior de minge.
În mare nu mai e picior de peşte.

S-a scăpătat amiaza de-o părere,
Pe sub grătare se frământă-ncet cărbunii.
Unii frământă micii, alţi-o bere...
Pe mine mă frământă soarta lumii !

Privesc iar zarea cât este de mare,
Apoi la mare mă zăresc un pic.
Şi-o revelaţie se naşte-n clocitoare :
Pământul ne-a rămas prea mic !

Descoperit-au cei cu telescoape,
Cum Universu’ o cam face lată.
Se-mprăştie de nu se mai încape,
Până-o să se răstoarne din covată.

Omul, fiind în Univers fereastra,
Se umflă dar şi el, că nu-i mai prost.
Habar nu are de ce dracu' face asta,
Şi nici dacă ce face are rost.

Şi tot privind la astă nouă-nfăţişare,
La gogoloiul ce sub tălpi ne crapă,
Ce-i tot mai strâmt şi strânge tot mai tare,
Părerea mea e ... c-a intrat la apă !

Normal. Te bălăceşti atâta vreme,
Şi stai acoperit optzeci la sută !
Începi să te-ncreţeşti, mă nene,
De-ţi scade şi temperatura absolută.

Găsit-am deci, după căutături,
De ce Pământul ăsta dintre nori,
Ne strânge-aşa de tare-n bătături,
Şi-ncepe a pocni la subsuori.

E prost, bă ! Un maldăr de gunoi banal.
Umil stă fleoşcăit sub tălpi, inept.
Doar cu un braţ, gravitaţional,
Ne strânge ca un mameluc, la piept.

Din ce a fost mai e doar un cotor.
Şi-o să ne luăm probabil traista călătoare,
Să ne găsim altul, încăpător.
Măcar cu două numere mai mare.

L-om drăgăni un pic, l-om mângâia
Ca şi pe ăsta, l-om păpa încetinel.
Iar după ... băţu-n traistă ne-om băga.
Mâinile-n sân. Picioarele în el.

Şi cât m-am benoclat la orizont,
Închipuindu-mi cum se uită el ‘napoi,
Berile s-au prăpădit pe front.
Micii-au pierdut război după război.

A mai rămas o urmă de muştar.
Şi două scobitori uitate.
O fină adiere de mărar.
Lada de bere răstignită-n spate.

Ferească-se grătarul de flămânzi.
Ferească-se şi berea de Setilă.
Ferească-se Pământul de bolânzi,
Ferească-mă pe mine de gândilă.
_____________________________
Acu de alta nu mai scap !
Altă-ntrebare-ntre urechi îmi vine :
Cin’dracu-mi puse gândurile-n cap,
Când viaţa se trăia pe lângă mine ?


View More Free Videos Online at Veoh.com

*Romania's Got Tembel

Odată cu trecerea timpului cu varii ocazii şi din mai multe perspective, am constatat tot mai frecvent că majoritatea oamenilor eşuează în folosirea capacităţilor, deseori incredibile, de teamă. De teama eşecului.
Eşecul materializându-se de regulă nu în pierderea propriu-zisă (că nu poţi pierde ce nu ai) ci mai degrabă în părerea proastă a celorlalţi faţă de persoana în cauză. Sentimentul ridicolului.
Treptat am devenit un adversar al acestei mentalităţi-frână care blochează roţile unor valori nicicând dezvăluite şi folosite, înţepenite definitiv în prima parcare a vieţii, până când vremea o înşfacă cu gheara ruginii şi o aruncă în groapa inutilităţilor.
Sunt uimit şi încântat deopotrivă de ceea ce fac emisiunile media, (în civilizaţiile unde media este normală, nu în România unde a declarat război societăţii) pentru a dezvălui aceste diamante ce n-au strălucit niciodată şi nici n-ar fi făcut-o dacă nişte oameni inteligenţi şi bine intenţionaţi nu s-ar fi aplecat să le caute.
Britain's Got Talent.... America's Got Talent.... şi se pare că schema este preluată cu succes şi de alte trusturi media din ţările civilizate.
Am remarcat cu luni în urmă pe Susan Boyle, "ţaţa" care a lăsat sala cu gura căscată, şi de bună samă cei care au mai bântuit pe net (că ăsta săracu ce te mai destupă la creiere) au văzut şi alte exemple ce-ţi îngheaţă circulaţia sangvină de la primele sunete.
Mai pun aici un exemplu :


Bun.
Asta e la ei. La britanici, la americani....
Cum ar fi să fie la noi ???
Dracu' ştie !
DAR, pentru că la noi totate hahalerele maneliste, papiţoii cu lanţuri şi crăcănatele cu şnur au umplut spaţiul televiziunilor, avem alte standarde şi - inevitabil - alte "performanţe", care puse lângă cele de acolo arată exact aşa :



Este una din puţinele ocazii în care accept că RIDICOLUL EXISTĂ !
E ceea ce produce sistemul antinaţional al trusturilor media din Romania. Nu le-ar fi trecut prin cap în veacul vecilor să facă o emisiune care să valorifice potenţialul cetăţenilor.
Cum să le treacă prin cap aşa ceva câtă vreme Băsescu există ?
Ba pare în formă şi gata de cafteală !
Rezultatul e ceea ce vedem. Copii copii ale unui melanj de "Madonna-partea cretină" şi "GuţăMinune-partea tupeistă" ce ne reprezintă în faţa lumii.
Da. Uneori ridicolul există. Şi (din "uneori") e deseori românesc.
.

* HOME !

"Trăim vremuri de excepţie. Oamenii de ştiinţă spun răspicat că avem la dispoziţie 10 ani pentru a ne schimba modul în care trăim, avertizându-ne în privinţa epuizării resurselor oferite până acum de natură şi a evoluţiei catastrofice a climatului.

Miza este uriaşă pentru noi şi pentru copiii noştri. Fiecare individ trebuie să fie parte la efortul comun, iar producţia Home a fost conceput pentru a transmite un mesaj de conştientizare către toate fiinţele umane.

În acest scop Home este necesar să fie gratuit.

Patronul de la PPR Group a făcut acest fapt posibil. Distribuitorul EuropaCorp s-a angajat de asemenea să nu facă nici un profit în urma oferirii filmului, pentru că Home este un film nonprofit.

Home a fost făcut pentru voi ! Împărţiţi-l !
Şi faceţi ceva pentru planetă."
Yann-Arthus Bertrand




Pagina mamă oferă descărcarea gratuită în Itunes. Poate fi descărcat de asemenea şi cu Miro. Calitatea e HD, în mp4 filmul are 1,36GB.

Filmul a fost lansat în iunie 2009.
Poate fi vizionat online pe YouTube în 4 limbi.
.

* 2009 Imagine Cup Cairo. Winners : Romanian Team

Tinerii ăştia : Adrian Buzgar, Călin Juravle, Andreas Resios,sub îndrumarea Dr. Sabin Buraga, respectiv Sytech Team, au obţinut primul loc la "The World's Premier Student Technology Competition", Cairo 2009, la sofware design, cu tema ""Imagine a world where technology helps solve the world's toughest problems."

Pe scurt din ce am înţeles, proiectul lor se referă la "UpCity", o platformă de colaborare, care propune un parteneriat pentru dezvoltarea de comunităţi (de exemplu, oraşe), prin implicarea cetăţenilor şi a autorităţilor de a colabora în rezolvarea problemelor cu care se confruntă.
UpCity ridică o problemă de conştientizare, permite întreagii comunităţi să comenteze şi să evalueze, până la alegerea unei soluţii ce urmează a fi aplicată. Eficienţa soluţiei este monitorizată şi reglată prin feedback iar monitorizarea şi înmagazinarea datelor ar putea permite în timp reacţii de aplicare a unor soluţii verificate la evenimente similare.

Privind preocupările lor, viziunea pe care o au asupra unei relaţii sociale prin conexiune tehnologică modernă, tipul de relaţie cetăţean-organism instituţional public, implicarea efectivă a cetăţeanului în viaţa comunităţii.... din zona în care Nistorescu o spurcă pe Udrea iar mulţimea strigă că "capu' lu' Iacob vrem !"... pare uşor suprarealist.

Atât de departe de colbul tâmp al preocupărilor "Cotidiene" din "Realitatea" primitivă ce ne lovesc zilnic, ce aruncă nori de praf în "ochii larg închişi", încât nici o agenţie de ştiri, nici un tv, nici o publicaţie nu are habar de ei.
Dar ei există.
Bravo băieţi. Realitatea voastră e realitatea de mâine.
Mulţam pentru ea.
Mulţam şi lui Dan pentru menţionarea performanţei pe blogul lui, de unde am preluat.

* Twitter-ul pentru to(n)ţi !

"Comunitatea Twitter" !
"Conectează-te Twitter" !!!
"REVOLUŢIA TWITTER !"

Ce-i frate cu "Twitter" de a luat aşa o amploare ?
Un fel de blog mai mitittel... sau de mess mai măricel.... cu acces multiplu.
Până una-alta am găsit ceva care să explice şi pentru încuiaţi ca mine.

* Criza de joi.

Tanti Motto :
Cât e vară, bate briza
dar la toamnă bate criza.
(citat posibil de pe peretele
unei toalete fără hârtie higienică)

Filă de agendă personală.
Deschisă.

Perodic, cam pe la mijlocul săptămânii, mă mai uit să văz ce mai e cu criza. Nu de alta dar, dacă mai ştiu câte-o chestie, mai încerc a gândi un picuţ, mai inventez câte ceva şi plus un noroc chior, s-ar putea să am şanse să fiu printre supravieţuitori.
Sau nu.
Dar măcar ştiu c-am încercat.

Azi mă uit la Germania, un ţăroi cât roata carului, cu omini serioşi şi exacţi, cu popor de tradiţie mixtă capitalisto-comunistoidă, cu alte cuvinte, ce merită să fie luat în serios pentru spaţiul *CPD.

"...executivul de la Berlin a reuşit să echilibreze încasările şi cheltuielile şi în proiectul de buget pe 2010. Vestea proastă este că pentru aceasta, Germania va trebui să contracteze datorii suplimentare de aproape 100 miliarde de euro. .."

Recunosc, după sumele mişcate de Obama, 100 de miliarde de euro, nu mă mai impresionează ca prima dată. Uneori, vag, îmi mai aminesc cât trăgea România Socialistă la şaibă să plătească 2-3 amărâte de miliarde (de dolari). Şi parcă firele de păr execută comanda cazonă verticală când încerc să-mi imaginez sumele pe care le vehiculează oamenii ăştia aici..
Dar să nu lucrez pe impresiile mele ci mai degrabă pe concluziile celor ce se pricep.
Iar vorbele lor sună cam aşa :
"Noul proiect de buget pare să deschidă perspectiva asupra unei prăpăstii.... Planificarea financiară pe termen mediu prevede până în 2013 noi datorii în valoare de 310 miliarde de euro. Germania va încălca din nou în mod flagrant criteriile deficitului bugetar prevăzute în pactul de stabilitate pentru moneda euro. "
Pare groasă treaba. Să oferi perspectiva unei prăpăstii vorbind depre economie, treaba lor, da' nu-i fromos.
"...situaţiile excepţionale justifică adoptarea unor măsuri excepţionale... Efectul va fi nu doar lipsa mai multor miliarde de euro la perceperea impozitelor, cât şi suprasolicitarea noului buget federal. Acesta trebuie să includă atât pachetele de ajutoare pentru salvarea băncilor, cât aşa-numitul fond pentru Germania, destinat ajutorării celorlalte ramuri economice în vederea depăşirii crizei.."
Totuşi în mintea mea dăinuie încă încrederea că acolo, la butoanele banilor şi a macroMAnivelelor economice, sunt oameni care au altă perspectivă decât de la parter, alte cunoştinţe şi de bună samă au soluţii şi pot să facă estimări cât de cât pertinente pe perioade de timp de măcar câţiva ani şi probabilităţi pentru câteva decenii.
Dar lucrurile stau parcă mai puţin liniştitor :
"Ministrul federal al finanţelor intenţionase de fapt să facă un ultim pas în vederea asanării bugetului şi să prezinte, pentru 2011, primul plan de buget echilibrat, care să nu prevadă noi datorii. În loc de aceasta, el a prezentat un nivel record al datoriilor, care ar fi fost anul trecut de neconceput..."
Înţeleg deci că domnul ministru cu capul lui de neamţ, a fost silit să facă acum ceva ce cu doar un an în urmă era de neconceput.
În mod logic 2010 poate aduce cu sine ceva ce acum este de ... neconceput !!!!

Şi cu ocazia asta s-a dus pe apa sâmbetei şi liniştea mea la gândul că "ăia deştepţi" ştiu ce fac.

"...strategia de a renunţa la a face economii în vederea combaterii crizei, şi de a accepta, în schimb, deficitele bugetare uriaşe şi astuparea găurilor din buget cu ajutorul datoriilor, s-a dovedit corectă. De altfel, ea şi este lipsită de alternativă devreme ce o politică riguroasă de austeritate economică ar provoca daune colaterale dramatice, slăbind cererea de cumpărare şi aşa modestă, şi afectând în plus criza conjuncturii economice, situaţia pe piaţa de muncă şi evoluţia financiară a claselor sociale, totul culminând, în final, cu o scădere şi mai puternică a sumelor percepute din impozite..."

Mie mi se pare că de fapt marii "specialişti" nu mai specializează nici o ceapă degerată. În loc să acţioneze asupra fenomenuli econimic, ei REacţionează. Măsurile nu vizează soluţii de ieşire din criză, indiferent ce costuri sociale ar fi necesare, ci protecţia socială indiferent de urmările economice pe termen mediu şi lung. Iar "lung" a început să însemne doar ... câţiva ani !!!!

"Majorarea impozitelor şi a taxelor sociale este mult mai probabilă decât reducerea fiscală, cu atât mai mult cu cât rezervorul de scamatorii, la care s-a recurs frecvent în trecut, este epuizat." Bine că recunosc în cele din urmă că până acum au scos batiste din pălărie.
Păi după ce mi-au pus ăştia creierii pă moaţe, aş cam zice că :

1. Pe nea Euro nu-l aşteaptă zile prea bune.
Chestia e că nu m-aş aventura să vorbesc de devalorizare în raport cu alte monede pentru că situaţia poate fi cred similară şi cu celelalte, ce depind evident şi ele de mersul economiilor ce le reprezintă. Nici dolarul nu stă pe roze şi cam toate sunt probabil în situaţii cel puţin apropiate.
Dar (şi asta poate fi foarte important !!!) cred că ţara care va face cei mai hotărâţi paşi pentru rezolvarea crizei are şansa istorică de a crea un raport monetar incredibil de favorabil faţă de orice altă monedă din lume, oricât ar părea de solidă acum respectiva concurentă.

2. "Pachetele de ajutoare pentru salvarea băncilor" se dovedesc a fi pietre de moară de gâtul întregii economii (indiferent de statul care face asta) care are neinspirata idee să nu le lase să falimenteze, aşa cum merită. "Salvarea băncilor" începe să miroasă tot mai mult a sinucidere planificată. Falimentul ar fi avut loc deja cu câţiva ani în urmă dacă nu se recurgea la asistenţa statului, iar atunci ar fi fost probabil cumplit ca efecte pentru o parte importantă a populaţiei şi cu efecte nefaste consistente asupra economiilor respective. Dar dacă nu va putea fi evitat (şi sunt semne din care se pare că NU va putea fi) falimentul lor ar putea pune cruce economiilor respective, după ce a înghiţit sume de-a dreptul inimaginabile.

3. "..daunele colaterale dramatice" sunt se pare cauza principală pentru care nici un stat nu are curajul să ia măsurile radicale şi dure, dar probabil absolut necesare pentru a supravieţui economic. Teama faţă de mişcări sociale de masă, de haos, de incapacitatea poporelor de a face faţă unor regimuri drastice de austeritate probabil fără precedent, îi face se pare mai pe toţi guvernanţii să amâne măsurile necesare. Unele state probabil se pot duce până dincolo de limita de timp la care măsurile respective mai pot să dea rezultate.

Ce ar fi bine de făcut ?
Probabil că guvernul în funcţie va trebui să ia măsurile cele mai hotărâte INDIFERENT cât de dureroase vor fi şi INDIFERENT pentru ce procent de populaţie. Pentru că alternativa cea mai probabilă ar fi probleme şi mai mari pentru un procent şi mai mare.
Ca răspuns la acţiunile guvernului, oamenii ar trebui să suporte probabil lipsuri la care acum nici nu se gândesc, dar mai ales să scoată din pământ, din piatră seacă, iniţiative economice pentru sine, care să se brodească la situaţiile specifice nou-nouţe, privind mai ales sursele de energie şi simbioza cu mediul.
În contextul ăsta orice demers de conştientizare a cetăţenilor privind realitatea dureroasă a crizei este binevenită. Orice idee merită încercată practic şi orice iniţiativă personală trebuie încurajată.

Orice activităţi ale oricărei organizaţii ce încurajează oamenii să-şi asume responsabilitatea vieţii lor şi a stării materiale ale propriilor familii sunt binevenite.
Măsurile economice luate de guvern trebuie intens mediatizate ca şi toate aspectele legate de mersul economic la nivel mondial.
În toate cele de mai sus ar fi necesară (chiar vitală) implicarea mass-media, un trend civic extrem de consistent, specialişti economici performanţi şi politicieni responsabili.

Dacă am o fărâmă de dreptate, România nu stă bine. Ba aş zice că nu stă nici măcar rău.
Nu stă... în nici un fel.
Un guvern ce ţopăie-ntr-un picior, o mass-media plină de demenţi, o masă de politicieni mai mulţi nemernici decât bine intenţionaţi, (conform raportului de forţe parlamentar) şi, tronând regeşte peste toţi, un popor dezorientat, zăpăcit, incapabil de a-şi lega singur nici şireturile de la galoşi, ce a exersat primirea pomenii până la perfecţiune.
Cred că la faza asta României i-ar prinde tare bine o minune. Dacă ştie cineva o lambă fermecată, un peştişor fermecat, sau altceva fermecat în afară de băietanul cu manelele, mare pomană şi-ar face.

Iar eu tre' să mă duc să mai lucrez pentru mine la câte ceva, că n-am de gând să fac doar exerciţiu de limbă şi conexiuni neuro. Puţină acţiune face bine la ten.

Cele de mai sus, aşa cum am spus, sunt doar "gândeala de iunie", pentru propria mea orientare. Nu vă luaţi după ea dacă vi se pare dusă cu sorcova , că riscaţi să păţiţi ce o să paţ io.
______________________
* CDP = Carpato-Danubiano-Pontic.
.

* Comportă-te, mă !

Pe fondul unei crize în care muncitorii şomează, şomerii flămânzesc iar economiştii ridică din umeri, filosofii filosofează. Normal. Toate astea sunt un bun subiect pentru gândeală.

Într-un Parlament ce fentează, unde justiţia ratează, corupţii se fofilează, filosofii... filosofează, evident. Totul e să fii pe fază, că sunt subiecte-o groază.

De ce ne-am mira ?
La un popor dezorientat, unde-o presă de rahat dă cu fieru’ de călcat pe-un creier neşifonat, e mult de filosofat !

Iac-aşa „filosofam” şi eu stând pe bancă-n parc la plimbarea duminicală la care mă trage cu aţa senatorul meu personal.

Dacă stai să te gândeşti activitatea asta pare singura ce se poate face oriunde, oricând, pe orice temă, iar ceea ce e cel mai îngrijorător, de multe ori fără să ai şi un motiv pentru ea.

Filosofezi şi gata.
Pentru ce ?

Pentru plăcerea de a o face.

Din fericire însă, când vorbim de zumzetul ideilor în stupul dintre urechi, întotdeauna există o finalitate practică, fie ea imediată sau ulterioaă, fie conştient asumată sau rezultată independent.

Ceea ce mă nedumireşte uneori însă este că procesul ăsta de pătrundere către esenţa firului despicat vertical, ajunge să pretindă a fundamenta antiprincipii, foarte frumos ambalate şi uşor acceptate, să argumenteze aplicarea în practică a unor anomalii altmnteri mai mult decât evidente, printr-o contorsionare ideologică care ajunge să contrazică sensul de acţiune al acceleraţiei gravitaţionale.

Domnul Andrei Pleşu, o persoană de mare calibru, cu un palmares mai mult decât impresionant, scrie un articol în Dilema Veche care pe mine, ca mai puţin filosof şi mai mult practician al lucrurilor simple, clare şi funcţionale, mă cam pune pe gânduri.

Nu mai iau în discuţie ideea votului obligatoriu, deja discutată, disecată şi demontată cu argumente de cel mai elementar bun simţ. Mă limitez să spun doar că votul obligatoriu e un fals intelectual. O legitimitate forţată a unor reprezentanţi nereprezentativi, o agresiune primitivă asupra drepturilor şi libertăţilor unui popor aflat în buricul Europei. Poate o ţâră mai jos, dar nu chiar atât cât să facem o aşa chestie..

Problema nu e ideea în sine. Ea a mai fost abordată şi de alte persoane mai mult sau mai puţin pricepătoare ale ideii de libertate. Problema este că o ridică domnul Pleşu. Respectiv un om cu o profundă înţelegere a cauzalităţii şi evoluţiei lucrurilor.

Din punctul meu de vedere filiera raţionamentului prin care a rezultat ideea, este ilustrată în tot restul articolului, prin referirile la concreteţurile unei organizări sociale pe principiul educaţiei forţate, cu pumnul, biciul, şi, la nevoie, cu satârul.

„...Dacă ar fi după mine, aş merge cu legiferarea şi mai departe, date fiind condiţiile specifice ale ambianţei locale: aş interzice prin lege – cu sancţiunile aferente – scuipatul pe stradă, aruncarea gunoaielor în alte locuri decît în coşurile de gunoi, vorbitul răstit în locurile publice, tipărirea, pe forumuri, a mesajelor în care abundă greşelile grosolane de gramatică sau înjurăturile birjăreşti. Aş reglementa prezenţa muzicii şi a televizoarelor în restaurante, aş cere restrîngerea dreptului de emisie pentru posturi ca OTV, aş suspenda cursele de automobile pe străzile Capitalei şi dreptul unor şmecheri de cartier de a asculta manele cu sonorul la maximum, obligînd astfel străzi întregi, vecini şi instituţii să asculte ce le place lor. Şi multe altele.. »

De la Ţepeş cetire.

Să aplicăm deci metodele folosite cu jumâtate de mileniu în urmă, ca să mergem ... unde altundeva decât la nivelul de dezvoltare intelectuală de acum 500 de ani !!!

Într-un mod pentru mine de-a dreptul hilar, domnul Pleşu ironizează un „Românii nu răspund la constrîngeri, ci la convingeri“ recitat cu intonaţie de Geoană, chestie care nu are alt cusur decât că e o perfectă demagogie. Dar, ca la orice demagogie, problema nu este în PRINCIPIUL ENUNŢAT, care săracu’ n-are nimic strâmb în conţinut, ci în faptul că teoria nu e şi aplicată în realitate de personul în cauză.

În fapt cred că lucrurile stau chiar ceva mai nuanţat.

Pe de o parte, răspunsul la constrângeri există, dar el nu este nici pe departe în sensul constrângerii ci puţin pe dos, chestie de soft în amigdalian, dacă vreţi. Orice om silit să facă ceva, orice, va simţi în interior dorinţa imperioasă de a NU face respectivul lucru, drept urmare a anulării sentimentului de libertate.

Pe de altă parte românii nu-s cu nimic mai grozavi sau mai tâmpiţi decât alte neamuri. TOŢI oamenii funcţionează similar când sunt supuşi constrângerilor sau sub acţiunea convingerilor.

Diferenţa fundamentală este că fiecare din cele două metode definesc stadii diferite de dezvoltare materială, socială dar mai cu seamă intelectuală.

A aplica legea pumnului în familie, în grup social, şcoală şamd, este primitiv şi antieficient. A o aplica centralizat, la nivelul societăţii adaugă în plus o nostalgie a unor concepte de care nu reuşim să ne desprindem de parc-am fi blestemaţi.

Şi găndind astea priveam la banca pe care stăteam şi pe care o plăcuţă de metal mă informa că este oferită comunităţii de o persoană particulară. Privind mai cu atenţie, am consatat că mai toate băncile din parc au propria plăcuţă. Făcute de cetăţeni, pe cheltuiala lor, pentru cetăţeni. Am găsit şi în afara parcului, pe stradă, în locuri dintre cele mai diverse.

Şi mă întreb : oare cum ar trebui să arate textul de lege care să oblige pe cineva să construiască o bancă pentru folosul comunităţii ? Probabil ca munca voluntară obligatorie de anţărţ.

Textul legii ăsteia nu-l putem copia de la cei de aici nu pentru că ar fi în engleză, ci pentru că lor nu le-a trecut prin căpşor aşa ceva. Iar dacă i-aş întreba, s-ar uita la mine ca la găina care naşte pui vii.

Dar în definitiv şi la urma urmei, ce-mi căşună pe domnul Pleşu şi pe ideile domniei sale, altminteri cu scop educativ benefic declarat, chiar dacă metoda este discutabilă ?

M-a zgâriat până la os faptul că un intelectual de calibrul dumnealui participă voios, poate chiar în juriu, la Festivalul Naţional «Romania’s got elegant». La care se fundamentează drept obiective sociale majore nescuipatul pe jos şi neînjuratul gramaticii.

Lucruri nu neinteresante, dar după a căror eliminare (improbabilă) vom constata cu surprindere că suntem la fel de înapoiaţi economic, social şi intelectual, ca atunci când scuipam. Iar domnul Pleşu nu este un simplu "profesor de română", ci s-a perindat şi prin ministere oleacă.

Peocupaţi de aceste "obiective majore" lăsăm în voia soartei descătuşarea energiilor umane pentru implicarea volitivă şi activă în viaţa socială a comunităţii şi cea economică a familiei, fundamentele simple dar esenţiale ce pot provoca evoluţia firească a comportamentului în zona pe care ne-o dorim.

Un trend la modă, uşor cretin, ce poate propulsa cele mai păguboase nonvalori frumos ambalate în funcţii vitale pentru o plenară stagnare a tuturor, pe toate planurile. Iar dacă lipsurile vor scoate în stradă milioane de nedumeriţi care-şi vor da în cap pentru o bucată de pesmet, cui naiba’i mai pasă că ţaţa Aglaia scuipă cojile seminţelor pe jos ?

O să le pese multora probabil, DE UNDE DRACU’ A LUAT AIA SEMINŢELE ???

* Alba-neagra în învăţământ.

Învăţământul sub madam Andronescu face eforturi să se reformeze !
Merge pe calea reformei călcând cu un picor desculţ şi cu unul cu pantof cu toc cui.
Sus-jos....sus-jos...
Introducerea "Tehnologiei Infomatiei si Comunicarii" ca disciplină de studiu mi se pare salutară.
O alta însă, ce vizează "eliberarea" de la orele de religie, mi se pare o prostie la fel de mare ca precedenta extremă, cea de a scoate teoria darwinistă din manuale. De acord că "studiul" religiei aşa cum este el acum gândit şi aplicat este o idioţenie. Dar nu numai că nu este eliminat de tot, ba este şi cosmetizată perpetuarea existenţei lui în aceeaşi formă. Vine numai cine vrea ! Care e problema ?
Religia este la momentul de faţă una dintre cele mai puternice forţe din lume, ce poate mişca mase uriaşe de oameni şi-i poate determina prin presiune psihologică la acte aparent surprinzătoare şi deseori, iraţionale.
I-a venit cuiva ideea să introducă studiera religiilor din perspectivă psihosocială, a trunchiurilor ideologice religioase importante, cu istoricul şi evoluţia specifică ?
Nu. I-a venit ideea să o scoatem de tot pentru unii şi să-i popim pe ceilalţi.

După asta vine ideea ca destupaţii cu mintea pe rolimenţi să poată face "2 în 1" ca plicul de ness.
Ceea ce este iar o bilă albă.

Subiecte transmise aiurea la teze...bilă neagră !
Demisia gogomanilor responsabili de trebuşoara aia.....bilă albă !

La un control mai profund... altă neagră :
"..In urma a trei luni de monitorizare, Asociatia EDU CER concluzioneaza ca Ministerul Educatiei, Cercetarii si Inovarii, in complicitate cu sindicatele din invatamant, "blocheaza orice incercare de reforma si descentralizare". Punctele slabe identificate de EDU CER se refera la urmatoarele aspecte: reducerea orelor de sport obligatorii, intarzierea aplicarii masurilor privind evidenta computerizata a diplomelor universitare si a registrului unic de inmatriculare pentru studenti, erori repetate in redactarea subiectelor la tezele cu subiect unic, eliminarea singurei surse de pregatire a fortei de munca pentru economie prin desfiintarea scolilor de arta si meserii etc. Referitor la aspectele sesizate, EDU CER considera ca trebuie aplicate urgent o serie de masuri precum optimizarea si completarea pachetului de legi elaborate de Comisia prezidentiala.."

Mă, a naibii treabă !!!

Ne amintim de doamna Cati, cea prezentată studenţilor căpoşi ce nu voiau să stea cuminţi şi încuiaţi, la uşă şi la minte, drept Ministrul Educaţiei, înainte ca urnele să scoată măcar o onomatopee.

Şi piratul a materializat visul lui Geonel cel de Oţel, i-a făcut hatârul, gândindu-se probabil mai mult la gângurelile lui Vanghelie decât la ale domniţei Elena, care va ciripi eventuale dezacorduri în alte limbi mai internaţionale.

Cu alte cuvinte doamna ministru chiar şi-a dorit postul ăsta cu tot dinadinsul. Pare să se străduiască din răsputeri să facă ceva acolo.
Se pare însă că madam se cam împleticeşte stând pe fotelul ministerial, dat fiind că se loveşte de cea mai grea boală a stângii din vremi imemoriale : dictatura sindicatelor.

Este unul din exemplele elocvente ce demonstrează că, indiferent de domeniu, mai mult sau mai puţin economic, stânga are un excepţional talent de a o da în bară şi când e singură în faţa porţii goale.

Într-o asemenea situaţie nu este de mirare că şi aici piratul pare să pună degetul pe rană. De fapt oricine ar fi fost în locul lui cu greu putea greşi.

Nu-mi dau seama dacă după "reforme" situaţia ar putea arăta mai bine sau mai prost ca înaine de...
Dar intenţiile, probabil bune, se materializează într-o evoluţie cel puţin dezordonată, dacă nu chiar în zig-zag.

Pentru o imagine mai de doamne-ajută asupra a ce ar trebui să vizeze un asemenea sistem, până unde ar trebui să se gândească la un nivel organizatoric de asemenea anvergură, recomand speech-ul lui Ken Robinson de pe Netconect.

Merită văzut, pentru că ceea ce spune omul face toţi banii şi n-o să vă plictisească, că are un excelent stil de comunicare.
.
PS.
Ultima oră !
1.
.. Mariana Neamtu (doctoratul in inginerie chimica, 2002-2004 cercetator stiintific la Institutul de Chimie Ecologica din München -bursa "Marie Curie" acordata de Comisia Europeana- alti doi ani "visiting-scientist" la Institutul Enger-Bunte al Universitatii din Karlsruhe), nu a primit permisiunea sa se inscrie la concursurile de promovare organizate de Universitatea Tehnica din Iasi.
Desi tinerei i-a fost apreciata contributia stiintifica, i s-a imputat faptul ca aceasta s-a evidentiat, "din pacate, numai in cadrul unor colective de cercetare din exterior". Cercetatoarea a primit aviz negativ din partea sefului ei de catedra deoarece "nu a contribuit la dezvoltarea bazei materiale a laboratoarelor didactice si nu se bucura de aprecieri favorabile din partea nici unui coleg".. "

2. "...doamna Severin mi-a cerut sa ma transfer definitiv in alta parte. Lovindu-se de refuzul meu, a decis sa imi restranga la jumatate activitatea didactica. Profesoara a fost deranjata de o «indiscretie» pe care am comunicat-o pe cale ierarhica, si anume faptul ca Emilia Severin refuza sa mai faca parte din comisia in fata careia eu urmam sa imi sustin doctoratul."- spune Florina Raicu, doctorat in antropolgie obtinut in tara si unul in genetica medicala in Italia; 3 ani stagiu de pregatire la Institutul de Biotehnologii Avansate al Universitatii "d’Annunzio, Chieti si Pescara"; sapte articole indexate ISI si 62 de citari ale acestor articole.

Comisia de etica a universitatii i-a dat in final o sanctiune prin care i se interzice sa mai participe, timp de trei ani, la orice concurs pentru ocuparea unei functii didactice superioare;Sanctiunea urmatoare ar fi desfacerea contractului de munca.

Reformă de tip PSD !!!
.

* Regi, popoare şi civilizaţie.

"The Last King Of Scotland".

Deşi lansat în 2007, abia acu' l-am văzut.
Un film excelent după părerea mea. Nu fac aici critică de film.
Că Forest Whitaker se joacă ţuţ de-a Idi Amin, că Globul de Aur.....că ce spune critica, aia-aia, e la locurile de specialitate. Mie mi-a plăcut pur şi simplu filmul şi aş spune o literă-două despre el.
Pentru că mi s-a părut că ridică nu numai problema punctuală a unui popor de la capătul lumii care e ţinut îndărătnic în sălbăticie de propria creaţie, care arată a om. Pe dinafară.
Pentru ei, pentru cei din zonă, sau cei care au cunoscut-cunosc într-o formă sau alta regimul dicatorial ca forma de guvernare, este tulburător în sine.
Un aspect însa foarte interesant este problema pe care o ridica relaţia acestei "dark side of the Earth" cu lumea civilizată.

Pentru că romanţarea poveştii infantilului doctor scoţian, reflectă excelent modul în care tragediile popoarelor de peste lume sunt văzute din interiorul lumii civilizate.
Sunt percepute ca nişte poveşti cu balauri şi împăraţi, emoţionante, poate uşor terifiante, poate le îngheaţă puţin circuitul sanguin ca gerul din zorile unei zile de februar, dar rămân la fel de tangibile precum aburul expirat în aceeaşi dimineaţă. Sunt fascinaţi să se plimbe p'acolo ca şi cum s-ar uita la "Vineri 13", la morţii-vii, sau alte distracţii de gen. Ici-colo, se duc să dea o mână de ajutor sensibilizaţi de suferinţele unor oameni ce nu reacţionează normal la propria suferinţă, dar mai cu seamă la cele ale copiilor sau bolnavilor neajutoraţi. Frumos. Uman. Etic. Şi uşor prostesc. Pentru că la mijloc e o mare doză de inconştienţă.
Privind dintr-o anume perspectivă, implicarea doctorelului este mai mult decât lăudabilă.
Dar sunt gata să pun la bătaie un vot la europarlamentare pentru Norica Nicolai contra un sâmbure de măslină, că în viaţa reală, perspectiva părinţilor unui asemenea curajos, ar fi cu totul alta.

De bună samă că diferenţe de nivel de civilizaţie între popoare au existat bine-merci, din vremi destul de bătrâne.
Pe măsură ce dezvoltarea economică a început să-şi arate efectele, diferenţele au tot crescut şi probabil tind să se accentueze chiar în momentul în care vorbim. Prin simplul fapt ca o parte a omenirii merge tot mai repede pe drumul schimbării lui "Nokia 6680" cu "BlackBerry Nuştiucare" (că e ofertă la reînoirea abonamentului), iar o alta stă. Stă pe ciuci şi aşteaptă ieşirea cărăbuşilor "de seară" pentru cină, că lăcustele s-au terminat.

Şi, conform regulii de aur, "Tatiţo, o soţietate care nu merge'nainte, care vas'zică, stă pe loc. Ba chiar dă'napoi !".

Mi s-a părut interesant acest aspect din două perspective.

Una spre lumea civilizată. Privind modul în care şi noi, cei ce jumătate de secol ne-am străduit din răsputeri să stăm pe loc sub un regim falimentar, (cei de dincolo de Prut reuşesc eşecul mai bine, dar sunt şi ajutaţi), abordăm relaţia cu "naivii" occidentali. Cum îi privim noi pe "ei".Iar aici capitolul "ţigani la Roma" îşi are vorbele lui.

Iar alta dinspre ei spre noi.
Cum ne privesc "ei" pe "noi". Poate uneori ca pe nişte ciudăţenii, nişte greşeli ale evoluţiei, nişte accidente interesante...
Dar mai degraba cu curiozitate decât cu teamă. Şi nu mă pot abţine să nu fac o paralelă privind situaţia noastră ca români, moştenitori ai "Epocii de Aur", cu ciocan de fer şi seceră de oţel. La faptul că parcurgem incredibil de greu distanţa - mult mai mică - de nivel de civilizaţie ce ne diferenţiază de cei ce au ajuns un pic mai departe pe drumul pe care vrem să mergem.
Filmul lui Mungiu ne emoţionează deopotrivă şi pe noi şi pe ei. Dar din perspective diferite.
Pentru a avea o relaţie armonioasă, pe un palier compatibil trebuie apropiat nivelul. Fie să coboare ei, fie să urcăm noi. Una din variante e "mai corectă".

Privind prin prisma asta, unde e nivelul românesc de conştientizare a propriei existenţe ?
Există atâta dezinteres real pentru viaţa publică, pentru funcţionarea societăţii, pentru ansamblul social, cum numai la Tiraspol mai găseşti. Şi probabil în estul purpuriu.
Ce ne împiedică să facem şi noi paşii spre acolo unde alţii au ajuns fără să aibe hartă ?
Noi nu nemerim nici cu Tom-Tom.
Oare ce mama dracu' îi trage pe români înapoi în grotă ?
Politicienii ?
Sunt români !!!!
Media ???? Aici, când îi vezi aproape pe toţi o apă şi-un pământ, te ia cu leaşin de la lingurică.
Secăturile respective, trei lulele-trei surcele, dacă faci un raport faţă de restul poporului - dar fac atâta gălăgie de zici că-i o armată-ntreagă, sunt tot români !!!
Cei ce numără strâmb voturile ? Cei ce le permit asta ? Cei ce nu vin să voteze ?
Sunt români cu toţii.
Atunci, or fi românii ?

.

Un aspect colateral interesant mi s-a părut prezenţa tendinţei de multiplicare de tip "virus" dusă până la iraţional, despre care am mai vorbit la "Tortul de criză" .
Idi Amin a puit 40 de bucăţi cu 7 "clocitoare". Adicătele de la 8 personi - la 40, o multiplicare X5 pe parcursul unei vieţi, presupunând că fimeile-alea nu mai fac naibii şi alţii d'acu-ncolo.
Prin prisma asta, ceea ce spune dr. Bartlett, din lumea celor cu cap (şi cu ceva-n capul respectiv), referitor la pericolul creşterii demografice devine iarăşi extrem de palpabil.
Iar atâta vreme cât la nivelul nostru de instruire încă sunt cretini ce militează habotnic pentru "Creşteţi şi vă înmulţiţi....şi stăpâniţi pământul..", ce poate înţelege iepuroiul ăla, anexă a propriului organ ?
Nu de alta, dar am crescut deja.
Mult.
Ne-am înmulţit.
Mult.
Şi stăpânim şi Pamântul.
Prost.
Tocmai ne pregătim să-l mâncăm.
.